Tupeu a la românescu

Am reușit să obținem pașaportul lui Ionuț în timp surpriză. Problema hârtiei buclucașe, menționată cu năduf într-un alt post, s-a rezolvat. Țâdula care trebuia să meargă de la A la B si de la B la C și înapoi la A prin Z a găsit o scurtătură (a se citi, un prieten care are alt prieten în poziție cheie) și
ne-a salvat vacanța. Așadar, am pregătit dosarul, l-am dus pe Ionuț la pozat (pentru că aici pozele se fac separat, nu la autoritatea pentru emiterea pașaportului), ne-am chinuit să-i închidem gura (la propriu) și într-un final, am pornit spre sediul poliției. Etajul doi, ne spune o tanti la poartă. Sunt cam cinci persoane înainte, băgați-vă în față, aveți copilul cu voi, altfel așteptați! Ce să așteptăm, mă gândesc eu. Că doar n-o fi doar un singur angajat, sau? Sau… Un singur funcționar care preia actele pentru pașapoarte, le dă pe cele emise și răspunde și la telefon. Un singur funcționar care activează la biroul de pașapoarte pentru Evia (!!!), insula pe care domiciliez. Așa că ne-am pus pe așteptat, pentru că pentru băgatul în față e nevoie de tupeu și chiar nu am/ avem. După o oră jumate de așteptare, o repriză de somn a piciului, bombăneli (mama lor de greci!) am reușit să depunem actele. O săptămână mai târziu, am mers (de data asta singură) să ridic pașaportul. Același funcționar, alți oameni în așteptare. În birou, o familie cu patru prunci. Patru plus doi (părinții) = exact două ore de ars gazu’. Chiar înainte de a-mi veni rândul (se preia un set de acte, se eliberează un pașaport și tot așa), apare o tanti țanțoșă. A intrat val vârtej anunțându-ne cu un ton superior și accent grav (româncă de-a noastră, mi-a zis radarul din ureche) că ea are de ridicat un pașaport și va intra prima pe motiv că are un copil care o așteaptă în mașină. M-am simțit ca o proastă (cu una bucată copil acasă) și am decis să fac ce n-am făcut atunci când l-am avut pe Ionuț cu mine. Așa ca în contul a ceea ce aș fi fost (poate) îndreptățită să fac, am stat cu ochii pe ușă, în poziție de atac și cum a s-a deschis, țop, am intrat, am semnat și am ieșit zâmbind cu pașaportul lui Ionuț în mână. Și evident că afurisita din mine a avut nevoie de o cireașă pe tort așa că am zâmbit galeș către românca mea și i-am urat o zi frumoasă. Pe limba noastră…

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Tupeu a la românescu&8221;

  1. Pingback: Tupeu a la românescu - Ziarul toateBlogurile.ro

    • partea cu tupeul sau partea cu un functionar lucrand cat alti 10? eu din cate imi amintesc la pasapoarte, la tm, erau mai multi angajati si mergea relativ repede treaba (si muuult mai organizat)

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s