3

Cruci de dus

În timp ce țara adoptivă fierbe, pe mine mă frământă probleme ce n-au nici o treabă cu criza sau cu revoltele ce au ars ieri Atena. Citeam zilele trecute un articol despre un individ care a fost arestat după ce a luat în râs (era să zic în deșert) pe facebook, cultul din jurul unui preot ortodox decedat (faimos pentru învățăturile spirituale și venerat în lumea ortodoxă). Evident, în Grecia, blasfemia se plătește cu închisoarea. N-ai voie să zici nimic rău de cel de foarte sus, n-ai voie să vorbești de rău biserica ortodoxă (sau, orice altă religie „aceptată”). Adică voie ai, însă o faci pe proprie răspundere cu riscul de a sfârși la închisoare (pedeapsa maximă este de doi ani).
Vorbim aici de Grecia așadar, leagănul democrației cum le place ăstora de aici să se laude.
Ce-i și mai simpatic în toată povestea e faptul că arestarea a venit la câteva zile după ce liderul zorilor aurii (naziștii din Parlamentul elen) a condamnat pagina de facebook de care ziceam și a pus (în scris) o serie întrebări (cu nuanță acuzatoare) pentru Ministrul educației, religiei, culturii și sport (fascinantă combinație). Ceva de genul: Nu ia nimeni taurul de coarne?
Mari creștini și apărători ai religiei și ai neamului, pe ăștia (auriți) nu-i oprește nimeni când vine vorba de bătut imigranți. Când vine vorba de stârnit gâlceavă și scandal. Când vine vorba de rasism, ură și ignoranță. Toate împachetate, evident, în cutie aurie cu o cruce pe deasupra. Dar, ai deschis gura și ai îndrăznit să spui ceva ce nu ne place? Ochi pentru ochi!
Bun, adevărul e că nu pot fi obiectivă când vine vorba de subiectul ăsta (sau oricare altul care implică sutane și cruci). Nu am fost niciodată o persoană religioasă. Nu merg la biserică, nu-mi fac nici cruce când trec pe lângă una, nu prea am treabă cu sărbătorile, cu superstițiile și pupatul rochiei popii. Ducând declarația mea la extrem, recunosc foarte cinstit că sunt împotriva tuturor acestor împopoțoneli ale sufletului. Dar asta nu mă împiedică să țin mintea deschisă când vine vorba de alții care cred în tot ce nu cred eu. În fond, cam asta-i ideea de bază în toate religiile, nu?
Ce mă deranjează tare e ipocrizia. A habotnicilor în general. Am auzit în jur oameni povestind cu mândrie episodul, vezi Doamne păcătosul de pe facebook a fost pus cu botul pe labe, încă o victorie pentru noi (voi), cei care vom (veți) petrece în Rai. Mă scârbește. La fel cum mă scârbesc și tărăboaiele din cealaltă tabără, mai dinspre est când vine vorba de dreptul fiecăruia în a ce crede în ce vrea. Vreau să satirizez, nu te obligă nimeni să răzi, stai la o parte, roagă-te (pentru sufletul meu, de vrei) dar lasă-mă să-mi fac făcuta.
Și încă o dată, ajung la concluzia mea preferată (care de fapt e atribuită a lui Napoleon, cu semn de întrebare): „Religious wars are basically people killing each other over who was the better imaginary friend” Amin!

Anunțuri
2

Patru ore

Patru săptămâni fără internet acasă. Patru săptămâni al naibii de lungi. Ultimele două, cu un Ionuț la grădiniță și cu mult timp pentru mine. Cu musafiră de departe, cu loc pentru gânduri și pus țara la cale. Am intrat în altă etapă, copilul e la programul lui, patru ore pe zi, eu am timp să povestesc (în scris), să citesc, să-mi organizez drumul și cele ce vor urma. E ciudat să fac orice de una singura. După mai bine de doi ani jumate în care le-am făcut pe toate cu piticul pe la picioarele mele, mă simt nițel dezechilibrată dar în același timp bine. Așa de bine și mult mai bine decât îi este perims unei mame să se simtă fără pruncul ei. Cică nu-i bine să spui că îți place să ai timp pentru tine. Ca-i greșit. Nu-i frumos să respiri prea ușurată pentru că alte mame stau cu ochii pe tine și te judecă. Vestea bună e că mie nu-mi pasă de de spune unul sau altul. Vestea foarte bună e că patru ore fără pitic mă fac să fiu mai calmă și mai împăcată și mai pusă pe joacă în celelalte 20 rămase. Am nevoie de câteva zile de acomodare (prea sunt ca pe banda rulantă) dar mintea nu-mi stă în loc și am poftă de făcut lucruri frumoase… Cine s-ar fi gândit că patru ore pot fi așa de valoroase?