Linișteeeeeeeeeeeeeeeeee!!!

Am impresia că trăiesc în cel mai gălăgios sat (orășel, hai treacă de la mine) în care mi-a fost dat să ajung. Peste tot sunt bruscată auditiv: pe stradă, în magazine, la plajă, în propria-mi ogradă. Lumea de aici are volumul dat la maxim. Nimeni nu se adaptează situației: sunt pe stradă, de ce dracu’ trebuie să-mi audă toți poveștile rostite ca prin megafon? Ies pe balcon la țigară, ia hai să o strig și pe vecina de la patru să-mi spun oful, poate se bagă și tanti din blocul de peste drum în discuție. E deschis pentru toți. Ce am gătit, ce gătim, criza, vremea și bârfele de la televizor. Nici nu-i nevoie să-l am pe al meu deschis, în fiecare zi, de cu bună dimineață deșteptarea vine la pachet cu ultimele știri. Și dacă nu-s doamne cu chef de vorbă, cu siguranță se găsește vreun frustrat să-și ambaleze motorul motocicletei exact sub geam. La discuții pe trotuare paralele am asistat de atâtea ori de le-am pierdut numărul. Una bucată muiere stă pe ăla din dreapta, alta pe ăla din stânga și-și țin conversația peste alte zgomote de mașini, motorete sau chiar alte cumetre. Pe plajă la fel: sunt suficiente două (asta în cazul fericit) să-ți strice complet ziua și liniștea. Țațe. Cu figuri.
Am ghinionul de a locui la etajul 1. Într-o clădire de la baza dealului ca să zic așa. Vara dacă am geamurile deschise nu îmi aud nici gândurile de motoarele lor. Că e urcușu-n față, de ce n-am profita de asta ca să „zgomotim” cu motiv, nu? Să nu uitam mașinile cu gemuri deschise și boxe pulsând. Sări-le-ar rulmenții, mai ales ălora de ascultă piese triste la 4 dimineața și se opresc sub fereastra mea.
Individul din colț și-a montat alarmă la magazin. Ceva nu-i în regulă pentru că se pornește când ți-e lumea (somnul, liniștea) mai dragă și nu se oprește cu jumătățile de oră. Cică nu știe motivul așa că nu o poate repara. Pornește alarma, se trezește și piticu’ și mai ia răbdarea mea de unde nu-i.
Anul trecut vecinul de peste drum și-a renovat casa. Zi de zi, de la 7 dimineața la 6 seara, șapte zile pe săptămână, zgomot infernal. Fără pauză. Când se oprea el, începeau vecinele discuția.
Tanti de sus nu aude bine. Nu-i nimic, aud eu. Tot ce zice și ce face. Oare îmi puteți spune voi de ce naiba o doamnă bine la peste 70 de ani muta de dimineața până seara scaune prin casă?
Oricine intră la noi în bloc, trântește poarta. Se aude la mine, stau la 1, v-am mai spus. Cel mai mult îmi plac aia de intră, se salută de jos și încep să-și povestească în timp ce urcă treptele.
Femeile sunt boala mea. Ăstea din jurul meu, toate, cunoscute ori ba, doamne sau țărănci, școlate sau fără, oh, femeile de aici sunt cele mai gălăgioase exemplare. Țipă nu vorbesc. Mă zgârie îngrozitor (așa de tare că de-mi aduce Ionuț vreuna din asta acasă îl bat de-i sună apa-n cap!) Vă jur.
Uneori îmi vine să ies pe balcon și să urlu cât mă ține: „Să n-aveți parte de liniște în veci, băăăă! Crăpa-ți-ar motoru’ în drum! Mușca-ți-ai limba, muiere proastă! NU VĂ MAI SUPORT!!!” dar cred că degeaba aș face-o. Nu m-ar auzi de zgmotul lor.

Dopuri de urechi pentru a acoperi ce trăiesc eu nu s-au inventat…

Anunțuri

Un gând despre &8222;Linișteeeeeeeeeeeeeeeeee!!!&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s