A la greque, continuarea

Am revenit așadar, cu multe zile mai târziu decât planuisem inițial (mi-e foarte greu să mă mobilizez și să fac blogul ăsta mai activ … dar despre asta, în alt post). Recunosc, m-am distrat copios citind interviul din Ev Z. Am o plăcere perversă (ar spune unii) cand vine vorba de luat peste picior nația mea … adoptivă (cu toate că de multe ori cred că eu i-am adoptat pe ei, nu ei pe mine). E adevărat, grecii nu se prea stresează. Și dacă se stresează o fac din motive ne-serioase. Trafic, cozi la magazine, înghesuiala de la metrou. Restul problemelor îi preocupă între pereții cafenelelor. Unde se fac și se desfac chestiuni de maximă importanță: situația politică, meciurile de fotbal, creșterea prețurilor, criza. Da, chiar și despre criză se vorbește. Că există, nimeni nu o neagă. Că nu e luată în serios, e luată. Dar în stil tipic grecesc. Adica siga – siga, în traducere încetuț (că-i mai drăguț). Haideți să bem azi, o sa vedem noi ce ne aduce ziua de mâine…

Sunt aici de 2 ani și un lucru pe care l-am observat încă din primele zile e faptul că grecilor le place să fie în centrul atenției. În fond, 60% dintre ei (conform aceluiași articol care citează un studiu făcut în 2007) consideră că sunt nația cea mai inteligentă din lume. Grecilor le place să arate că au (chiar dacă n-au), să fie vorbiți, să fie admirați, invidiați. Numărul genților de firmă care se plimbă la brațul cucoanelor e net mai ridicat decât în alte țări din Europa (țări prin care am ajuns eu), lumea cumpără, consumă (mall-urile sunt pline, cafenelele sunt pline, tavernele și ele), trăiește pe picior mare. Nu e un lucru rău să fii optimist. Să speri că mâine va fi mai bine. Că problemele se vor rezolva. E rău însă atunci când nu îți prea pasă de ziua de mâine și când aștepți ca problemele tale să fie rezolvate de alții. Sinceră să fiu, filosofia asta de viață mă disperă la culme. Mă enervează groaznic calmul (când nu e cazul), atitudinile leșinate (o sa vedem noi ce e de făcut… când ajunge apa la gât) și mai ales ifosul atotștiitor (noi suntem cei mai tari, le știm pe toate). Și de ele mă ciocnesc în fiecare zi în sătucul ăsta în care m-a adus norocu’ (și pe care îl folosesc in exemplele mele… e un fel de Grecia adusă la scară mică)

Bun, ce voiam eu de fapt să povestesc? M-am ambalat peste măsură și am uitat de unde am pornit. Da, voiam să re-recomand articolul din Ev Z, care chiar le spune verde-n față.

Anunțuri

Un gând despre &8222;A la greque, continuarea&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s