Snobii lor (nu-)s ca ai noștri …

Am avut parte de niște super episoade zilele ăstea, ciocniri pe care mi-aș fi dorit să le pot evita și care m-au făcut din nou să mă întreb dacă sunt în locul potrivit. Între timp m-am calmat – e clar, sunt lângă omul potrivit – dar oftica și semnele de întrebare au nevoie de timp până să treacă. Ca să înțelegeți mai bine ce debitez eu aici ar trebui să fac o introducere. Mă repet. De aproximativ trei ani locuiesc în Halkida. Un oraș aproape de Atena, la mal de mare (ca deh, suntem pe o insulă), un loc frumos dar din păcate, populat. Din ăia 70 de mii de locuitori ai orașului wanna be, bag mâna în foc (mulțumesc fana D. pentru că mi-ai lipit expresia asta fix în frunte!) că mai mult de jumătate se plictisesc îngrozitor și tot cam atâția, dacă nu chiar mai mulți suferă de snobism acut. Din ăla netratabil. Prietena mea, singura mea prietenă grecoaică, Maria, e de părere că asta e boală națională la greci: snobismul și fala. (bine, dacă o luăm așa, nici cu românii mei nu mi-e rușine!) De când sunt aici încerc să evit aglomerațiile (muierești de cele mai multe ori) în care marca genții hotărăște locul tău în societate. Dar cum de ce ți-e frică, nu scapi, m-am nimerit nu de puține ori exact în mijloc(ul lor). Am cunoscut așadar doamne care achizițonează la kilogram cărți care să se asorteze cu bibliotecile de acasă (pe care le cumpara doar pentru că „nu se poate dragă să n-ai bibliotecă în casă!”). Alte dudui care câștigă într-o lună 1000 de euro dar vor neaparat să păstreze aparențe, să vadă lumea că au și drept urmare își cumpără haine și obiecte de marcă. În (multe) rate. Altele nu s-ar mișca deloc pe jos (poate doar dacă vreun trendsetter local stabilește că umblatul pe jos e cool) și vin la plimbarea de seară cu mașinile – cu toate că pentru a găsi loc de parcare se învârt și câte un ceas. În Halkida tonul e dat de câte țoale Burberry ai (v-am spus ce mult urăsc pătrățelele ălea???) și de câte nume de mărci faimoase poți folosi într-o singură frază, care de obicei definește ce ai cumpărat, de unde, conținutul genții sau al frigiderului. Credința (unora) că și dacă ai și dacă n-ai, tre’ să arăți că… ai, e ridicată la rang de religie. Dacă în Halkida ești văzut în locurile „bune”, cu oameni „cunoscuți”, cumperi din magazinele „anume”, mergi la Atena să mănânci la restaurante „cu multe stele” și porți chestii „scumpe”, ești cineva. Dacă nu, atunci ghinion (pentru tine). Nu exiști (pentru ei). Dacă mai ai și o casă în care înghesui obiecte care de care mai scumpe îți crește valoarea. Ca o paranteză, sufrageriile localnicilor îmi amintesc de casele rromilor din Timișoara, mă scuzați. Aranjăm, dichisim dar toți stăm în bucătările ca să nu stricăm decorul și aranjamentele…
La început toată chestia asta, mini universul ăsta paralel, mă fascina. Mă distram de una singură sau cu ai mei (eh, e ceva nou, hai să râdem de ei). Acum mă calcă pe nervi. Mă obosesc prostiile debitate și fumurile din capetele lor. Încerc să mă calmez spunându-mi că așa e și în ograda noastră … și că de fapt cel mai sănătos ar fi să folosesc tot ce aud ca să-mi umplu timpul (în care doarme Ionuț) exersând scrisul și povestindu-vă vouă. Nu?

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Snobii lor (nu-)s ca ai noștri …&8221;

  1. Pingback: Snobii lor (nu-)s ca ai noștri … - Ziarul toateBlogurile.ro

  2. Saluut, sunt Bianca, fosta ta colega de la Jurna:).
    Am tinut neaparat sa iti scriu pentru a te consola.
    Nu numai acolo unde traiesti e asa, si la noi e asa.
    Azi sunt sictirita pentru ca… vezi tu…am trait o povese similara. Insa, cred ceva mai exagerata, ceva mai urata, ceva mai ipocrita si perfida. In povestea mea nu era vorba de ipocrizia si snobismul de a iesi in public cu hainele cele mai cele pentru a-ti arata valoarea, nici de casele si restaurantele dischisite in care mananci fiindca…deh…e simbol de staus…nu, e ceva mult mai nasol. E vorba de a arata cat de tare esti tu daca spui despre tine ca tu poti, ca tu ai relatii, ca tu ai acces la informatii si bani.
    Doamne cat mi-e de sila de ziua de azi si de ceea ce am trait.
    Eram la mine la birou si intamplator s-a nimerit ca doua doamne doctor, care fiecare au si alte business-uri in afara de profesia de medic (pentru care, fie vorba intre noi, nu prea mai au timp), sa ajunga in acelasi timp la intalnirea cu mine, evident programata la ore diferite. Dupa ce i-am acordat uneia timpul necesar, aceasta si-a exprimat opinia de a o cunoaste pe cealalta doamna care astepta in biroul colegilor mei de la creatie, cu scopul de a schimba cateva vorbe.
    Pornim de la premisa in care Doamna X tocmai termina de implementat un proiect finantat din Fonduri Structurale Europene si brusc in ultimul an a devenit mai bine imbracata, are un inel cu 24 de diamante cu care se faleste peste tot, un jeep mare si frumos si pare sa nu aiba deloc grija zilei de maine, daca ma intelegi ce spun.
    Pana aici totul frumos si bine….a urmat insa o discutie care mi-a ridicat parul pe sira spinarii si pe care nici acum nu o inteleg, dar poate daca ti-o impartasesc ma racoresc putin si trec peste.
    Doamna X (cea care si-a exprimat dorinta de a o cunoaste pe doamna aflata in asteptare):
    Mi-am dorit sa va cunosc pentru a va intreba daca nu doriti sa fim partenere intr-un proiect strategic european prin care am putea sa accesam impreuna fonduri de 3 milioane de euro de la UE.
    Doamna Y: E interesant ce imi propuneti, eu promovez acum un supliment alimentar, rezultatul a 35 de ani de cercetari germane.
    Doamna X: Stiti, acest proiect poate fi realizat in parteneriat cu Academia Romana. ma tot gandesc de o luna daca accept sa intru in el sau nu…nu stiuc e sa fac…pana la urma imi va oferi un statut…e mare lucru…insa e greu, sunt foarte greu de implementat proiectele astea.
    Doamna Y: Stiti eu am MBA facut in Franta.
    ….etc, etc, etc.
    Am crezut ca innebunesc. Fiecare se laudau care mai de care cu cate fac, ce bani invart, cat sunt de destepte, ce vand si ce promoveaza. Fiecare vorbea ca o moara stricata pe subiectul ei fara sa asculte sau sa raspuna interlocutoarei pe un subiect macar tangent mesajului emis.
    Nu imi venea sa cred…si nici acum nu imi vine sa cred ca am luat parte live la o scena din filme cu prosti, care s-a intamplat intre doua „intelectuale” la mine in birou pentru, nococul meu, nu mai mult de 5 minute.
    Nah, asta e snobism, prostie sau ce o mai fi?
    Oricum, nu imi vine a crede ca am trait experienta unei conversatii snoabe care s-a dovedit a fi o competitie intre cine a mai puternica, cine are mai multe pile, cine are mai multe diamante, cine a spalat mai multi bani europeni, cine isi detoxifica mai bine organismul cu suplimente nutritive pe baza de microalge, cine are mba?
    Cine e mai snob? Cine are mba si si-l poarta agatat de limba ca nu-ti zice bine cum il cheama, dar stii ca deja el are mba, cine isi ia inele cu 24 de diamante si il intreaba pe un necunoscut despre dilema sa existentiala de a accesa sau nu fonduri europene de 3 milioane de euro pentru care trebuie sa caute mai multe solutii de delapidare sau cine te primeste in grupul lui numai daca si geanta Crumpler sau naiba mai stie de care?

    Nah, ca m-am racorit.
    Te pup.

    Apreciază

  3. Pingback: Despre cărți și gâște proaste | Aventuri în Ouzoland

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s