Microbi

Nici n-am intrat bine în 2011 și au început să-mi bâzâie nemulțumirile prin minte. Astea pe care le am acu’ nu-s nici pe departe noi. Le am de ceva vreme, dar s-au amplificat de Sărbători de mi-a crescut tensiunea la cote alerte. Trăiesc într-o țară în care atingerile fac parte din cotidian. Parcă și acasă lumea te atinge mai mult decât în alte părți (ale Europei) dar aici am impresia că toată lumea trăiește punând mâna pe celălalt. Nu sunt prea prietenă cu astfel de atitudini, la fel cum nu-mi place să-mi fie invadat spațiul când cineva vorbește cu mine. Dacă distanța e prea mică, tind să fac un pas în spate, să mă eliberez. Nu pricep nici în ruptul capului de ce unii simt nevoia să te atingă pe mâini în timp ce vorbesc, iar pișcatul obrajilor – da, se mai practică și la vârsta asta! mă face să zbârnâi de supărare. Când vine vorba de copil, în speță al meu, trăirile mele sunt identice. Nu mă înțelegeți greșit. Pe Ionuț îl las să descopere lumea în voie. Se plimbă prin toată casa, mai suge câte un colț de covor, mai linge un geam sau înfulecă (asta până îl văd) câte o scamă de pe covor. Nu îl pot opri și nu pot sta după el non stop. Calea e liberă de produse periculoase iar nițel pământ de la flori sau praf nu au omorât încă pe nimeni. Când vine vorba însă de a fi atins de alții, oh, atunci iese la iveală muma din mine. Am o problemă: spălatul pe mâini. Iar mulți dintre cei întâlniți zilele ăstea au și ei una. Nu se spală. Vin și încep să-i mângâie mânuțele pe care el automat le linge și le zemuiește de simt cum dau în hepatită nu alta. Mai se trezește câte una să-i mângâie/ piște obrăjorii care și așa sunt chinuiți și uscați (problemă moștentită de la mă-sa!) de îmi stă mâna pe mătură în poziție de atac. Bun, acum dilema: cum naiba să te exprimi politicos în direcția unuia care până la 50-60 anii lui nu a învățat că înainte de a atinge un bebeu, treci pe la săpun și apă și de-abia după aia te mainfești? Fumezi și lași duhoare după tine, iar cu mâna ce-ai ținut țigara, aia ce pute, verifici dacă extremitățile lui Ionuț sunt reci (vai, răcește!). Cum spui? Nene, spală-te? Cum formulezi cererea pentru a nu fi catalogat drept obraznic, prost crescut? Cum spui „frumos” cuiva, fără să-l jignești: spălați-vă pe mâini înainte de a-l atinge pe pitic? Pentru că noi n-avem probleme cu microbii liberi, dar nu ne plac ăia ai cu stăpân?
Sau pur și simplu uiți de bună simț și te manifești așa, ca ei, prost crescut strigând cu foc: Spală-te și apoi pui mâna?

Anunțuri

5 gânduri despre &8222;Microbi&8221;

  1. Dragă Alex, ca mamă, te înţeleg perfect. Recunosc că am şi o admiraţie pentru curajul tău de a aşterne gânduri destul de personale, frustrări etc. Citindu-te, nu mă pot abţine să nu mă întreb câte personaje din cele descrise de tine cunosc româna şi ştiu de blogul tău 😀 Un 2011 cu aventuri cât mai frumoase! (dacă se poate, cu mâinile spălate) :)))

    Apreciază

    • Multumesc mult, Maria! Cred că mulți cunosc blogul (că doar apare și pe pagina de fb) cati dintre ei înțeleg română chiar nu știu. Ideea e că părerile mele așternute aici nu sunt ținute la secret. Le spun tare și-n față de câte ori mi se dă ocazia. Și pe limba lor…:)
      Acu’ doar tre’ să găsesc drumul și cuvintele pentru săpunul și apa de care povesteam azi…. Să aveți și voi un an frumos și vesel!

      Apreciază

    • ce o sa facă la fel? nu o să se spele pe mâini sau o sa atingă tot ce-i iese în cale? sper sa nu fie grecoaice ălea pe care să vrea să le atingă, hohohoh

      Apreciază

  2. Alexandra, ma distreaza fapul ca tot tu esti cea care isi face probleme referitor la ce vor gandi oamenii daca le spui sa se spele pe maini… Adica daca lor nu le pasa, tie cu atat mai putin ar trebui sa-ti pese. Aici mai e varianta ca cei mai multi pur si simplu nu se gandesc la faptul ca un bebe e mult mai sensibil si daca lor le sta in obicei sa faca asta tot timpul li se pare absolut normal. Nu prea exista un mod in care sa o spui frumos, tot ce poti face e sa o spui pe un ton neutru… majoritatea nu se vor supara si vor tine minte datile viitoare, iar cei care se supara… au o lipsa mare de bun simt si chiar nu esti tu aia care sa isi faca probleme. Iti spun asta ca le-am auzit de foarte multe ori pe prietene de-ale mele spunand diversilor „musafiri”: „hai sa ne spalam pe maini inainte sa-l vezi pe bebe si sa ne jucam cu el!” Unele persoane se uitau mai ciudat, dar mie imi place sa cred ca era doar pentru ca se mirau ca nu s-au gandit inainte la asta… 😛

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s