Ziua rutinei între da și ba

După minunata evadare din cotidian de săptămâna trecută, stropită cu muzică bună și companie de milioane (de zâmbete) am revenit la a mea rutină. Chestiunea care nu-mi dă pace e următoarea: dacă am parte de rutină, comentez. Dacă nu, la fel. Cine Doamne mă mai poate înțelege dacă nici eu nu reușesc?
Dacă viața mea e rutină așadar, mă plâng din cauza programului. Că prea fac în fiecare zi aceleași lucruri și la aceleași ore, că nu se întâmplă nimic ieșit din comun, că amân de azi pe mâine chestiuni ce n-ar trebui amânate din lipsă de timp liber (piticul meu de poveste iese la pensie până mă încumet eu să-l scot la lumina tiparului), că viața mea curge fără nici o schimbare. Trezire eu, cafea, tot eu, trezire Ionuț, schimbat, mâncat, pornit la plimbare, același traseu (nu-s prea multe străzi în satul meu), revenit acasă, fructele lui Ionuț, ceaiul meu verde, somn pentru el, casnice pentru mine, masa de prânz, somn, masa de la 5, plimbare, casă, joacă, povești cu bunicii cu laptopul în poală, baie, somnul piciului. Eu mai rămân trează încă vreo două ore, timp pentru soț, ceva serial sau film în combinație cu cina, somn. Zi de zi.
Dacă n-aș avea parte de rutina de care mă plâng, iar n-ar fi bine. Am mai încercat eu să le las la voia întâmplării pe toate și m-am blocat de stresul așteptării.
Azi scriam de zor și-mi așterneam oful, când am primit un mesaj de la nașa, de la Maria mea de departe, care, la țanc, mi se plângea de aceași problemă, rutina bat-o vina. Mai îmi spune și mama că și ea are bâzuri din ăstea, fana ajunsese la aceași concluzie ca și mine. Și toate ne-am ciocnit azi. O fi vreun semn, m-am gândit eu așa că am decis: declar ziua rutinei. O să o sărbătorim cu gândul la momente spontane și o să ne bucurăm că nu suntem singurii care avem baiuri din ăstea… Program plicticos și care se repetă.
Și pe când fabulam eu mai cu poftă, s-a ridicat Ionuț în picioare și început să împingă o mașinuță. În mers. Și a chiuit. A făcut doi pași, a tras o trântă, s-a ridicat și a continuat.
Și mi-am dat seama că asta e o chestie pe care ieri n-a făcut-o. La fel cum zilele trecute a venit și s-a cuibărit lângă mine și mi-a mângâiat fața (e drept, a fost nițel cam brutală tandrețea lui) chestie pe care nu o făcuse în săptămânile de dinainte. Și mi-au venit în minte lucruri care se schimba în fiecare zi dar care sunt mărunte, mult prea mărunte pentru a fi băgate în seamă de cârcotașa de mine. Și iată cum din nou, băiatul meu de nouă luni și zece zile mă aduce pe drumul cel bun și îmi demonstrează că ziua rutinei nu-și are sensul. Pentru că nici ea nu mai e ce a fost. Asta, a noastră, e o rutină în permanentă schimbare.

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Ziua rutinei între da și ba&8221;

  1. Pingback: Ziua rutinei între da și ba - Ziarul toateBlogurile.ro

  2. Draga Alexandra, defapt Ada, ca eu asa imi aduc aminte de tine si asa imi place sa-ti spun, imi place la nebunie sa-ti citesc blogul; parca ar fi gandurile mele asternute pe hartie. Se vede ca ai arta cuvantului la degetul mic. Mai scrie mai scrie ca asa mai savurez si eu altceva in afara de micutz. Te pup, Mire.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s