Facem schimb?

Am fost fascinată de când mă știu de vechituri. Am exploatat la maxim mereu orice ocazie de a cotrobăi prin cotloane întunecate și demult uitate, dulapuri, camere, cufere. Am ajuns să o disper pe mama cu întrebări de genul „Unde ai pus hainele tale de când erai tânără?”, am devenit spaima rubedenilor în încercarea mea de a pune mâna pe orice aducea a „vechi”. Până și pe buna de la Cluj, fană înrăită a păstrării lucrurilor și refolosirii lor de cât mai multe generații, am speriat-o bine când i-am spus că aș duce mobila ei din bucătărie (veche de câteva decenii bune) în Grecia. Dacă unii oameni numesc asta hobby, eu îi zic boală netratabilă. La Viena, l-am purtat pe bietul cumnat după mine prin piețe de vechituri, de s-a crucit și răscrucit (probabil că încă o face) când a văzut ce de minunății (după ale mele criterii) am achiziționat: rame vechi, o cratiță f a n t a s t i c ă, un ceas frumos și ruginit (ieri am văzut unul într-un magazin, doar că pe ăsta, rugina de pe al meu, era simplă vopsea. Țâc!), niște afișe năpârlite și o geantă brodată pe care o să o scot la iveală cât de curând! La Londra am realizat încă o dată că m-am măritat cu cine trebuie când am văzut cu câtă bucurie intră băiatul meu cu părul creț în magazinele de vechituri și cum a înghesuit în geanta de mână un radio vechi de pe vremea lui bunica (încă funcționează!) Am pus-o pe mama să-mi aducă de acasă o masă veche de când lumea care se potrivește fantastic în salonul meu cu aer britanic wanna be și în primul an de locuit aici mi-am desfătat privirea (și zgâriat picioarele) cu covorul din zestrea străbunicii consortului. La ăsta din păcate a trebuit să renunț, picioarele dânsului sunt, se pare, mai fine și nerezistente decât ale mele.
Între ăstea, așa cum e de înțeles, adun și boarfe. Frumoase, să ne înțelegem. Purtabile. În Scoția m-am ținut cu Maria de mână prin n-șpe magazine și magazinașe cu vechituri și am venit acasă cu niște rochii pe care încă nu s-a inventat ocazie să le port. De aici
am cumpărat deja două rochii. Una a făcut senzații la evenimente cu pretenții, cealaltă își așteaptă ieșirea în lume. Recunosc, ce-o fi pentru unii second hand sau, și mai urâtele „vechi, purtate de alții” e pentru mine unic. Și piesele ăstea își găsesc mereu locul în dulap, și se simt ca acasă, printre altele produse-n masă (că am și din ălea, cât cuprinde!) Așa că vă dați seama, când am citit ieri despre swap not shop am schimbat urgent toate planurile pe duminică. În pofida a ceea ce a exclamat tata când a auzit ce vreau să fac: „Ție nu ți-e bun capul!” și al soacrei care a râs toată ziua am mers înainte. Am pasat Ionuțul la bunica într-un scop nobil, a se înțelege, am mai convertit pe cineva, să nu merg de una singură, am împachetat o plasă cu haine pe care nu le mai vreau și duse am fost. O duminică în Atena, într-o locație foarte simpatică unde s-au strâns câteva zeci (la ce flux a fost, cred ca la un moment dat s-au numărat sute) de nebune care au făcut schimb de haine. Am plecat încolo cu o plasă plină de vechituri, m-am întors cu alta la fel de plină cu vechituri(le altora). Mi-a plăcut la nebunie. Mi-am amintit de vremurile în care nu exista H&M sau Zara, în care cam toți aveam la fel de multe și ne mai apuca din când în când câte un elan de schimb. Schimb de păpuși, de haine de păpuși, de haine de-ale noastre, cărți… ce vremuri, dom’le, ce vremuri…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s