La vremuri noi, plăceri noi

Îmi plăcea ploaia. Nu doar cea de vară, răcoroasă ci și cea din zilele de toamnă sau primăvară când plouă mărunt de parcă nu s-ar mai opri. Îmi plăcea și frigul. Zilele scurte de iarnă cu ger inclus. Mirosul de zăpadă și sunetul ei scrâșnind sub bocanci. În zile ca ăstea aș fi stat sub o pătură groasă, undeva lânga un geam, cu o mână încolăcită pe o ceașcă (de preferință mare!) aburindă și cu alta pe o carte bună. Îmi plăcea să mă uit și să mă las uitată în casă, citind, dormind, cu filme vechi sau poze. Nu voiam neaparat companie, mă bucuram de sunetul ploii ropotind pe trotuare și pe acoperiș, aș fi ieșit din casă, așa, scurt doar ca să îmi pice și mai bine revenirea la căldura camerei. Mă simțeam acasă cât mai înspre nord (ah, Germania, Finlanda, Suedia, Norvegia, sus cât de sus), nu duceam dorul soarelui sau al verii. Am spus-o de atâtea ori cu glas tare („Eu vreau în nord, vreau frig și ordine, ploaie și disciplină!”) până am pățit-o. Cum era vorba ceea? Nu primim ce vrem ci primim ce avem nevoie? Se pare că forțe mai puternice decât mine au decis că am nevoie de soare și căldură. Așa că am ajuns la polul opus, în Grecia, the sunny land.
De când sunt aici, i-am disperat pe toți cunoscuții cu visele mele legate de ploaie și frig. Cum nu prea ai parte de zile din ăstea, le duceam dorul. Priveam geloasă pozele cu Timișoara sub zăpadă, citeam cu jind status-uri de pe facebook legate de ploaia care nu se mai termină (departe, departe). În Timișoara am avut parte de frig cât să-mi ajungă pe o măsea, timp de două săptămâni. M-am bucurat de el ca un copil la Crăciun. Am stat în casă ca pe vremuri, cu ceai fierbinte și filme. Mi-am făcut făcuta cum s-ar zice. Am revenit pe meleaguri calde (cică) și ploaia a venit cu mine. Așa, de drag. Și atunci m-a lovit si revelația schimbării. Una e să fi singur acasă și să te bucuri de ploaie, frig și altele, în liniștea casei cu o carte în mână. Alta e însă situația de la fața locului când ai un pitic ce nu de multă vreme a descoperit umblatu’ ca omu’ (pe picioare adică) și care e învățat să fie scos la plimbare de două ori pe zi (cel puțin). Plouă într-una și tare și bate un crivăț de-ți mută capul din loc. Așa că am avut într-o săptămână doar trei ieșiri scurte și Ionuțul meu nu mai are stare. El ca el, dar nici eu nu mai rezist. Am ajuns să verific prognoza meteo din jumate în jumate de oră și să visez cu ochii deschiși la un soare, fie el și cu dinți. Perspectiva asupra vremii s-a schimbat radical. Și da, râdeți voi și veseliți-vă, ați ajuns să o citiți și pe asta dar promit, promit că dacă se oprește ploaia și vine primăvara nu mai zic nimic (rău) de primăvară, vară și căldură. O să stau cuminte în țara mea caldă și o să trimit gânduri bune și însorite și către voi. O să fiu mesagerul gradelor multe cu plus și nu o să mai trimit în veci plângeri legate de prea mult soare sau zile frumoase. Am zis!

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;La vremuri noi, plăceri noi&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s