Dezbrăcare

În Grecia plouă de trei zile. E frig, umed, gri și stăm în casă. L-aș fi dus pe Ionuț măcar la o tură în jurul blocului, mai ales ieri când a început să bată în ușă cu poftă a la „hai să mergem, mama!” Nu suportă însă plasticul protector (de ploaie) așa că … da, stăm în casă. Suntem izolați printre cuburi și mașinuțe. De trei zile ne plimbăm din sufragerie în bucătărie, din dormitor în camera lui și nu pot să nu mă întreb (din nou!!!) cum naiba stau altele câte patruzeci de zile în casă și de bună voie? Dar asta e deja altă poveste și am promis că nu mă mai supără ce se întâmplă în ograda vecinului.
De miercuri încoace activitățile mele se împart între paginile mele, paginile lui (citite tot de mine), joc pe podea cu cuburi și roți, căutarea inspirației și așteptare. Citesc bloguri, caut filme, muzică. Spun povești piticului, le pregătesc și pentru alți ochi, visez că se oprește ploaia.
În preumblările mele virtuale am ajuns și la blogul Andei – a trecut ceva vreme de când am citit-o (dar îmi place, îmi place foarte mult!) și am dat peste o leapșă pe care o preiau și eu acum, că alte subiecte oricum n-am. Am doar pofta de scris. Așadar, cum zice și titlul postării ăsteia, mă dezbrac (sufletește vorbind) în fața dumneavoastră!

SUNT o visătoare, o obsedată când vine vorba de ordine și punctualitate, o pofticioasă și aproape permanent o nemulțumită, o căpoasă (cum ar zice mama), afurisită și arogantă.

AŞ VREA să călătoresc cât mai mult. Să mă trezesc dimineața acasă, în patul meu și să decid spontan că vreau să iau cina la Berlin. Și chiar să o fac. Aș vrea să visez cu ochii deschiși în 3 așa cum o facem așa de frumos în 2.

PĂSTREZ tot. Nu arunc nimic, țin tot pentru bucuria de a organiza în zile depresive dulapurile, cutiile, cotloanele. Activitatea mea preferată: să pun totul la loc. Ma relaxez teribil când pot organiza și reorganiza întreaga casă.

MI-AŞ FI DORIT să fiu mai tupeistă, mai nesimțită, să am curaj să pun mâna pe ce vreau și să nu-i dau drumul.

NU ÎMI PLACE să mă trezesc la orele din intervalul 3-7 dimineața, să beau cafea rece, să fiu certată, să se ducă naibii conexiunea la internet când sunt in mijlocul upload-ării sau download-ării, să trebuiască să stau în casă sau să mi se pună întrebări descusătoare. Dacă am ceva de zis, o să o zic, nu vă temeți.

MĂ TEM de paianjeni, povești cu fantome, de comparații, de zborul cu avionul (ciudat, nu?), înălțime și spații mici

ÎMI PARE RĂU că am fost rea cu oameni care nu meritau.

ÎMI PLACE să cumpăr pantofi, să mă trezesc între așternuturi curate și frumos mirositoare, să iau micul dejun în oraș, să stau cu burta la soare (la propriu), să descopăr străduțe frumoase în orașe noi, să cumpăr obiecte vechi (din ălea de n-au nici un folos, doar că-s frumoase), să scriu, să simt miros de scorțișoară în casă.

NU SUNT răbdătoare, leneșă și nici prea constantă. Nu sunt prietenă cu extremele de nici un fel.

DANSEZ de câte ori am ocazia. În ultima vreme, cu și pentru Ionuț.

CÂNT în fiecare zi. Încălzirea o fac împreună cu vulpea care a furat rața, continuarea e în pădurea de alune iar până spre seară mă încumet la din ălea mai dificile, repertoriu internațional.

NICIODATĂ nu o să mai spun niciodată. Tot ce a fost decisiv, cu punct și fără alte comentarii (în mintea mea) s-a întros și m-a pocnit direct în cap. Încă doare.

RAR, dar tot mai rar am chef de petreceri. O fi 30-ul de vină? Am umplut oare sacul în toți anii de studenție? Nu știu, cert e că dacă am de ales între o seară acasă, între prieteni, cu un vin bun și o poveste și o ieșire în ceva club/ bar, optez cu ochii închiși pentru prima variantă.

PLÂNG ușor. Cum ar spune tata, „Alexandra pișă ochii din orice” (scuzați expresia, dar e citată). De tristețe, de dor, de bucurie, de chef de miorlăială (preferata soțului, evident), de oboseală. Evident, pot și la comandă.

SUNT CONFUZĂ aproape tot timpul. Iau o decizie, mă răzgândesc, revin, nu mai știu de unde am plecat. Mă amețesc de una singură și tot de una singură găsesc ieșirea pentru ca apoi să revin la starea inițială. Cred că-mi place.

AM NEVOIE de liniște, de bărbații mei (cel mic și cel mare), de mama, tata, Dea, de muzică, de lucrurile mele (puse în ordine), de program și din când în când de câte ceva dulce.

AR FI TREBUIT să o ascult pe mama de fiecare dată când și-a dat cu părerea.

AŞ PUTEA să fac orice pentru cei pe care îi iubesc.

Acum că am zis tot, dau leapșa mai departe. Să o ia cine vrea, dar eu sunt tare curioasă de ce au de zis Raluca, Alina și poate chiar și Andreea dacă o lasă Ștefania 🙂

Anunțuri

12 gânduri despre &8222;Dezbrăcare&8221;

  1. Pingback: Cu sufletul în pielea goală - Ziarul toateBlogurile.ro

  2. Draga mea Alexandra,

    Inteleg că ai făcut Jurnalism, de aceea o să-mi înţelegi raţionamentul urmat de rugămintea pe care ţi-o voi face.

    Pe 17 ianuarie 2011 am postat un text intitulat „Cu sufletul în pielea goală”. Pentru a te convinge iată linkul http://dulcedeea.wordpress.com/2011/01/17/cu-sufletul-in-pielea-goala/

    Dacă îl vei citi o să vezi că titlul are legătură cu ideea postării – timpul obişnuit, cel măsurat de ceas, este o haină care ne-a rămas strâmtă. Dar avem acces la plenitudine dacă ne dezbrăcăm de el şi rămânem cu sufletul în pielea goală.

    Expresia aceasta nu este specifică limbii române, cum e de pildă „a-ţi ţine mâna în palmă”, „a avea inima deschisă ca o carte”, „a-ţi pune inima pe tavă” etc. E chiar o expresie inventată de mine şi am ales-o ca titlu al postării mele tocmai pentru că e insolită şi, ca orice jurnalist, ştii că insolitul unei expresii poate trezi curiozitatea cititorului.

    Nu ştiu cum a ajuns acest titlu, exact în forma în care a fost şi la mine pe blog, în paginile blogului tău. Nu am suspiciuni răuvoitoare. Nu presupun că ai ştiut de articolul meu şi ai luat titlul fără să conteze că ar suna a plagiat. Pot să-mi imaginez că l-ai văzut undeva în perioada în care s-a aflat în topul postărilor în wordpress şi cumva ţi-a plăcut, iar apoi, pentru că au trecut atâtea zile ai uitat de el, iar când ai scris postarea de acum ai avut senzaţia că de fapt ţie ţi-a venit ideea acestui titlu. Acest gen de chestiune are şi un nume în psihologie, nu-l mai ştiu. Sunt sigură că a fost doar o încurcătură pe care o putem rezolva acum.

    Şi tocmai pentru că sunt încredinţată de buna ta credinţă te rog să ştergi acest titlu care îmi aparţine.

    Îţi mulţumesc şi mă bucur că am ajuns în paginile tale, să le răsfoiesc. Sunt bine scrise, colorate, umane.

    Spor la toate şi la iubire mai mult decât în orice 🙂

    PS. Această postare nu are rost să rămână aici, după ce vezi ce am explicat mai sus, poţi s-o ştergi 🙂

    Apreciază

  3. Ti-am raspuns pe e-mail. Am schimbat titlul, asa cum m-ai rugat. Nu pentru ca nu-mi recunosc „inventia”, sau pentru ca m-as simti cu musca pe caciula, ci pentru ca oricat as incerca n-am cum dovedi ca ne-am gandit la acelasi lucru la 2 saptamani distanta 🙂 Cel mai ciudat episod de anul asta!!! Tinem legatura, asa-i?

    Apreciază

  4. Si uite-asa am descoperit-o pe Dulce Deea….cu mult mai buna in ale scrisului decat tine!…si-asa am descoperit ca plagiezi…ups…ma intreb cat esti de falsa ca…nemultumita de tot ce ai primit esti!!!
    Ai mare grija….stii proverbul romanesc „nemultumitului i se ia darul”!

    Apreciază

    • Nu pot sa inteleg de ce esti rea. Sau de ce faci acuzatii fara nici o baza. De coincidente ai auzit? Nu am plagiat. N-am facut-o in viata mea pentru cauze mai serioase, ca sa spun asa. Nu am motive sa o fac, stiu ce pot. Si pot, crede-ma. Iar chestiunea cu nemultumirea credeam ca ai inteles-o. Se pare ca m-am inselat. Si cum suntem amandoua dezamagite una de alta, cred ca ar fi mai bine sa lasi cititul blogului meu altora. Celor care il apreciaza.
      O viata frumoasa iti doresc in minunata Grecie.

      p.s. Dulce Deea scrie frumos. Dar stilurile noastre sunt diferite. Stii cum se zice, nu-i frumos ce-i frumos, ii frumos ce-ti place.

      Apreciază

  5. O, Ilaria, nu poate fi vorba de plagiat. Cred ce mi-a povestit Alexandra. Iar felul ei de a scrie chiar arată un om cu expresivitate şi prietenie caldă cu limba română. :))

    Iertare, Alexandra, că n-am răspuns mai repede. S-au rotit o sumedenie de urgenţe prin programul şi prin sufletul meu în ultimele zile. Mă gândeam să facem altfel cu articolul, dacă ţi se pare şi ţie nostimă propunerea mea.

    Să-i pui din nou titlul nostru:))))) şi la final,ul postării, ca un PS, să spui toată tărăşenia. Cum ţi-a venit ideea, cum chiar te-ai întrebat ce comentarii vor face cititorii tăi (ştii ce-i iar o sincronicitate uluitoare? şi eu când mi-a venit ideea titlului Cu sufletul în pielea goală m-am gândit dacă n-o să pară exagerat unora, dacă n-o să li se pară căutat erotic :)))), cum ai primit de la mine comentariul în care spuneam de propria mea postare…

    A, şi apropo Ilaria – dacă ar fi fost vinovată câtuşi de puţin, crezi tu că Alexandra ar fi lăsat cu atâta seninătate comentariul meu în pagina ei? mai ales că eu însămi îi spusesem să-l şteargă după ce-l citeşte (ştii probabil că atunci când publici prima dată aici comentariul este moderat, deci numai Alexandra l-ar fi putut vedea, dacă ar fi intenţionat să ascundă ceva). Faptul că n-a şters comentariul meu de acum 2 zile arată că n-ar nimic de ascuns.

    Ne citim, Alexandra. Şi rămânem în legătură. Şi pe Facebook, şi aici.

    Mă bucur, realmente mă bucur că te-am descoperit.

    Apreciază

    • Da, sa stii ca m-am gandit si eu sa povestesc intreaga tarasenie. Bine, pe un ton mai nervos, pentru ca am prostul obicei de a ma oftica si de a exploda atunci cand imi e pusa la indoiala buna credinta 🙂
      O sa o fac zilele astea, timpul e de partea mea, sunt acasa si bunicii sunt dornici sa petreaca cu piticul 🙂
      Si sa stii Deea, reciproca e valabila. Mai ales ca analizand situatia, mi-am dat seama ca-s prietena buna cu … coincidentele. Una dintre ele mi l-a adus pe actualul sot 🙂
      O seara minunata iti doresc

      Apreciază

  6. 🙂 mi se pare foarte amuzant ca deea chiar crede ca ea a inventat aceasta expresie. Exclude ca si ea ar fi putut la randul ei sa o citeasca undeva si sa o preia, prin acelasi procedeu pshihologic in plasa caruia, nu-i asa.. a cazut Alexandra. Nu e posibil ca altcineva sa fi nascocit minunatia asta. Nu. Este a ei si noi toti trebuie sa ne ferim sa o mentionam fara sursa. Ca jurnalist, ar fi trebuit totusi sa stie ca roata si apa calda s-au inventat demult. Si poate vrea sa-si arunce un ochi pe cateva link-uri culese la intamplare de pe net. Unde si altii si-au permis, inaintea ei chiar, sa inventeze alaturarea asta nemaiauzita de cuvinte romanesti..:)

    Joi, 17. Iunie 2010
    „ma simt cu sufletul in pielea goala si totul se intampla pentru ca ultimul clopotel s-a stins fara nici un mesaj, copii au intrat in vacanta ca in spital, parca nici garla nu mai e garla, pomana ma-si cui a furat cristalul din fericirea copiilor, zanele si sotronu, caraghiosul telefonului fara fir,inghetata de la carutze si zambetul cu talc de sub mustata bunicului.”
    (http://www.zang.ro/blog/58867/s-a-intaratat-catzeaua)

    Sau …Fara data…
    “inainte de tacere este cartea in care sabato se lasa dezbracat de imaginea personajului public si vorbeste cu sufletul in pielea goala in fata celor care il iubesc ” (http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:NmKzep1PolcJ:din.nimicuri.com/ce-am-mai-citit/+%22cu+sufletul+in+pielea+goala%22&cd=10&hl=en&ct=clnk&source=www.google.com)

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s