Un episod de ieri

Ionuț se joacă la el în cameră, cu mine lângă, trândăvind pe salteaua noastră de citit. „Mami, mă sui pe schelă și-mi repar magazinul cu bormașina!” Mă uit la el, mă umflă râsul, „Măi Ioane, ce schelă, nu o văd!” „Păi nu o vezi cu ochii, ți-o închipui!” răspunde el, citând din mă-sa. Bate cuie, montează, vorbește de unul singur, merge în bucătărie, aduce niște cratițe – „Ioane, ăstea-s din dulapul ÎN CARE NU AI VOIE SĂ COTROBĂI!!!” – mă trezesc vorbind mai tare decât ar fi cazul. „Mami, dar trebuie facem o schelă mai înaltă și ălea cu care am voie sunt mici! Stai să-ți arăt!” El încearcă să-mi arate, eu sunt ofticată la gândul că trebuie puse toate la loc. „Mami, camera mea e un șantier și patul e excavatorul!” Se suie în pat, trage tot de la loc, vaaaaai, simt cum îmi crește iritarea. Încep să le pun la loc, azi nu vreau să faci dezordine, de ce, pentru că așa vreau eu, să nu faci! Nu am chef de explicații, uit de-a binelea tot ce propovăduiesc și chiar cred. Ionuț e trist. Le pune la loc, iau cratițele, el nu tace „lasă Daisy mergem la plajă!” Pleacă în baie – aia cică e plaja! dă drumul la apă, dezastru. Mă trezesc urlând. Ion urlă și el, urlu și mai tare, ia să vedem care urlă cel mai tare, ghici. 5 minute mai târziu, el e supărat, eu mă simt ca naiba. Ce-i cu mine? Nu-mi vorbește până la ora cinei. Ia piticul o mașină la masă, începe să o ciocnească de cana de lapte. „Vreau să te oprești. Nu-mi place deloc ce faci!” Eu zic, eu aud, Ionuț mă privește și ciocănește în continuare. Știți și voi momentele ăstea? Mie prima dată mi se face stomacul nod. Urcă nodul ăla încet, încet înspre gât. Pulsează și dă să explodeze. Respir. Îl privesc. Iau mașina și o bag în buzunar. Ionuț schimbă mutrișoara: mirare, furie și atunci mă aplec la urechea lui și-i spun „E curent pe masă, a, scuze, nu pe masă, pe câmp. Bate tare vântul, Sally a zis că o doare oglinda retrovizoare” Piticul meu se luminează. „Tu mami, eu oare pot să spun că scaunul ăsta e un tractor? Și laptele ăsta e benzina, uită cum îl beau pe tot!!” Mă relaxez, se relaxează, râde și Costas – n-a priceput, dar râsul e contagios…

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

SUS ↑

Cu o moarte toti suntem datori, dar cui dracu' ? Doresc sa platesc !

Nu-mi pare rau ca plec, imi pare rau ca am venit.

Me and my monkeys

Times are bad. Children no longer obey their parents, and everyone is writing a book.

Pisica Neagră

We're all mad here!

Ana - O mamă curioasă

Poveștile și curiozitățile unei mame imperfecte

Andrei Albu

Blogger, IT-st, om cu chitară

Garden Walk Garden Talk

The Greater Garden of Nature

Corina Ozon

Colecționar de povești, hacker de minți și sentimente, furnizor de stări.

Blogul Monicăi S

Primul meu jurnal online pe un CMS

imaginecontinua

Lumea de altadata si cea de azi.....

smartbabyfilip

curiozităţile şi strădaniile unei mame în secolul XXI

luizapuia

Cuvintele potrivite sunt mereu simple..

Lecturi de mamica

recenzii carti, timp liber, dezvoltare personala, parenting

Cu o moarte toti suntem datori, dar cui dracu' ? Doresc sa platesc !

Nu-mi pare rau ca plec, imi pare rau ca am venit.

Me and my monkeys

Times are bad. Children no longer obey their parents, and everyone is writing a book.

%d blogeri au apreciat asta: