Obtuzități

Am impresia că ocupațiile exclusiv casnice și bebelistice mă conduc încet (dar sigur) către pierderea minților. Cum nu mă pot lăuda cu prea mult timp liber (știu ce credeți: creșterea unui prunc e floare la ureche, păcat, de-ar fi, dar nu-i!) ăla pe care îl am îl umplu gândindu-mă la tâmpenii. Îmi fac griji fără motiv (un fel de a mă stresa pentru sănătatea puiului înainte ca până și oul să fi apărut pe lume), construiesc dialoguri în minte, eu întreb, eu răspund și nu doar atât, dar dau răspunsuri care știu că mă vor enerva, așa că mă cert de una singură și, ce-i mai grav, am niște ieșiri patriotice pe care nu le credeam compatibile cu felul meu de a fi. Adică să ne înțelegem, tot ce-i românesc îi bun, tot ce-i de aici, nu, nu, e nasol, nu-l vreau nici pentru dușmani. Dacă vreunul de p-aici (din familie) îndrăznește să se strâmbe, încep să povestesc despre varietata de mezeluri și cărnuri din supermarket-urile româneși (pe mine m-a marcat!), despre Piața Unirii și Cărturești, despre parcurile de acasă și gata, le închid gura. Că doar au văzut și ei. Am disperat-o pe soacră-mea preaslăvind pufuleții și nu am avut milă când a îndrăznit să spună că n-au gust decât de… sare. Sau să-ți ofer o Eugenie și să nu te lingi pe buze cerând încă una? Jignire pe față. Că te legi de alimentare, nu-i parcă așa bai. Dar să spui ceva de româncele noastre, apăi atunci să vezi cum îmi sare muștaru’. Am stat nevorbită cu soțu’ vreo zi jumate (record, serios!) când a îndrăznit să ia peste picior fetele din oraș, românce venite aici în urmă cu ani mulți și care au făcut și ele ce-au putut ca să câștige o pâine (și ce dacă? Ale voastre de ce nu fac? Pentru că au curu’ mare și mustață! Țâc, de aia!) Ne uităm la televizor și miștocăresc toate pițipoancele cu nasul mare – da avem și noi figurante platinate, dar măcar au nas mic și drept! îmi dau ochii peste cap de fiecare dată când le aud vorbind (țațe!!!) și bat apropo-uri despre ce bine ar fi să avem și canale românești, așa ca să vedeți și voi… calitate! (între noi fie vorba eu văd eu regulat câte o emisiune de acasă și e clar, la stadiul de apropo-uri o să rămână antena!). Dar cum zicem, când dă turbarea-n mine, spun și din alea pe care le cred și din ălea pe care nu (în marea lor majoritate!)
Cum am fost bolnavă o întreagă săptămână, bunica a avut grija de pitic dimineața iar după amiaza, soțul, am avut timp berechet (între pauzele de rău) să dau de urma conspirațiilor (din mintea mea, evident). Din păcate nu pot da vina pe febră (pentru că n-am avut), în cel mai rău caz atitudinea mea s-ar fi putut datora sosului alb pe care l-am mâncat și care mi-a provocat scârbă peste scârbă 5 zile în cap. (evident, sos făcut de grecii ăștia, mama lor de greci, nici pe mâini nu se pot spăla!) Cum ziceam, în timp ce boleam, am decis ca de după ce mă voi simți mai bine să încep să gătesc r-o-m-â-n-e-ș-t-e, să nu treacă săptămână fără o supă (lichid ce trezește sprâncene ridicate în familie, un motiv să mă specializez, nu?!), să mă abonez la magazinul cu de-ale noastre, să-l învăț pe Ionuț diferența între cum fac animalele de aici și cele de acasă. (gav-gav versus ham-ham). Vă zic, lunea trecută am început-o normală și am ajuns aici: am pofte de sarmale, ouă umplute, ciorbă cu ciolan și varză a la Cluj. De ieri mănânc la orice castraveți murați și aduc laude bucatelor gătite de mama. Patriotismul a atins cote înalte, am dat FM4-ul de la Viena pe o paletă de radiouri de acasă, am pus o poză frumoasă tare cu Timișoara pe monitorul soțului, am făcut prăjitură cu gust ca a-c-a-s-ă!!! și visez cu ochii deschiși. Dacă o mai țin în ritmul ăsta, cu siguranță primesc în curând un bilet de avion cu destinația casă. Doar dus. 😀

P.S. Cineva spunea că am nevoie de o cură pe meleaguri mioritice. După trei zile o să fiu ca nouă și vindecată și cu ochi buni pentru oricine mai puțin ai noștri 😉

Anunțuri

7 gânduri despre &8222;Obtuzități&8221;

    • Oh, dar m-ai inteles gresit, eu nu-i urasc. Pur si simplu nu ma pot obisnui cu ei. Cu felul lor de a fi. Nu-i pot intelege oricat as incerca. Nu le pricep mentalitatea. Incerc sa ma adaptez deja de 3 ani de zile si parca bat pasul pe loc. Dar nu plec pentru ca nu ma lasa inima. Omul pe care l-am gasit aici (ironic, asa-i?) nu e de lasat. El face cat toti aialalti la un loc. Asa ca, incerc sa vad partea buna a lucrurilor (ma inspira! Asa inspirata nu m-am mai simtit nicaieri… alta ironie) si sa merg mai departe 🙂

      Apreciază

      • Asa parca te mai inteleg!
        Casa mea este acum in Grecia…iar pana acum catea zile citeam cu drag si nesat poestirile tale (sa stii ca mia-i fost prieten drag ce m-a ajutat sa cunosc cate cea despre tara pe care acum o iubesc mult mai mult decat pe Romania).
        Locuiesc in Peloponez..si de multe ori zambeam: si aici cainele face „gav, gav”….dar jur ca-mi place…si aici am ramas perplex cand desi cald, copii ineliti in paturi…dar am zambit…
        Sunt galaciosi…dar atenti, chiar daca vor ceva de la tine…te asculta,zambesc (cati roman mai fac asta)…la hipermarket chiar daca sunt stresanti in a-ti oferi pungi pentru orice produs…te ajuta!!!!
        Care vanzatoare face asa ceva in Romania!!!
        Nu sunt acida…sa nu ma intelegi gresit!…imi place ce scrii si tine-o asa!…multi au nevoie de tine!…dar…
        EU IUBESC GRECIA….AICI E CASA MEA

        Apreciază

  1. Ma bucur mult ca ti-am fost de ajutor! Si la fel, ma bucur ca m-ai inteles. Chair nu urasc Grecia, nici oamenii, inca n-am ajuns sa-i iubesc, dar avem o relatie… Doar uneori cand ma ia dorul de casa incep sa-i mistocaresc, dar asta-s eu. Si da, ai dreptate. In pofida multor minusuri care pe mine personal ma dispera (dezorganizati, lenesi, superstitiosi etc) sunt oameni prietenosi si care te ajuta, chiar de nu te cunosc. De foarte multe ori mi s-a intamplat ca oameni straini sa puna mana si sa imi ridice caruciorul sa trec pe undeva, zambesc, te intreaba chestii (pe mine treaba asta la incept ma mira de numa’, venita dupa cativa ani de stat pe la nemti si austrieci) personale dar toate pentru a te ajuta. Galagia si spiritul asta de petrecere continua mie personal nu-mi plac decat in vacanta. Dar intre noi acum – si cei care citesc ce scriem noi aici – de multe ori, de suspect de multe ori cand sunt plecata altundeva, imi lipseste. Asa ca, cine ma mai intelege? Cand sunt aici, nu vreau, cand sunt altundeva, vreau inapoi. Hai sa zicem asa, relatia mea cu ei, cu grecii si Halkida e una… complicata :))) Dar nu as pleca pentru nimic in lume…
    Iti doresc sedere frumoasa aici, Peloponez (satucul Aigion) este „calcaiul” meu sensibil.

    Apreciază

  2. Hmmmmm…..
    Nu-mi spune ca in afara faptului ca esti o fata educata si culta ai si veleitati de clarvazatoare!!!
    ….pentru ca la cat de mare este Peleponezul…eu tocmai in Aegion locuiesc.
    Un colt de rai!
    Imi aduc aminte ca inainte de-a veni aici m-am intrebat de ce si de cine mi-ar fi dor de acasa…iar lista cuprindea doar familia, prietenii si nepotii!!!..( acum mai duc dorul din cand in cand a centralei termice…dar n-o dau pe semineu…mai mi-e dor uneori de-o mamaliguta cu cas…dar imi trece repede mancand peste proaspat!!!!…si mi-am mai facut o lista la ce nu as duce dorul…si cerede-ma lista-i prea lunga(mitocanii,manele,stress la greu, hotie, minciuna, trufie, tiganisme…si multe altele).
    Hai sa zicem (si scuze ca vorbesc si in numele tau)…ca suntem niste norocoase!!!
    O zi frumoasa( stii…acum in Romania ninge si e frig…aici e soare si conform oamenilor de stiinta care au spus ca serotonina(cea care este responsabila de cat de fericiti suntem) este indusa nu numai de ciocolata dar si de soare….deci suntem norocoase fiind mai zamberete azi!

    Apreciază

  3. Nu pot sa cred! Hahaha, din Aegion e prietena mea cea mai draga, nasa de cununie, nasa feciorului meu!!! Ala a fost primul loc vizitat cand am venit in Grecia si mi-a ramas in suflet. E adorabil satucul! (ea-l numeste satuc, asa ca doar citez:)
    Problema mamaligutei (pe care n-as fi mancat-o acasa nici de ma fortai!) am rezolvat-o! Am invatat sa fac si eu :))) Aici avem si vreo doua magazine in care gasesc produse romanesti, asa ca mai impac si stomacul 🙂 Cu cate o Eugenie, o punga de pufuleti, niste smantana si branza de vaca :))))
    Te inteleg perfect cu alea carora nu le duci dorul – nu-mi lipsesc nici mie, doar ca eu eram asa de sigura ca dupa ani de studiu prin tari mai germanice, m-oi indragosti de vreun localnic si o sa raman p-acolo. Viata mi-a aratat insa ca una-i planu’, alta-i realitatea 🙂 Si da, mi-e nitel dor de zapada (asa, macar de Craciun sa fi avut parte) dar adevarul e ca nimic nu se compara cu o zi cu soare si grade multe 🙂
    Asadar, sa ne bucuram 🙂

    Apreciază

  4. Acum privesc pe internet la Realitatea TV si vad stirea „Drumuri inchise si viscol”…..si ma gandeam la tine (deh zici ca duci dorul zapezii)….n-as vrea sa fiu acolo nici macar pentru 1 minut!
    Aegion este un orasel, ce-i drept destul de mic…dar este oras:|)…doar ca de multe ori si mie mi-a trezit senzatia ca este un satuc(probabil datorita faptului ca este cu mult mai mic fata de orasul de unde vin eu)…dar stii, imi creaza senzatia ca este un oras vintage!!!
    O zi superba tie si iubitului tau puiut!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s