Despre un băiețel

Știți ce-i mai rău decât un băiețel de 3 ani? Unul de 32. Pentru că pe ăla de trei care crede că le știe pe toate și vrea să le facă așa cum știe îl poți opri. Mai poți discuta. Oferi alternative. Explici (da, funcționează!!!) și până la urmă tot o dai de capăt. Ăla de 32 le știe pe toate, vrea să le facă așa cum știe și le face. Pentru că nu te (mai) aude sau, aude selectiv. E bărbat și are 32 de ani. Și da, le știe!
Duminică dimineața ne pregătim de plecare la Atena. Ăla mic se joacă, în așteptare, ăla mare vrea să facă duș. Fă ce vrei dar te rog lasă părul în pace (mama din mine a glăsuit). Iese din baie, părul frumos și creț: ud. Dau ochii peste cap dar, înțeleaptă, tac. Plecăm și ajungem la destinație repede, o zi minunată. Vreo 18 grade la soare, 12 la umbră. La soare tricou, la umbră palton. Un vânt din ăla numa bun de plimbat gripe și viroze de la unul la altul. Ne pornim la plimbare pe jos. Crețul cel mare nici nu-și pune pe el jacheta – e cald!!! Pentru a doua oară, tac. Umblăm cât umblăm, e ba cald, ba răcoare, am grijă de piticul Ionuț ca de ochii din cap, mai arunc așa, discret câte o privire la consort. Fără jachetă, părul în vânt. Tac, bine doar că gândurile n-au sonor. Număr până la trei, respir, nu ajung până la cinci și nu mă mă mai rabd: „Nu iei jacheta aia pe tine? E cald și nu prea!” Mă privește de sus (ok, e vreo trei capete deasupra mea). „Vai, dar e așa de cald!” Tac, tac și iar tac. Ne căutăm prietenii, îi găsim, ne așezăm, mâncăm, voie bună, duminică minunată. E cald în restaurant, soțul rămâne neschimbat, pe poziții. Trece un ceas, un ceas jumate, Ionuț dă tonul plecării. Crețul iese fără griji primul, jacheta lui rămâne atârnată pe braț. Îmi ia vorba din gură prietenul lui: „Tu nu te îmbraci? Nu mai e chiar așa de cald!” zice el și mai bine tăcea pentru că soțul le știe pe toate și mai ales dacă-i este cald sau frig și îi închide gura cu un „Nu” sec. E ora 16, căldura s-a cam dus eu îmi închid jacheta până-n gât, Ionuț își caută mănușile. Eh, nu-i chiar așa de frig dar lui Ionuț îi plac mult mănușile. Încheiem ziua și ajungem acasă. Trece un ceas, ha, cineva tușește. Tac. Până pe seara zgomotul se îndeasă. Tac și-i fac ceai. „Doar când sunt întins pe spate mă apucă tusea. De fapt nu e nimic!” se scuză el. Dau din cap și tac. Ah, de-ar avea gândurile mele sonor… Sau poate că-i mai bine așa că n-au… 🙂

Anunțuri

Un gând despre &8222;Despre un băiețel&8221;

  1. Pingback: Din nou! | Aventuri în Ouzoland

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s