Viitorul sună bine în lumea copiilor SUPER(plictisiți)

Ionuț împlinește peste mai puțin de două luni doi ani.
Ideea (mea) era ca la doi ani sa-l trimit la grădiniță. Nu pentru că ar fi musai ci pentru că simt eu că are nevoie de companie de vârsta lui. Pentru că e nițel cam sălbatic atunci când vine vorba de alți puștani și pentru că așa, poate începe și el să vorbească mai pe înțelesul nostru. Bietul de el, cu trei limbi auzite-n casă, cred că are nevoie măcar de un mediu în care una e vorbită în exclusivitate. Și evident, de ce să mă ascund după mănușă, pentru câteva ore de liniște și timp pentru mine. Scris, citit, învățat, reorganizat viață. Sunt vitează, așa-i? Până la urmă cred că o să fiu eu cea care o să își blesteme ideile și o să plângă în prima zi și în următoarele 365.
Așadar, m-am pus pe cercetat. Ca un control freak ce sunt. Ce se întâmplă-n jur, ce se aude, care-i cea mai cea grădiniță, unde aș putea să-mi duc odorul pentru două-trei-maxim patru ore pe zi. O grădiniță pe stilul nostru. Și tot așa învârtindu-mă, întrebând în stânga și-n dreapta (alți părinți, alte mămici, bunici, educatoare) am avut parte de revelații peste revelații. Am aflat așadar (ce surpriză!) că sistemul de stat e varză și că intră doar cine poate. De voie sau nevoie mi-am întors privirea către cel privat. Și acolo, ține-te bine, ciocane-n mutră. Una vreau eu, alta-i oferta și, din nou, de parcă nu mă obișnuisem cu asta, eu sunt cea căzută-n cap.
Sună telefonul: „Am auzit despre grădinița asta, acolo și acolo, cum că ar fi cea mai bună din Halkida! Are și grupe pentru copiii mici, până la trei ani.” Știam locația, mi-a picat la țanc (două minute de acasă, în pas vioi) „Detalii, detalii” exclam eu fericită.
„Copii sunt ținuți în program continuu de activități, învață în fiecare zi altceva, dă-ți seama, pe când ajung la școală, în clasa I, știu deja tot! Și să scrie și literele! Nu-i așa că e fantastic? Fac și limbi străine și muzică și sporturi” vine avalanșa de informație și eu simt cum mă sufoc. „Și de jucat, de jucat, când se joacă?” întreb eu timidă. „Păi de ce să se joace? Să se joace acasă! Lasă, e bine, să învețe, să fie primii în clasă când merg la școală! Eu acolo îmi duc piticul!” concluzionează fericită nevoie mare interlocutoarea. Și tot așa, alte câteva telefoane mai târziu.
Mă ia cu amețeală. Ce îmi doresc eu? Un loc vesel în care Ionuț să meargă cu plăcere. Un loc unde copii se joacă, sunt în comunitate, socializează, neforțați, unde mai învață și câte un cântecel, o poezie, culori și nume de animale, dar unde le învață liberi, jucându-se și pentru că le place. Un loc unde sunt lăsați să fie (încă) copii mici. Fără griji, fără stres, fără competiție. O grădiniță pentru copii mici. Nu-l vreau pe Ionuț învățat și plictisit și atotștiitor în primul an de școală (vai de mine, ce mamă ești? Străinele ăstea…). Vreau să vină toate la timpul lor. Cer prea mult?
Se pare că da. Sistemul ăsta, combinația între competiție și părinți complexați mă doboară. Am amânat grădinița pe septembrie. Până atunci, poate, poate… (cât pe ce să scriu…emigrăm 🙂 )

Anunțuri

9 gânduri despre &8222;Viitorul sună bine în lumea copiilor SUPER(plictisiți)&8221;

  1. Eu am dat-o pe Miruna la cresa de la 8 luni. Asa a fost la noi. Ne permiteam sa o dam la o cresa super, cu medic, nu asistenta, care vine in fiecare zi, cu un program bine stabilit de masa si somn, cu niste conditii de igiena de nici acasa nu le-ar fi avut. Dar m-am oprit putin si m-am intrebat: cresa asta e buna pentru MINE sau pentru fii-mea? Ce nevoi are ea la varsta asta? Asa ca am ales o cresa , tot particulara, dar mult mai ieftina, unde nu e medic, ci o asistenta ametita, unde se doarme, se mananca si se joaca in aceeasi incapere, unde sunt pauturi primite, deci desperechiate, unde nu sunt activitati de invatare avansate ci copiii sunt lasati liberi sa se joace si sa interactioneze…Si sa doarma/manance cand vor. Si unde Miruna se simte excelent, dimineata nici nu are rabdare sa o schimb, se uita peste umarul meu si rade la copii, la doamne…. Poate ca alti copii de varsta ei sunt EDUCATI in ceea ce priveste somnul, masa, etc. Dar Miruna mea e fericita. Si asta conteaza.
    Am deviat putin, dar am vrut sa zic ca inteleg ce spui… Si mie mi-e cam groaza de gradinite, de tona de poezii pe care va trebui sa le stie pe de rost, de intrebarile vizitatorilor” ia spune, stii un cantecel? ia spune pozeia! ia deseneaza ceva.” de parca ar fi o maimutica la circ. Si vai de ce-mi vor auzi urechile daca Miruna nu stie poezii, cantece, etc sau nu vrea sa le spuna la comanda!

    Apreciază

  2. da, sa nu crezi ca doar in Grecia e asa. Se pare ca asta e cererea! Daca nu e cerere,nu e oferta. Asa vor parintii, cel mai des: sa fie copilul lor primul, la tot! Nu conteaza daca are abilitati la limbi straine; ii pui 3 pe saptamana, daca se poate si 2 sporturi ca doar inotul e de la sine inteles, mai ceva dans sau chiar instrument. Ne pasa ce vor copii?! Doar trebe sa le umplii timpul ca si parintii lucra pana dau in bot si de copii se ocupa cine-o-fii; ca doar e pe banii. Si ne miram ca ajung sa rezume totul la bani,la cat castigi si ce masina conduci.
    La capitolul asta am ajuns si noi si ai sa vezi cum este privita intrarea in colectivitate. Cel putin eu nu ma asteptam la chestii de genu:lasa-l plange el cat plange,dar ii trece! Unii plang 2 saptamanii,altii 2 luni; am avut numai unul care a ajuns la psiholog din cauza asta. Dar lasati-l fara grija ca noi ne pricepem!
    etcetcetc

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s