Despre zugrăvit ca despre lucruri sfinte…

Acu’ vreo doi ani, cam prin octombrie, vine soacră-mea cu ideea zugravitului casei (noastre). Nu locuim împreună cu socrii, dar pentru că doamna se simte ca acasă (și bine face!) își permite (și îi permit) să-și dea cu părerea. Cum în Grecia se poartă obiceiul aranjării casei înainte de nuntă, propunerea nu era nouă. Cum însă înainte de eveniment nu prea ne-a ars nouă de zugrăvit și redecorat, am amânat și am uitat. Ea nu. A găsit muncitori, am ales culori și după ce am auzit promisiunea (în 5 zile, până vă întoarceți, suntem gata!!) m-am liniștit. După cum ne este (bun, rău?) obiceiul (alții fac, noi ne cărăm) am făcut bagaje, am predat cheile la soacră și am plecat. Într-un weekend prelungit, la București. Joi dimineață, prima zi de lucru. Soacra raportează: Domnu’ Ianni – șeful – își aduce ustensilele și angajatul de bază, un moșulică tare vorbăreț. Vineri dimineață, încep să zugrăvească. Un perete din dormitor, jumătate de perete din bucătărie, o ușă de la balcon și una de pe hol. N-o fi chiar asta ordinea, dar ați prins ideea. Duminică seara, pe când ajungem acasă, vorba vine, plecăm direct la socrii. Casa e vraiște, pe jumătate zugrăvită, în totalitate murdărită (mucuri de țigară pe jos, pe parchet? răspunsul vine: ori schimbați parchetul, că și așa e vechi, ori iei o mochetă!), și semne că ar fi gata sunt. Pe naiba. Luni dimineața mă prezint eu la șantier, pornită pe scandal. Moșulică sus pe scară – îmi povestește în timp ce vopsește o ușă. Timp de aproape un ceas jumate. Cât de grea e meseria, că trebuie făcută cu atenție, că el e bărtân și nu vede bine așa că dă de mai multe ori cu pensula ca să fie sigur că acoperă tot. Mă simt ca într-un film cu proști. O ținem așa, în pas de melc întreaga săptămână, simt cum îmi ies din pepeni. Șeful Ianni nu e de găsit, doar moșulică apare în fiecare dimineață și lucrează cu program scurt. De la 8 la 1. Că îl doare spatele și nu poate sta în picioare așa de mult. Altă luni dimineață, casa în continuare vraiște nici urmă de finalizat lucrare. Apare șeful. El vrea bani, eu rezultate. Păi aș vrea să mă plătiți înainte că … știți am niște datorii… Terminați de zugravit, vă cărați și capeți bani. A spus soacră-mea că eu deja nu mai îmi găseam cuvintele (frumoase). A mai miorlăit așa, cam o jumătate de oră după care a dispărut. A rămas moșulică. Miercuri de dimineață reapare Iannis cu doi imigranți, afgani sau pakistanezi. Tacuți și al naibii de harnici. Până seara, casa a fost gata zugrăvită. Joi dimineața apar cei doi, moșulică și Ianni. Unul să-și strângă sculele, altul să-și primească plata. Ianni mă întreabă ceva, nu îl înțeleg exact. Mai vrea să vopsească un zid, un cadou din partea lui. Sunt absolut ruptă de oboseală, nervoasă că m-au ținut atâta în altă parte, îmi vreau liniștea. Nu pricep ce vrea de la mine, înțeleg doar că vrea să mai picteze ceva. Să picteze unde vrea, numai nu aici! Îmi vine să-l strâng de gât așa că îi dau afară. Nu mai vreau nimic, dispăreți! Au dispărut și reapărut două zile mai târziu. Vopseaua de pe ușa de la baie nu s-a uscat bine și la contactul cu balamaua, s-a lipit și dezlipit. Vine șefu’ cu un borcan de vopsea la mână. Nu-i ecologică, așa ca pe restul ușii, îi spun. Miroase. Nu am mai avut ecologică, dar nu contează, e tot albă. A fost albă timp de două zile, apoi s-a transformat într-un galben murdar. L-am înjurat în gând până săptămâna trecută când am schimbat ușa. Irelevant.
Doi ani mai târziu: reparăm baia, schimbăm uși. Primul episod e gata în câteva zile, al doilea în mai multe. Suntem gata. Soacră-mea îi laudă pe muncitori și ne amintim de ceilalți. Îmi zice râzând: eh, și nu l-ai lăsat pe Ianni să îți facă un cadou! Chiar așa, ce cadou? Nu l-am înțeles atunci, ce a mai vrut de la mine? Soacră-mea începe să râdă și mai cu poftă: nu ai înțeles ce voia să îți zugrăvească pe peretele din bucătărie? Nu, ce? Cina cea de Taină, în mărime naturală, continuă ea chițăind. Probabil ca să le iert păcatele.
A râs ea atunci, acum râd și eu… Voi?

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Despre zugrăvit ca despre lucruri sfinte…&8221;

  1. Pingback: Cămara bântuită | Aventuri în Ouzoland

  2. Pingback: Final de săptămână (ce are continuare) | Aventuri în Ouzoland

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s