Pauza de la 30 (ani) plus 1, 2, 3 și 4 (zile)

Când am cunoscut-o pe Maria aveam 25 de ani. Eram în primul an de Viena, cu o poftă nebună de distracție, plimbat, probat. Eram colege și ne-am observat din primele zile. Străinele, grecoaica și românca – personajele exotice în masa de austrieci trecuți aproape toți de 30 de ani, cu job-uri serioase și familii și fără chef de retrăit studenții. Așa că ne-am găsit. La început reticente, eu credeam că-i înceată, ea credea că-s figurantă și arogantă, ne-am apropiat într-o seară, în drum spre casă când am lăsat să ne treacă prin față vreo cinci metrouri și noi nu mai conteneam cu povestitul. Nu ne-am oprit de atunci. Am găsit o prietenă cum nu mulți se pot lăuda că au. Nițel mai târziu, datorită ei l-am cunoscut și pe băiatul meu cu părul creț, am băgat-o în familie (pentru greci nașa de cununie e parte a familiei!) și i-am încredințat și nășeala lui Ionuț. Nu mi-aș putea închipui o persoană mai potrivită pentru asta.
Când eram studente ne-am făcut promisiuni. Știam că o să o apucăm pe căi diferite și totuși nu aș fi vrut pentru nimic în lume să pierd o prietenă ca ea. Reciproca a fost/ e valabilă. O știu din sursă sigură. Am promis că ne vom vizita, că o dată pe an, în fiecare an, vom lăsa tot la o parte și vom petrece un weekend la Viena, așa, ca pe vremuri, că și dacă nu ne scriem zilnic o să ținem legătura, că ne vom trimite mereu un cântec nou și recomandări de filme sau cărți. Că vom merge împreună la un concert Belle and Sebastian. Că nu o să lăsăm să se așeze praful peste prietenia noastră și că atunci când voi împlini eu 30 de ani (aveam eu o obsesie legată de cifra asta!) o să sărbătorim împreună. Ei bine, oricât de copilăresc ar suna, am bifat aproape tot de pe listă. Mai puțin vizita anuala la Viena – anul ăsta însă o să se întâmple! Iar la o zi de când am luat cifra cea rotundă în brațe, am fost cu Maria, la ea „acasă”, la Edinburgh. Ca să fie formația completă și bucuria mea aproape totală (mai Ionuț lipsea!) am petrecut un weekend cu trei dintre cei mai frumoși oameni din viața mea (lista e mai lungă, Andrușca, nu te stresa) într-un oraș pe care cu siguranță îl voi revizita cu plăcare.
Frig dar surprinzător, soare, istorie la tot pasul, bebeluși scoși la plimbare fără prea multe înfofoliri (până și eu m-am mirat de lejeritatea mamelor, tare aș fi vrut să am vreo foarte grecoaică cu mine să mă distrez nițel), lume fără pretenții, magazine second hand (pardon, vintage) la tot pasul, vechituri peste vechituri, dar pe total o experiență de neuitat. Din cauza faptului că pe tot parcursul vizitei am clănțănit cu sonorul dat la maxim, voi repeta experiența cu siguranță vara (știu ce zic acum cârcotașii, frig ți-a trebuit? na, ia de aici!)
A fost al doilea vis devenit realitate în mai puțin de două luni, m-am umplut de energie și poftă (de scris, de umblat, de vânat lista cu planuri), am râs, am trăit să aud și povești fantastice*, am murit (din nou) de dorul piciului (cu ocazia asta am promis că nu mai plec nicăieri fără el cu toate că, între noi fie vorba, pauza mi-a făcut tare bine!), am descoperit gusturi noi și am avut parte de un soț relaxat și mai minunat ca niciodată.
Acum sunt acasă și mi-e așa de bine. Bombăneală multă, comentarii peste comentarii, oftici și bârfe virtuale, nervi explodați și supărări inutile dar chiar și așa, nicăieri nu-i ca aici… Și cum zicea Maria, nu te mai uita la ce-i în jur, nu te mai supăra din nimicuri, doar bucură-te că ai oamenii pe care îi ai în viața ta. Bine zice, nu?

* Socrul meu a fost plecat într-o vizită la Viena (în același weekend în care noi am fost în Scoția). M-a sunat de câteva ori să-mi spună că T R E B U I E să-i vadă pe Dea și Ioka, că nu se poate să fie acolo și să nu se întâlnească! (sor-mea și soțul trăiesc în Viena). Așadar, am organizat cât am putut (de unde eram) întâlnirea și sâmbătă seara s-au văzut. Am stat cam stresată pentru că socrul meu știe engleză de bază – my name is și cei doi menționați mai sus, cam tot în zonă se învârt. Stresul a fost fără motiv: au petrecut vreo patru ore împreună, au râs și au povestit și s-au înțeles de minune. De unde știu? Din poveștile lui sor-mea și socrul meu care știu chestii pe care nu ar fi avut de unde altundeva să le afle. Deocamdată sunt cu mintea-n ceață. Ceață scoțiană. Când o să aflu exact ce s-a întâmplat, promit să dedic o postare subiectului. Merită!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s