Despre 4 iulie, două zile mai târziu

Acu’ patru ani, în 4 iulie sărbătoream penultima zi de vacanță în Grecia. Așteptam cu poftă să mă reîntorc la Viena, să am parte de liniște și relaxare după aproape zece zile petrecute printre grecii gălăgioși. Vacanță autentică alături de Maria, grecoaica mea dragă, familia și prietenii ei. Opt zile de plimbat de la o plajă la alta cu scurte pauze în Atena. Nu se întâmplase nimic special și eram sigură că așa va rămâne până la final. Evident, m-am înșelat. Acu’ patru ani, 4 iulie, penultima zi de Grecia mi l-a adus pe băiatul cu părul creț. Sau, cum zice el, (i-)am fost adusă băiatului cu părul creț. După o cină în gașcă, ne-am dus cu toții pe malul mării, pe o băncuță, să mai stăm la o poveste și îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri, întrebarea ciudatului (cum mi se păruse mie atunci): „Te-ai gândit vreodată să te muți în Grecia?” Evident că am spus un NU hotărât, cu înfumurarea caracteristică a celei care „știe ea ce vrea”. Așa că m-a lăsat să mă îmbrățișez cu nu-ul atât de drag mie, mi-a urat o viață frumoasă și a plecat zâmbind. Oh, zâmbetul acela… Până la urmă s-a dovedit că a știut (și încă știe) el mai bine ce vrea și iată-mă, patru ani mai târziu, în Grecia, cu o istorie-n spate. Ironia? Zi de zi am parte de priveliștea băncii aceleia. Locul preferat de joacă al lui Ionuț e chiar în spatele ei… Și zi de zi îmi sună-n minte, întrebarea și urarea „ciudatului”, soț cu acte-n regulă de aproape doi ani… Oare a știut?

Reclame

3 gânduri despre „Despre 4 iulie, două zile mai târziu

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

SUS ↑

Cu o moarte toti suntem datori, dar cui dracu' ? Doresc sa platesc !

Nu-mi pare rau ca plec, imi pare rau ca am venit.

Me and my monkeys

Times are bad. Children no longer obey their parents, and everyone is writing a book.

Pisica Neagră

We're all mad here!

Ana - O mamă curioasă

Poveștile și curiozitățile unei mame imperfecte

Andrei Albu

Blogger, IT-st, om cu chitară

Garden Walk Garden Talk

The Greater Garden of Nature

Corina Ozon

Colecționar de povești, hacker de minți și sentimente, furnizor de stări.

o dama ocupata

trancaneli despre carti, calatorii, copii, chestii, trestii

Blogul Monicăi S

Primul meu jurnal online pe un CMS

imaginecontinua

Lumea de altadata si cea de azi.....

smartbabyfilip

curiozităţile şi strădaniile unei mame în secolul XXI

luizapuia

Cuvintele potrivite sunt mereu simple..

Lecturi de mamica

recenzii carti, timp liber, dezvoltare personala, parenting

Cu o moarte toti suntem datori, dar cui dracu' ? Doresc sa platesc !

Nu-mi pare rau ca plec, imi pare rau ca am venit.

Me and my monkeys

Times are bad. Children no longer obey their parents, and everyone is writing a book.

%d blogeri au apreciat asta: