Lenea-i mare, bat-o vina …

Da, stiu, mă repet de o bună bucată de vreme, dar se pare că n-am scăpare din ghearele ei. Ale lenii adica. Poate doar dacă m-as putea mobiliza la scris așa cum o fac atunci când e vorba de alte păcate (de ex. cum am umblat azi o oră jumate fără un scop anume ca să-i dau timp lui Elizabeth să-mi termine prajitura…) Nu prea are sens ceea ce am scris eu mai sus, sau? Păi chestia e simplă. Când vine vorba de unele chestii (cheese cake cu vișine… uuuu, spre exemplu) sunt în stare să fac tot felul de sacrificii. Când vine vorba să mă pun pe scris și împărtășit experiențe (că sunt destule!) încep să caut scuze și rămân la ideea că odată ș-odată o să scriu și o să vă povestesc…

…despre cât e de simpatic sătulețul meu (cu pretenții de oraș doar din cauza numarului de locuitori, cam 80.000 adică), despre cât de snobi sunt cel puțin jumate dintre locuitorii ăștia, despre ideile și povețile pe care le aud zi de zi și care mă fac să mă prăpădesc de râs nu alta… despre cât e de frumoasă e Xalkida asta vara și cum ar putea primi un premiu pentru cel mai plictisitor loc de pe pământ, iarna. Despre niște străduțe magice pe care îmi propun de doi ani încoace să le fotografiez. Despre viața multiculturală în doi, în curând în trei cu ups and downs (și expresiile demne de menționat și păstrat ale consortului). Despre grupul de românce plecate din țară în urmă cu 10-15-20 de ani… despre cum încerc să mă integrez dar cum mă opun cu toata puterea scufundării totale în altă cultură… despre multe.

Citesc de o vreme încoace diverse bloguri ale unor compatrioți plecați și ei departe de casă, bucățele de fiecare zi și îmi sunt toate așa de simpatice. În fiecare zi li se întâmpla ceva demn de menționat. Ca și mie dealtfel. Ăsta ar putea fi cu ușurință un bun exemplu pentru mobilizarea de care vorbeam mai sus… Sau?

P.S. Elizabeth e o doamna foarte interesantă. Americancă după mamă, grecoaică după tată, născută și crescută peste ocean, s-a mutat în Grecia în urmă cu 20 de ani. În urmă cu vreo doi a deschis o cofetărie cu home made stuff și de atunci se ocupă de partea dulce (mâncabilă) din viața mea. E genială.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

Cu o moarte toti suntem datori, dar cui dracu' ? Doresc sa platesc !

Nu-mi pare rau ca plec, imi pare rau ca am venit.

Me and my monkeys

Times are bad. Children no longer obey their parents, and everyone is writing a book.

ŞI BLONDELE GÂNDESC

o blonda cazuta .... pe ganduri

Pisica Neagră

We're all mad here!

Ana - O mamă curioasă

Poveștile și curiozitățile unei mame imperfecte

Andrei Albu

Blogger, IT-st, om cu chitară

Garden Walk Garden Talk

The Greater Garden of Nature

Corina Ozon

Colecționar de povești, hacker de minți și sentimente, furnizor de stări.

o dama ocupata

trancaneli despre carti, calatorii, copii, chestii, trestii

Blogul Monicăi S

Primul meu jurnal online pe un CMS

imaginecontinua

Lumea de altadata si cea de azi.....

smartbabyfilip

curiozităţile şi strădaniile unei mame în secolul XXI

luizapuia

Cuvintele potrivite sunt mereu simple..

Lecturi de mamica

recenzii carti, timp liber, dezvoltare personala, parenting

Cu o moarte toti suntem datori, dar cui dracu' ? Doresc sa platesc !

Nu-mi pare rau ca plec, imi pare rau ca am venit.

Me and my monkeys

Times are bad. Children no longer obey their parents, and everyone is writing a book.

ŞI BLONDELE GÂNDESC

o blonda cazuta .... pe ganduri

%d blogeri au apreciat asta: