Planu’ pe 2011


Așa cum am promis data trecută, scot lista de planuri pe 2011 la vedere. Poate așa, cu siguranță doar așa o să mă țin/ apuc de treabă. Pentru că sunt o leneșă, o maestră în a găsi scuze când vine vorba de mă mobiliza, o fană a zicalei „nu lăsa pe mâine ce poți face azi, lasă pe poimâine poate nu mai trebuie să faci”, o adevărată iluzionistă când vine timpul să găsesc altceva de făcut în loc de ceea ce trebuie. Și după ani mulți de joacă de-a ascunselea cu ce ar trebui să fac și tot amân, mi-am dat seama că secretul e simplu. Dacă îmi împărtășesc planurile tind să mă țin de ele. Nu știu cum de, pentru că în general nu îmi pasă de gura lumii, dar atâta timp cât funcționează… Să purcedem așadar.

* Cel mai important punct de atins anul ăsta se referă la pitic. Nu la Ionuț, nu. Ci la piticul din mintea mea, care mai că n-a leșinat de bucurie când a fost scos la iveală în paginile 24FUN și care de atunci lâncezește și se plictisește groaznic. Poveștile mele pentru grăsuți au rămas și ele ascunse undeva, de s-a așternut praful și pe ele și pe gândurile mele. Tot am promis că le scot și le periez, le aranjez și le pun la punct. Până să o fac însă își bucură doar Ionuț urechile cu ele și e păcat, serios că e păcat.
* Al doilea punct se referă tot la scris. Au apărut idei și îndemnuri de a mă pune și mai serios pe treabă. Oferte de a scrie aici ș-acolo. Am primit cu bucurie, nu am făcut nimic. Am dat vina pe Ionuț – ba că nu doarme ziua, ba că vreau să stau cu el, ba că are nevoie de atenție, ba că umblă-n patru labe și eu trebuie să-l păzesc. Scuze și iar scuze. Așadar, o să scriu.
* Promit, dar serios, promit că anul ăsta dau testul pentru das Deutsche Sprachdiplom și poate mă bag și la un Test Michigan. Așa, pentru că m-a ambiționat fina și mi-a arătat ce eu n-am văzut doi ani înaintea ei. Și anume că se poate. 🙂
* Să mă țin de citit și de cumpărat cărți frumoase și anul ăsta. Și când zic frumoase, pe cuvâtul meu de onoare că nu mă refer la coperta din piele.
* Să văd un loc nou în fiecare lună. Și în lunile în care nu se poate, chiar dacă sunt în același loc, măcar să-l văd cu alți ochi.
* Să ajung cu Ionuț la Viena în aprilie, să văd Belle and Sebastian DIN NOU, cu Maria după care să petrecem o dumincă așa, ca în vremurile de demult: cu o cafea de bună dimineața la MQ, cu o plimbare pe străduțele noastre, cu prânzul pe lângă Universitate și cu o cafea de după amiază la Top Kino. Ca să aibă șansa și copilul meu să-și cunoască nașa mai bine.
* Să îi văd mai des pe ai mei. Cât de des cu putință. Să petrec Crăciunul și Anul Nou cu ei la Timișoara ca atunci când eram copilă.
* Să îl mai duc măcar o dată pe Ionuț la buna mea de la Cluj.
* Să cunosc oameni noi, să-i cunosc mai bine pe cei vechi, să am mai multă răbdare când vine vorba de ascultat și să ÎMI ȚIN NAIBII GURA ÎNCHISĂ când vine vorba de secrete.
* Să ignor snobismele și răutățile și (acum vine partea grea) să mă abțin în a le lua peste picior cu subtilitate (sau nu chiar) față-n față și să le păstrez pentru a le posta aici.
* Să fac o cură de necumpărături (haine, pantofi și alte prostii) că și așa am prea multe și degeaba (că doar câteva îmi plac mult mult, așa de mult de numai pe ălea le-aș purta).
* Să învăț să fac haz de necaz și să mă bucur de ce am.

Cam asta ar fi… Să aveți și voi un an așa cum îmi doresc și pentru mine: plin de zâmbete și momente din ălea care n-ai vrea să se mai termine!
La multi ani și să (mă) citiți! 🙂

Anunțuri

Un gând despre &8222;Planu’ pe 2011&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s