Concluzii

2010 a fost un an plin. De învățăminte, de experiențe, de zile frumoase, nopți dormite pe furiș și aventuri. Un an în care am încercat să înțeleg lucruri noi, să fiu atentă și deschisă (la minte). Un an în care am învățat:
– că nașterea și întreg procesul de după te schimbă total și îți schimbă viața în mod ireversibil. Nimic nu mai e ce a fost și nici nu o să mai fie vreodată. Orice faci, oricând și oriunde, o parte din mintea ta (în cazul meu, mai mult de jumătate) e lângă piticul tău. Nu-mi displace deloc, însă îmi pare rău că nu am întrebat mai multe înainte de a face pasul cel mare. Viața mea ar fi fost mult mai ușoară știind ce mă așteaptă (recunosc, sunt un control freak!)
– că viața mea în Grecia e o adevărată aventură a cunoașterii: aici vântul bate cu totul altfel decât la noi. Prin mintea unora se pornesc adevărate uragane dacă te văd afară cu pruncul, la plimbare când adie briza. Și dacă tot îl scoți măcar ține-l încotoșmănit bine, în câteva pături, Doamne ferește să ajungă aer la el. Aici frigul nu e ca la noi, e un fel de bau-bau și evident, răcești dacă stai afară când sunt 5 grade, nu când sunt 18 cu vânt ușor, de-ți dai duhu’ transpirând și te răcorești cu adierea.
– că oricât m-aș strădui nu o să găsesc în veci un localnic punctual care să spună vin în cinci minute și să apară după ălea cinci. De obicei ceasurile lor sunt fixate după principiul: dacă spun cinci, ajung cam după juma de oră, dacă spun 10, după un ceas și tot așa. Expresia σιγά, σιγά (încetuț încetuț) e cu siguranță aici la ea acasă.
– că e indicat să te ferești de trei categorii de oameni (asta din păcate e valabilă peste tot): proștii care se cred deștepți și care, evident, au cunoștiințe detaliate despre orice mișcă-n lumea asta – de la pediatrie la alimentație, și țin cu orice preț să ți le împărtășească, parveniții care se cred domni (cu riscul de a mă repeta, a avea bibliotecă în casă nu te face automat intelectual, la fel cum nici purtatul unei genți de o mie și de euro nu te face doamnă!) și cei mai răi, ipocriții bisericoși. În marea lor majoritate muieri pentru care păcat nu-i măritatul la biserică, în rochie albă și cu burta la gură, ci scosul copilului din casă fără aprobarea popii înainte de marea patruzeceală. Concluzia mea după trei ani petrecuți aici e că pentru stilul ăsta de femei, singura deschidere către evoluție e reprezentată de cea a picioarelor înainte de măritiș. Combinația asta de credință, tradiție, superstiție (deochi, haine puse la uscat noaptea, fețe de masă scuturate seara, Doamne ferește!) afundă întrega lume din jurul meu direct în evul mediu. M-am săturat de ipocrizie când vine vorba de credință: pozăm în mari creștini, atârnăm icoane în toate colțurile casei, ne luăm avânt când ne facem cruce așa, ca să ne vadă toți, iar în același timp bârfa e sport național iar invidia și răutățile ne umplu zilele.
– că aici e mai important ceea ce crede lumea că ai tu în portofel decât ceea ce ai de fapt (sau mai bine zis, n-ai). Că fala e la ea acasă (ca și la noi dealtfel, de ce să ne ascundem după deget?) Că mai bine postești un an și mănânci posmegi, te bagi în datorii la bancă decât să nu impresionezi cu aranjamentul floral la nuntă sau mai bine plătești în rate o pereche de pantofi decât să vorbească lumea despre tine și să spună că tu nu ai.
– că și de faci bine și de nu, lumea te bârfește așa că înțelept e să-ți vezi tu de treabă. Și când câte o duduie îți zâmbește și dă din cap aprobator la ceea ce faci iar după câteva zile o vezi făcând exact invers de cum ai făcut tu, ei bine, fă și tu cum am făcut eu: fugi de ea ca de dracu’!
– că destinul m-a luat peste picior și în glumă, m-a trimis aici.
– că în ciuda lui am realizat că de fapt nu contează unde esti atâta timp cât în jurul tău sunt oameni buni care te iubesc, că de fapt „acasă” e doar o noțiune. Casa mea e acolo unde sunt cei dragi mie. Peste tot.
– că dacă mă străduiesc nițel, pot să ignor toate răutățile și prostiile care îmi sursură pe la urechi. Și din fericire așa am și eu subiecte de împărtășit în scris, exersând.
– că Maria mea cea dragă a zis bine când a zis, adună în gând lucruri bune și ele o să se materializeze în viața de fiecare zi. Înțeleaptă crețulina mea.

Așadar anul ăsta am tras o groază de concluzii, am dat cu capul de pragul de sus de câteva ori, am cunoscut oameni noi, i-am pierdut alții, am plâns bine, am dus dorul, am iubit, am râs, am trăit bine. Planul pentru 2011 îl pun în scris și îl și public. Pentru că, nu-i așa, dacă e în scris, cu siguranță mă țin de el. Control freak, nu vă spuneam?

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Concluzii&8221;

  1. Pingback: Concluzii - Ziarul toateBlogurile.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s