Odată ca niciodată

A fost o vreme când începeam weekendul joi și stăteam trează până luni dimineața. O vreme când petreceam nopți întregi prin locații care de care mai gălăgioase și nu dădeam semne de oboseală. O vreme pestriță și veselă în care consideram că somnul e pentru cei din grupa de vârstă a lui bunică-mea și că eu în veci, da’ în veci n-o să am nevoie de mai mult de câteva ore pe noapte. Sau mai bine zis, pe zi. Vremea aceea nu a apus demult. S-a dus însă pe nesimțite și doar veselia a mai rămas. Dar e un alt tip de veselie. Matură. Din altă dimensiune.  Acum aș da orice pentru mai mult de o repriză de somn de trei, patru ore pe noapte (și totuși, bine că-s și alea! Ionuț al meu e cuminte, am mai auzit povești din câte un bordei cu alt obicei în care bebelușii nu dorm aproape deloc ci își petrec timpul făcând vocalize…). Așa că îmi construiesc strategii, programe, fac liste cu ore de somn. Aștept să adoarmă pruncul și trag repede perna sub cap. Sorb cu nesaț – așa cum făceam cu apple cider-ul prin pub-urile vieneze – fiecare secundă de liniște. Sunt ca un hoț, îl pândesc, aștept să-l văd adormit și închid și eu ochii, fur minute prețioase. În timpul ăsta îi vorbesc în minte „Dormi, dormi, puiule, mai lasa-ma cinci minute, doar cinci…” De multe ori, ca prin minune, mă aude și mă lasă să dorm. De multe ori însă vrea ceva – mare noroc, însă el nu plânge mult doar când îl apucă foamea (eu de câte ori n-am mâncat kebap și pizza la 5 dimineața?) sau când are nevoie de sentimentul de curat și uscat. Și de ultimele ori, minutele de somn mi-au fost tulburate de consort: „Scuză-mă că te trezesc (din nou) dar … cum spuneai că se schimbă scutecul?” Adorabil. Așa de adorabil încât a sărit de tot. Rândul meu la somn adică…

Și nu pot așadar să nu mă întreb, cum naiba rezistam în maratoanele alea de chefuri și nopți nedormite?

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Odată ca niciodată&8221;

  1. Primul gând venit în minte în timp ce citeam postul ăsta şi pe cel anterior e că poate tocmai nopţile alea nedormite din trecut te ajută acum să ai un aer (scris) optimist şi o alură rezistentă la greutăţile incipiente. 🙂

    P.S. Mă bucur că scrii mai des pe blog acum.

    Apreciază

  2. trebuie sa fie un sentiment minunat. ti-am mai spus ca te invidiez si ca abia astept sa traiesc momentele de care te bucuri acum.
    de ce nu mai rezisti acum ca pe vremuri? sa fie oare pentru ca imbatranim? 😦

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s