3

Ce mi-e pomu’ sau gazonu’…

Am familia reunită. De o săptămână și o zi, sor-mea cu ai ei băieți și de patru zile, mama cu tata. I-am cazat din nou la socrii și bine am făcut. Pe când credeam că blogul ăsta s-a deprăfuit degeaba, m-au fericit din nou tații. Cel pe bune și cel socru. Doi simpatici, fiecare pe limba lui. Râd mai mereu și numai ei știu ce spun și ce pricep. Un deliciu. Socrul, cipriot de origine, vorbește cu gura pâna la urechi, mai bine de jumate din cele spuse nici eu nu le pricep. Zice într-una câte ceva, glume și istorioare, e mai tot timpul vesel. Tata, ei, pe tata îl știți deja. Nu tace (cică nici măcar când doarme!) are program distractiv 24 din 24. Cu greca stă cum stătea și acum doi ani, adică stă, dar asta nu-l oprește să aprobe tot ce aude. Ăstea-s personajele poveștii de azi, poveste ce a pornit de la mama soacră, nervoasă nevoie mare pe un copac din curte. Cică din iunie până-n august îi cad frunzele, toată curtea-i plină, nu mai răzbește la strâns. Vrea să-l taie. Socrul nici nu vrea să audă. Ea insistă. El o amână, lasă, îl fac eu cândva. Ea insistă. În urmă cu vreo câteva luni, i-a venit o idee. O glumă de idee. Și-mi spune ea, ce-ar fi dacă îi spun lui bunu Tinu să taie copacul și dacă întreabă ceva Ianni (socrul) îi spunem că a înțeles greșit, că și așa nu se pot ei înțelege. Și ne amintim noi și de ciupercile, supies vestite de anul trecut. Și râdem noi cât râdem și ne hlizim una la alta până când după o după amiază de strâns frunze am zis, ei, hai să o facem. Bine ajuns bunu Tinu îi spun că tre’ să tăiem pomul, că-i musai să scape soacra de el dar că socrul n-are timp. Tata, harnic din fire, îl pune la curent și pe ginerele mic (a lui sor-mea bărbat) și … se oprește înainte să înceapă și-mi zice (de parcă ar fi simțit el că prea chicotesc soacra si nora) „Lasă că-l întreb eu pe Ianni diseară de trebuie să tai pomul sau râdeți voi de mine!” Seara îl ia pe socru, îl duce afară, vine tata vesel înapoi și dimineață se pune pe tăiat copacul. La prânz ajunge toată familia acasă. Soacra coboară prima din mașină și începe să râdă, socrul coboară și el și râde de râsul ei, tata hăhăie de râsul lor. „Na Ianni, ce zici? Ce NU mai vezi?” face tata o încercare. Eu mă tăvălesc pe iarbă ca o capră uitându-mă la fețele lor. De neprețuit. Jur. „Ce zice?” întreabă socrul. „Ce a tăiat tata? Ce NU mai vedeți?” zic eu printre hohote. „Gazonul? L-a tăiat? Că mi-a zis aseară că-l taie!” zice el hohotind de râs (cred că de la chițăiala mea i s-a tras) „Ai zis că tai și gazonu’?” îl întreb eu pe tata. „Ce gazon?” zice tata mirat. „Pomu’! Nu gazonu’! Am tăiat pomu’ nu gazonu’! Gazonu’ îl tai mâine dacă vrea” răspunde tata în timp ce-i zâmbește socrului și mimează tăiatu’ cu o mână arătând înspre locul gol cu cealaltă. „Pomu’!!!! Unde-i pomu’??? De ce l-a tăiat!?” strigă socrul. „Păi ți-am zis că-l tai, am zis tai pomu’! Și tu ai spus, da, da!” se sperie tata. „Ai zis gazonu’ și eu am zis, da. Iar nu ne-am înțeles!” răspunde socrul râzând și el. Una-i clară, gazonul o să rămână netăiat. Dar măcar soacra a scăpat de pom și tata sigur se pune cu burta pe cartea de greacă.

Anunțuri
0

Facem „culățenie”…

…ștergem pânza de paianjen de pe blogul ăsta, îl lustruim nițel și-l scoatem din nou în lume. Entuziasmul lui Ionuț când vine vorba de lucru și făcut treabă n-are limite și se pare, e molipsitor. M-am lăsat toropită de grade multe și am uitat că-s multe de spus. Și multe de făcut. Până în septembrie mai am vreo șapte povestioare de gândit și așternut după care, editura ne așteaptă. Nu stau. Eh, decât nițel, atât cât să mă integrez în peisaj (siesta-i siestă, plaja-i plajă că doar nu degeaba-i vară). Povești de râsu’ lumii am strâns câteva că doar inspirație am la tot pasul (între noi fie vorba, pentru sănătatea minții mele am evitat astfel de prezențe dar vrei nu vrei, câte o pietricică mai iese-n cale). Așadar, citându-l din nou pe piticul meu, „am (re)vinit” (habar n-am de unde i se trage accentul dar e simpatic rău)