Și băieții plâng (și bine fac!)

Stau gata să explodez, mă cert de una singură. La mine-n minte e război. Eu întreb, eu răspund, ridic tonul, mă înfoi ca un curcan și caut momentul potrivit ca să pot să da volum gândurilor. Măăăăă, de ce nu lăsați băieții în pace? De ce un băiat nu-i bărbat în devenire dacă plânge? De ce un băiețel nu poate să fie supărat și trist? De ce un băiețel nu are voie, Doamne ferește să fie curios de păpușile fetițelor și să le plimbe-n cărucior? De ce râdeți când vrea să se joace cu cratițe și să aspire-n casă? Dar mai ales, revin, repet, de ce un băiat nu are voie să plângă?
De când mă știu m-au enervat etichetele. Categoriile. Băieții fac așa, fetele fac altfel. De la vârste mici de tot, chiar de la început, îi băgăm în cutiuțe și ne revoltăm de încearcă să vadă și ce-i peste capac. Nu văd nici o urmă de problemă în faptul că Ionuț plânge când e supărat, că vine la mă-sa în brațe când caută alinare, că se teme de întuneric sau că jucăria lui preferată (printre mulțimea de cuie, ciocane și roți) e Dasiy. Ce-i așa motiv de mirare când puiuțul vrea să stea lângă mami într-un loc nou? Vă temeți pentru viitorul lui? Că o să crească și o să stea lipit de piciorul meu? Că o să fie un fricos? Că nu va fi independent? Că nu o să fie un „bărbat adevărat”? Un bărbat adevărat ca voi, ăștia mulți din jurul nostru, care-și dau cu părerea? Bărbați adevărați care nu plâng dar care la 30 de ani locuiesc încă cu părinții. Care nu plâng, sunt independenți dar încă duc plase cu haine murdare, la spălat, la mama, la mama aia pe care o sună numai cand au nevoie de bani; nu plâng, e drept dar stau cuminiți, sub papuc și dau din mușchi și din figuri doar când sunt între prieteni bărbați. Faptul că Ionuț și-a ales la magazin o mașină de tuns iarba de culoare roz cu fluturași („Mami, ce frumoși sunt!!!”) în loc de cea pentru băieți, albastră, e motiv de îngrijorare, ziceți voi? Că a vrut să facă balet cu fetițele, e un lucru care ar trebui să-mi dea de gândit? Că a pierdut-o pe Daisy și a fost trist două zile până am găsit o altă Daisy, e o chestie ce-i pune viitorul de „bărbat adevărat” sub semnul întrebării? Mă înfoi și mă agit și strig în gura mare, lăsați băieții în pace: să plângă, să fie triști, să fie veseli, mămoși, blânzi, drăgăstoși, duri, aprigi, să fie așa cum simt ei, fără să le puneți etichete și să-i transformați în niște frustrați așa ca voi!

Anunțuri

5 gânduri despre &8222;Și băieții plâng (și bine fac!)&8221;

    • Mai, dau au peste tot felul de ciudati in ultima vreme de parca s-au inteles sa-mi iasa in cale in acelasi timp :)))) Si Ionut nu mai doarme la pranz de vreo 2 saptamani, asa ca cel mult is obosita, nu nefericita :))

      Apreciază

  1. Pingback: Lăsați băieții în pace! |

  2. Pingback: Super tăticul (ce va fi) |

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s