Drogul meu, singurătatea…

Uneori am chef să fiu singură. Știu, chestia asta vine ca o surpriză pentru cei mai mulți – doar îmi place așa de mult să vorbesc și să socializez, cum adică să stau singură? Ei bine, îmi place. Îmi place să fiu singură acasă, să merg singură la cinema sau la cumpărături, să mă plimb aiurea pe stradă sau stau pe o bancă în parc. Eu cu gândurile mele. Și de opt luni eu, gândurile mele și Ionuț.
Săptămâna trecută consortul a plecat în țări străine la ceva expoziții pe teme de agricultură așa că s-a ivit ocazia de a rămâne acasă, cu programul meu. Singură… în doi de data asta. Eu, fericită nevoie mare și piticul pe care oricum nu-l interesează ce și cum atâta timp cât programul lui rămâne neschimbat.
Bucuria mea a rămas însă un mister pentru cei mai mulți. Pentru că în Grecia nu am cunoscut încă pe nimeni, dar absolut pe nimeni care să vrea să stea singur. Dacă se întâmplă să mai rămâi fără companie, nu-i motiv de aruncat artificii. Din ce am văzut eu până acum, nu-s prea mulți cei care simt bine cu ei înșiși și doar atât. Așa că zâmbetul meu lățit pe toată fața a ridicat semne de întrebare din toate direcțiile. A început soacră-mea. „Nu vrei să stai la noi cât sunteți singuri?” Răspunsul meu a venit pe negândite. „Nu! Vreau să stau sigură. Doar eu cu piticul.” Prima nedumerire. „Dar ești ok? Nu ești supărată, nu?” Nu văd de ce aș fi. A urmat socrul, cu aceași nedumerire. Apoi, în ordinea apariției: cumnată-mea, cumnatul, vecinii și prietenii de familie. Cum adică vrea să stea singură? Singură acasă? E totul ok?
Până să coc vreo explicație care să-i mulțumească – imposibil, credeți-mă! am ajuns la concluzia că e mai bine să tac și să-mi văd de cele patru zile de singurătate (vorba vine, singurătate). Așa că m-am lăfăit între chestiile mele, am citit, am dormit, am văzut filme pentru muieri și m-am jucat cu piciul. A fost bine, chiar foarte bine iar sâmbătă am avut parte de cireașa de pe tort. Ionuț la bunica și timp doar pentru mine. Încă o dată mi-am dat seama că nu mai e nici singurătatea ce a fost – fără Ion al meu p-acasă așa că am dat din colț în colț până m-am refugiat la prieteni unde am petrecut de minune…Azi am primit o leapșă de la Ralu Portocalu’ și mă gândesc la ce bine (mi-)ar fi picat cu câteva zile mai devreme (cam în timpul ăla de care ziceam mai sus)… Dar promit că mă apuc de ea (și de-ar fi să o scriu în epidsoade), mai ales că după patru zile de liniște bateriile sunt încărcate 😀

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s