La recuperare

Dacă weekendul trecut aș fi avut cu noi un Ionuț cu măcar șase luni mai mic (când nu umbla, mânca exact aia ce-i dădeam eu, stătea aproape acolo unde îl puneam etc.), l-aș fi decretat pe bună dreptate, unul (sfârșit de săptămână adică) extrem de relaxant. Deconectată cu priveliști ca asta și ca asta cocoțați în vârf de munte pentru un eveniment cum nu se poate mai frumos – botezul prietenei lui Ionuț, cele trei zile se anunțau a fi extrem de liniștite. Fiul meu însă mi-a demonstrat însă că, vorba proverbului, una-i potriveala de acasă și alta-i realitatea din târg: a refuzat cu îndârjire să stea în cărucior pe tot parcursul șederii acolo, a dat umblatul pe alergat, a făcut (ca niciodată!) mofturi la mâncare, m-a șantajat cu nerușinare (stau cuminte la masă dacă mă lași să mănânc o franzelă!), nu s-a dat ținut în brațe, nici pe brațe ci doar pe ale lui picioare în continuă mișcare. Cafeaua de dimineață am combinat-o cu alergatul după el (până m-am prins că de-i dau un covrig nici nu mișcă!), masa de prânz luată ca la drive thru, cina împărțită-n camera de hotel, după ce prințul cădea răpus la ora 21:30, conform programului pe care nici de-al naibii n-am vrut să-l modific. Patru oameni l-am păzit și tot a reușit să ajungă să se bălăcească în singura baltă din piața satului, mai puțin și mânca resturile lăsate în urmă de un cățel – pe care mai înainte de asta îl urmărise cu îndârjire strigând din tot sufletul după el românescul „ham ham” și capac la toate, a reînceput să se manifeste foarte, dar foarte zgomotos când nu era lăsat după capul lui (sperasem că între timp ori a uitat, ori i-au trecut momentele istericoase!)
Și ca să nu-mi fi fost deloc de odihnă, meșterul ce a meșterit (naiba știe ce!) a uitat să meșterească și butonul de aer condiționat al mașinii, de am fost ca în cuptor 350 km la dus și alți tot atâția la întors. A urmat o săptămână magnifică (n-am avut timp nici de gândurile mele, ce să mai aștern pentru voi!) la final de care sunt ca o lămâiță stoarsă. Așadar, decizie la ceas de seară, Ionuț parchează mâine la bunica, iar eu o să fac ce n-am mai făcut de multă vreme (și cândva știam să fac tare bine): o să șed! Fără zgomot de cratițe trântite, fără căutat de cățel pe sub pat, fără să ascund mături și aspirator, fără să strâng bucățele mici, mici, mici de fructe de pe jos, fără mieunat, fără citit aceași carte de o sută de ori, fără piticul meu cel de neoprit. O să șed!* Ceea ce vă doresc și vouă!

* … și de pe la 19:30 o să șed ca pe ace de dorul alora enumerate mai sus și mai ales de dorul lui, al piticului de neoprit…

Anunțuri

Un gând despre &8222;La recuperare&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s