Jale mare

Vreau, oh, Doamne, vreau înapoi liniștea din satul meu. Liniștea aia de dinainte de criză și greve, scandaluri, euro, FMI, nemți, francezi, EU, de dinainte de zilnica întrebare „oare ce naiba facem mâine?”, liniștea aia ce mă plictisea îngrozitor și care se repeta, zi de zi, lună de lună. Nu mai vreau incertitudini și întrebări, nu mai vreau nici fețe triste. Vreau bârfe stupide, ore întinse la cafea și povești despre haine cumpărate în rate. Oh, Doamne, vreau pace, pacea care te îndemna să te bucuri de statul cu burta la soare, vreau să îmi fie dor să fiu deprimată, să aștept zile de toamnă pentru că acum avem doar zile deprimante cu soare. Oameni triști, dezorientați. Ce naiba se întâmplă? Oh, Doamne, vreau să mor de plictiseală, o plictiseală din aia, împrumutată de la spiritul elen. Vreau să nu mai îmi vină să deschid câte un portal de știri tot la două minute ca să văd ce s-a mai schimbat în țara asta. Vreau să iau peste picior năravuri, să râdem toți la o rundă de povești întinsă peste noapte, ca în vremurile bune.
Oh, Doamne, ce nu vreau și eu?
O să mă fac mică, o să mă ascund în țara lui Ionuț, la el e vesel și bine, între pitici și tractoare… poate trece…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s