Time – out!

N-am scris nimic de 3 zile. Ieri, din lămâița pe care o menționasem în postarea anterioară nu mai rămăsese nici coaja. Era albă, palidă și nedormită. Cum, veți zice voi, după duminică relaxantă? După ziua de șezut fără pitic, liniște și pace? Să vă explic: sâmbătă seara după ce v-am împărtășit planul pe ziua următoare, m-am pus pe făcut bagajul micuțului și apoi m-am afundat între perne cu o carte bună-n mână și cu consortul alături. Planul de acasă suna așa: „Am să citesc până dimineață dacă am chef, mâine o să dorm și o să șed, în vârful patului ca o doamnă responsabilă ce sunt!” mi-am zis eu, chițăind veselă. Bun. Realitatea din târg: Ionuț s-a trezit la 4 dimineața, plângând de mama focului și cu febră. 38.4. A ținut-o așa, fierbinte și pe jumătate leșinat întreaga zi. Știți ce rău e să-l vezi pe cel copil, plin de energie și viață, toropit în pătuț, cu ochii sticlind? Am stat ca pe ace întreaga duminică. Noaptea, a fost și mai rău, febra a crescut, copilul a plâns căt n-a plâns în ălea 14 luni de când e cu noi. Luni dimineața, leșinată de somn (cum naiba rezistă mamele care au parte de copii plângăcioși???) am ajuns la medic. Ionuț – roșu-n gât și mucos. Trece până miercuri, mi s-a zis. Ai grijă de nas, curăță-l să nu facă otită. Clar. Luni a continuat cu febră și mârâieli, seara cu mai mult somn decât anterioara (vreo 2 ore). Marți a trecut fără febră dar mârâiala a rămas (combinată cu primele tentative reușite de cățărat pe mobilă!!!) iar azi noapte, oh, azi noapte am dormit amândoi. A rămas doar pompa pentru curățat nasul și nițică oboseală – stres – nici eu nu știu exact ce. Am de gând să mă tratez după amiază. Nu mai formulez fraze- plan, m-am lecuit. Așa că zic: aș vrea să iau o pauză de la ălea 365 de zile menționate aici și să mă manifest așa cum se cuvine întru ridicarea moralului 🙂

Anunțuri

Un gând despre &8222;Time – out!&8221;

  1. oooh, sa fiti sanatosi!numai cand sunt copilasii bolnavi ne dam seama ca norocosi /norocoase suntem ca ei is bine in general. si ne facem planuri si ne propunem sa mutam muntii din loc, sa iesim la plimbare de n ori pe zi, sa pregatim nu stiu ce, sa mancam impreuna nu stiu ce bunatati etc etc etc. DOAR sa fie ei bine. nimic altceva nu e important. piticului un chitait de la sash:)

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s