Telefonul fără fir

Trăiesc de ceva vreme scene de film prost. De prost gust. Două doamne, prietene la cataramă și la bine și la rău mă au pe mine drept cunoștință comună. Cu una vorbesc mai des, cu alta am cam tăiat conexiunea pe motive de incompatibilitate și irascibilitate(a mea la prostie și snobism). M-am trezit prinsă între ele încă de dinainte de nașterea piticilor noștri. Am acceptat legătura strict din cauza lipsei prietenelor cu copii și acum îmi pare tare rău. Că de mama nu-i în pace cu cele debitate de alte mame, nici copilul nu are ce învăța. Însă în ideea în care îmi place să mă cred deschisă la minte, am zis, hai, fie, să vadă și Ionuțul cum e în alte universuri. Și tot așa, întâlniri de joacă și discuții, cu una din mame pe post de vultur (ce fac ai voștri și al meu face mai bine!) cu alta mai mereu stresată de greutatea fetei și visând la încă un copil care de data asta să fie băiat (nu a fost să fie, a doua a ieșit tot fată, așa că încearcă în continuare), cu teorii despre creșterea copiilor (paralele cu ale mele), superstiții și bisericisme, grafice de creștere (cui îi pasă de grafice???), comparații și presiuni. Am îndurat cât am îndurat – ei bine, m-au și inspirat, nu neg dar la un moment dat gluma a început să devină tot mai groasă și mai serioasă. Una mă sună și începe să mă descoasă – pune întrebări nevinovate, dezleagă încet gura Alexandrei (nu că ar fi greu). Îmi dau cu părerea despre stupiditatea unor obiceiuri (să-ți strigi copilu’ Vasilica de la naștere până la 1 an jumate când îl botezi și după aceea să ne anunți pe toți că de fapt o cheamă Ioana pentru că, atenție nu e voie să spui numele înainte de botez, așa dictează tradiția și asta dragilor e cam peste capacitatea mea de înțelegere) despre cât de dusă la extrem e religiozitatea și superstițiozitatea unora (ține pruncul după botez plin de ulei și spală-l după trei zile cu apa pe care o arunci în mare!) în timp ce toate se mărită cu burta la gură (cică asta-i voie!) și alte câte și mai câte. Sună alta și începe să-mi spună despre ce a făcut cealaltă și ce prost crescută e fii-sa și cum nu vrea să-și împartă jucăriile (da, vreau și eu să văd copil de doi ani care-și împarte de bunăvoie jucăriile) și cât de sub graficul de greutate e și vai și ce. Îmi țin gura pentru că nu-mi place să-mi dau cu părerea despre alți copii. Am și eu o limită și o vorbă universală – nu sunt toți la fel și ăsta-i cel mai frumos lucru! Mă sună cealaltă, descoase în continuare. Între timp tai legăturile cu cea obsedată de perfecțiune (mi se făcea fizic rău de fiecare dată când auzeam întrebarea cu kilogramele lui Ionuț, cu ce a mai făcut nou și evident, inevitabilul răspuns că alții fac asta mai repede) și în momentul în care cele descusute de prima ajung la urechile celeilalte și mai apoi la mine, din alte surse, în momentul acela s-au aprins beculețele și a început distracția. Una întreabă și eu, naivă și proastă, zic. Oh, și cum le zic. Am început să mă simt scârbită însă de tot teatrul ăsta de doi bani și de sat de oameni plictisiți așa că am să-i pun capăt și nu mai răspund la telefon. Sau, cum zicea soțul, dacă ai chef să te distrezi da-i drumul și debitează, joacă-te de-a telefonul fără fir, cine știe, poate-ți vine idee pentru altă carte. Că asta am tot vrut să vă zic și m-am luat cu altele. Pe prima am terminat-o. Urmează să o periez, să o colorez (nu eu că din astea nu fac!) și să o trimit mai departe…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s