Cine n-are traducător, să-și cumpere!

De câteva zile, fiul meu a început plimbarea în patru labe. E curios nevoie mare, vrea să vadă tot, se strecoară prin te miri ce colțuri și când am îndrăznit să-l îngrădesc (cu perne, da, tot ălea din cauza cărora îi făceam scandal consortului!) a făcut un tărăboi cum nu mi-a mai fost dat să aud. Așa că până miercuri când e planificată o sesiune de cumpărat siguranțe, colțuri din plastic pentru mese, anti-alunecătoare pentru covoare și Dumnezeu mai știe ce protecții, singurele minute libere sunt cele în care doarme. Și cele de acum când i l-am predat tatălui său, care încă se întreabă cum naiba a putut crede că viața nu se schimbă deloc odată cu apariția unui copil. Da, ăsta era răspunsul domnului la toate temerile mele. Așa că acum îl las să se bucure din plin de…(nu-)suntem-cum-am-fost-și-înainte!

Iar eu revin la ultimul episod din seria vacanța în trei 2010 și anume întâlnirea dintre socrii, pe teren românesc de data asta. Au stat cinci zile. Cinci zile de care eu – între noi fie vorba – nu prea am avut chef gândindu-mă la sesiunile de tradus și de întreținut lumea … până la urmă temerile mele au fost neîntemeiate. Ca o nesimțită care sunt (prietenii știu de ce mă exprim astfel) l-am băgat la înaintare pe Ionuț al meu și am făcut pe ocupata. Asta spre disperarea lui bunu Tinu care, mai dornic ca niciodată să comunice, a realizat că a uitat și puținul pe care îl știa. Iar baza, miezul, adică eu, dispăream ca măgarul în ceață când era nevoie mai mare de mine. Discuțiile – ălea la care asistam și eu, începeau de regulă la masă. Tata îl plimba pe socru’ dimineața, ba să vadă nu știu ce câmpuri (domeniul lui de lucru), ba să se întâlnească cu nu știu ce grec prieten de-a lui tata („Ce faceți? / Suntem cu x și cu Ianni – socrul. Ei stau de vorbă. Și tu, tu ce faci? Mă uit la ei!”). La prânz mă prindeau în zonă și dă-i cu întrebările. Momentul meu vesel. Socrul mă întreba ceva. Tata, prindea din zbor câte un cuvânt răspundea repede în românește, mă amețea de cap – una auzea și pricepea, alta era ideea, pe când să traduc, schimbau subiectul și fiecare rămânea în lumea lui. Așa că mâncam repede și o ștergeam discret – ca un elefant între furnici de discret! dar nu mă răbda inima să nu trag cu urechea („Ioi, nesimțito, lasă că-ți arăt eu ție!” ar/ va spune tata când o să citească asta). Și atunci să vezi distracție: începeau încet, molcuț, unul povestea în românește, rar, ardelenește, ălalalt răspundea în greacă, tot rar, aproape silabisit. Fiecare își zicea povestea pe limba lui și râdeau unul de altul ca doi oameni care și-ar spune multe, vai, câte și-ar mai spune, dacă ar putea. Într-o seară, tot așa, au început cei doi cu discuții – Și ce discuții. Socrul meu s-a băgat în politică, agricultură, geografie, istorie, de mă terminam după două întrebări. Tata prindea câte una din zbor, se arunca, începea să explice iar mie îmi făceau ochii-n cap ca bilele de biliard. Întreabă Iannis așa, într-o doară ceva despre orașele din România. Începe tata să facă o listă cu cele mai mari, după București și se oprește brusc, cu o față fericită. „Brașov! Acolo unde a venit cu lucru’ fratele lui!” îmi spune mie să traduc. Eu traduc. Socrul se uită la mine mirat. „Care frate?” (are șapte). „N-a lucrat nici un frate la Brașov”. Tata a și aprins farurile: „Ba da!!! Că mi-a spus mie! La nunta, în vară mi-a povestit! Domnul acela, mai grăsuț. Mi-a spus că a fost la Brașov. Prin ’84, ’85…Tradu-i asta!” Traduc. Socrul e vehement. „Nu se poate, n-a lucrat în România.” Tata deja transpiră: e ca un școlar care și-a făcut cinstit toate temele dar învâțătoarea îl acuză că le-a copiat. „Ba da! Spune-i, hai să-l sunăm!” Eu mai fac o încercare și îi spun socrului că tata chiar insistă că fratele lui a fost în România cu serviciul. „A. O fi fost cu serviciul, în ceva delegație, dar nu a lucrat aici” concluzionează el. „Păi da, asta am spus și eu! Că a fost cu serviciul! În delegație! Nu ai tradus tu bine! Nu mă pot baza pe tine!” răsuflă ușurat tata. Numa’ bine c-am scăpat. Așa că am plecat cu neștiința mea și i-am lăsat în pace, să râdă amândoi, de ei și între ei. (că tot asta au făcut cinci zile).
Dacă așteptați povești și de pe frontul soacrelor, o să vă dezamăgesc. Amândouă ar putea sta nevorbite și neauzite zile-ntregi. Una cu Sudoku, alta cu integramele – pacea a fost la ea acasă și la mine. În toate cele cinci zile…

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Cine n-are traducător, să-și cumpere!&8221;

  1. Pingback: Cine n-are traducător, să-și cumpere! - Ziarul toateBlogurile.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s