Și totuși contează!

Vă amintiți ce povesteam zilele trecute? Despre cât sunt de matinală? Și despre jumătatea aia de oră. Motivul pentru care nu-mi pare rău că n-am somn dimineața, cele 20-30 de minute de liniște înainte de începerea zilei. Ălea în care mă trezesc în pace, îmi beau cafeaua și-mi limpezesc mintea. Azi nu am avut parte decat de vreo 5 minute. M-am trezit, m-am mișcat tiptil ca să nu-l trezesc pe Ionuț, am luat cana de cafea și pe când m-am așezat mai comod la masa mea de lucru îl aud: „Maaaami!!! M-am trezit!!! Unde ești? Maaaaami” Răspunsul meu a venit brusc dar tare: „Beau cafea, vin imediat!” N-am apucat să termin ce am avut de zis ca hop, apare și Ion. „Stau aici și te aștept!” Da, e clar. Am lăsat cafeaua, hai Ioane în bucătătrie, pornim ziua. Până la opt am ridicat tonul de vreo două ori, cafeaua s-a răcit. Reușim să ieșim din casă fără incidente, ajungem la grădi, Ionuț coboară de pe bicicletă, eu urmez ritualul mecanic, dau să iau ghiozdanul …
„Nu-i! Am uitat ghiozdanul acasă!” Ionuț se uită la mine, se uită la bicicletă, pricepe ce spun și începe să plângă. Dar nu așa, plâns din ăla mieunat, ci începe să plângă cu sughițuri și suspine și lacrimi mari și adevărate! „Măăăăăruuuuțuuuul meeeeu!!! Și biscuiții!!! Și șosetele cu Fuuuullllgeeerrr!!!” Pornim înspre sală, Ionuț dă înapoi. „Nuuuu vreaaauuuu fără ghiozdanul meu!” Intrăm, educatoarea se uita mirată, ce s-a întâmplat, încerc să explic, Ionuț se ține de picioarele mele și plânge, vai de mine, cum mai plânge, de zici că-i pierdut nenorocitul ăla de ghiozdan nu uitat, deschid gura, nu se aude ce zic – așa tare plânge, ok, mă duc după el! „Cu mine!!! Nu mă lăsa aici fără ghiozdaaaaaaaaan!” se agață de picior de parcă aș pleca pentru o lună nu cinci minute. Se învârt toate-n jur. Încerc să-l conving, Ioane, vin imediat! „Nuuu, dar te rog nu măăăă lăăăsaaaa făăăărrrăăă ghiozdan!” Ok, facem drumul înapoi. Îl avertizez la plecare, nu oprim, nu tragem de timp, mergem direct acasă, luam ghiozdanul și venim înapoi! Clar? Clar. Ionuț se liniștește. Zis și făcut. Oh, oh, cafeaua mea!
Revenim ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Ionuț își scoate cizmele și povestește cu educatoarea. „Mami nu a băut cafea cum trebuie că nu am lăsat-o și s-a amețit de cap, a uitat ghiozdanul și eu am plâns tare. Să vă cânt ceva?” Începe să cânte și dispare la joacă. Educatoarea mă privește dezaprobator. „Nu trebuia să-l iei cu tine, trebuia să-l lași să plângă! Nu se poate să facă numai cum vrea el…” Exact de o discuție ca asta am nevoie. Visez cafea cu lapte și liniște în pijama. Acasă. Dau din cap, râd și-i spun că îmi păstrez nu-ul pentru chestii serioase. Plec, petrec o dimineață nebună printre alți nebuni și revin să-mi culeg odorul de la grădi. E în formă maximă, chiuie și sare într-un picior. Ajungem acasă, Ioane, te liniștești nițel? Nuuu, azi nu mă liniștesc. Sare în pat și cântă și e așa de vesel… Mai că aș fi și eu la fel dacă nu mi-ar sta mintea la cele șase ore pe care le avem de petrecut împreuna până la culcare 🙂

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s