3

Întrebare la ceas de seară

Buna Maia, bunu Tinu, mătușa Dea și unchiu’ Ioka sunt în Grecia de 10 zile. Nu locuiesc la mine.
I-am trimis la țară, la socrii, în casa de la malul mării. De ce i-aș înghesui în apartamentul meu de la bloc unde am parte de vecini galagioși (povestea cu vecinii e aproape gata, vine!!!) și unde oricum am doar o amărâtă de canapea extensibilă? Așa că am preferat să-i știu acolo și să merg în fiecare dimineață și eu (cu Ionuț și cu muntele aferent de haine pentru călcat, activitatea preferată a mamei chiar și în vacanță). Bun, întrebarea care se pune (și a fost rostită cu voce tare de către consort, mirat și el nevoie mare) e cum naiba se înțeleg ai mei cu socrii? A trecut aproape un an jumătate de la prima întâlnire, de atunci s-au mai văzut de câteva ori și totuși bariera limbii încă există. Cel puțin când suntem noi acolo, apelează mereu la traducător. La mine adică. Când nu sunt…se pare că n-au nici o problemă.
Tata, bunu Tinu, se bagă în seamă cum poate. E faimos în satul socrilor. Toți povestesc despre el, se distrează pentru că (cică) le spune bancuri și glumește într-una. Mama, buna Maia, nu prea vorbește și totuși a petrecut o seară cu sor-mea și soacră-mea și s-au distrat (zic ele) de minune. Dea și Ioka vorbesc germană, engleză doar din filme și totuși se ajută între ei la tradus. Sâmbătă tata și Ioka au plecat împreună și l-au ajutat pe socru’ la magazin. Cum au priceput ce li s-a spus, mister mare, cert e că au venit acasă râzând și cu chef. Astăzi tata s-a dus cu un văr de-al crețului meu soț să cumpere un bec pentru farul mașinii lui soacră-mea. Când i-am întrebat cum s-au înțeles și de fapt cum de a priceput unul ce vrea ălalalt, au râs și au spus că se înțeleg minunat. Fiecare pe limba lui. I-am sunat acu’ jumătate de oră (încă sunt stresată, șase oameni, trei limbi, nici una comună!). Cică au plecat la cină. Se auzeau râsete în spate și voci. Trei vorbe-n românește, alte trei în grecește, câteva furculiționisme și poate un pahar de țuică pentru încălzire și … da, într-adevăr cine are nevoie de traducător?

0

Amânarea moarte n-are…

Și nici leac. Cel puțin în cazul meu. Am amânat mâinele pe poimâine iar mai apoi pe săptămâna viitoare care între timp e cea trecută. De ce? Pentru că au venit ai mei, l-am botezat pe Ionuț, petrecere și voie bună, mi s-a redeschis pofta de mers la baie și stat la soare așa că s-a cam așternut praful pe tastatură. Nu însă și pe inspirație sau pe cheful de scris. Mă pregăteam cu foc să vă povestesc despre noii mei vecini – dar cum ei merită un capitol special apelez din nou la amânarea momentului. Am alte ofuri acu’. Pașaportul grecesc a lui Ionuț care va fi gata de-abia peste 2 luni mi-a încurcat tot programul și mi-a întunecat perspectivele vacanței din septembrie. Planul suna așa: în 29 august plecăm cu mic, cu mare la Viena, stăm o săptămână, consortul revine în câmpul muncii în Grecia, iar eu și pruncul plecăm la Timișoara până prin 28 septembrie. Bunicii fericiți, mătușa nu mai spun, iar eu, iar eu, în al 9-lea cer. Deja plănuisem ordinea cafelelor și a muzeelor ce trebuie vizitate. Viena și mica Vienă în septembrie merită vizitate… Și cum am un dor de amândouă, numai cu organizarea escapadei sunt în cap. Și asta de câteva luni bune. Dar cum în cazul meu potrivela de acasă e doar un concept teoretic (m-am ars de atâtea ori și degeaba, tot nu mă învăț minte!) ia programarea de unde nu e. Și cum zicea al meu drag soț – poate de data asta mi-am ieșit din mână și nu le-am plănuit amănunțit, iată că întreaga poveste s-a dărâmat precum un castel de nisip (că tot am avut multe sub nas azi).
Cum în Grecia copilul nou născut primește certificat de naștere în care e trecut și numele de-abia după botez (până la botez în certificat figurează doar numele de familie și mențiunea „nebotezat”) m-am gândit eu (și rău am făcut că am gândit și n-am întrebat) că nu se poate face pașaport până nu-l botezăm. Așa că l-am botezat iar acum așteptăm după ceva țâdulă de întregistrare a numelui. Asta trebuie să ajungă de la Atena la primăria din Halkida și întraga chestie durează cam 2 luni. Evident că fără ea nu putem depune actele pentru pașaport etc… Birocrația la ea acasă…
Ce pot face acum? Pot obține un titlu de călătorie pentru cel mic, de la Ambasada României la Atena cu care pot pleca în România unde îi voi face direct pașaport românesc (durează 20 de zile). Acolo însă trebuie să ne însoțească și tatăl care nu are vacanță mai mult de 10 zile așa că dacă mai vreau Viena, voi merge doar eu cu micuțul. Sau, putem aștepta până în octombrie/ noiembrie (cu grevele la ordinea zilei de aici, poate chiar mai mult) până să primim pașaportul grecesc și să plecăm atunci la Viena și de acolo la Timișoara… (dar mie nu-mi place să aștept!!!)
Așadar, acum sunt în expectativă. Mă bucur de mare, soare, familie și un Ionuț care nu se oprește din zâmbit și sper să se aranjeze toate de la sine. Cred că m-a prins și pe mine spiritul local…

0

And I am back…

… și asta doar datorită unor evenimente care în altă vreme ar fi fost considerate fără prea mare importanță. Dar cum în prezent situația e cu totul alta (femeie măritată, la casa mea și cu pruncu’ de patru luni și patru zile în dotare) lucrurile mici fac diferența. Dintre a fi inspirată ori ba. Printre mărunțișurile ălea se numără spre exemplu un drum spre cinema în cel mai simpatic Matiz pe care l-a văzut Grecia, un film de, cu și pentru muieri și povești pe limba mea. Un fel de seară fără griji – asta e o chestie relativă și o spun doar așa, de laudă, pentru că m-am stresat nițel știind că băieții mei sunt acasă… Dacă consortul pune scutecul invers??? –
Alte mărunțișuri o includ pe nașa Maria, părinții + sor’mea și cumnatul care au ajuns cu toții azi. Adică suntem în formație completă. Iar inspirația mea e acolo unde trebuie să fie (Doamne’ ajută că subiecte sunt!) și se va manifesta ca atare. Aici. Începând de mâine. 😉