Număr…

Dea – sor-mea a născut. David o are acolo, la el acasă pe mamă-sa, pe tatăl său și pe ai lui bunici (respectiv pe Maia și pe Tinu). Eu lipsesc și serios că nu mai am stare. Mă învârt ca un leu în cușca, număr orele așteptând să număr minutele, ne păzesc pe toți trei de microbi și de frig și chiar și de vânt (!!!), m-aș apuca de făcut bagaje dar parcă totuși, e prea mult cu 48 de ore înainte, nu?
Am dat în mintea ăstora pe care le judec de zor aici, tresar la fiecare strănut, mai că n-am leșinat de emoție când m-a apucat tușitul (cine naiba a mai auzit de alergie la detergent de vase???), am băgat frica în creț (dacă n-ai grijă de tine și răcești, aici rămâi!!!) și am realizat că în astfel de momente de înalt stres chiar sunt ipohondră. Ca să (nu-)mi fie viața mai ușoară și pentru ca timpul să nu treacă deloc, a venit și iarna pe aici, frig de-ți îngheață sufletul, crivăț și ploaie. Număr. Aștept. Tresar (la strănuturi). Verific (nasul piticului). Lumea ar putea crede că mă plictisesc. Nu. N-am timp. Însă de-abia aștept să o fac: să mă plictisesc de admirat nepotul, la Viena! 47 de ore și jumătate.