Superlative

Zilele trecute mă roagă o prietenă dragă să o ajut. A plecat departe și are nevoie de o cremă de față pentru petele cauzate de soare. La mine-n Xalkida este un dermatolog bun, poate chiar cel mai bun, care prepară cea mai cea alifie, a auzit ea de undeva. Dă înainte telefon, o comandă, sigur, sigur, merge și pe nevăzute, vine doamna Alexandra să ia cutiuța cu amestecătura magică, mie îmi dă adresa, mă duc direct la țintă. Dacă o fi cel mai cel dintre cei mai cei, sigur merge țac -bam treaba, nu ne încurcăm… Ajung pe la ora prânzului, mă întâmpină o doamnă simpatică, îi spun ce vreau, începe să caute.
– Ce nume a dat doamna? Că nu eram eu aici, era o altă secretară.
Îi spun, îl repetă de vreo trei ori greșit, caută, nu-i. Îi dau numele meu, mă gândesc poate oi fi uitat eu ce mi-a scris fata și ea a dat numele meu. Nu-i. Nici cel de familie al soțului (meu), nici al ei. (în Grecia, după căsătorie, îți păstrezi numele de familie, nu-l iei automat pe cel al soțului decât dacă ți-e musai ție)
Doamna începe sa se agite, caută printr-un morman de hârtii și hârtiuțe de pe birou. Apare și domnul doctor cel cel mai bun. Caută și el. „Ce căutăm?” O hârtie cu o comandă pentru o cremă! Ce fel de cremă? Îi repet, se apleacă amândoi la căutat hârtia. Evrika! A găsit post it-ul cel mic și pricăjit, citește de pe el numele ce aduce a ceea ce căutam. Ăsta e? Ăsta. Așa o cheamă? Nu sună exact așa, dar cu siguranță ăsta e. Începe să completeze comanda în computer, îmi cere tot felul de date – numele tatălui ei – nu-mi amintesc nici moartă! E măritată aici? E măritată cu grec, zic eu, dar nu trăiește aici. Și dacă e măritată cu grec, de ce nu zice numele lui? Ne-ar fi făcut viața mult mai ușoară! Eu așa o trec în computer, cu numele grecesc! exclamă triumfătoare.
Să vin după cremă mâine? întreb eu timid. Nu e nevoie, în două secunde e gata. Intră în birou, o aud cu domnul doctor cum măsoară și împart, iese triumfătoare, o împachetează. Plătesc – 35 de euro. Stați să vă dau și chitanță. Mă surprinde plăcut. Vă scriu 15 euro pe chitanță și dacă întreabă cineva atâta să spuneți că ați dat, 15, mă înțelegeți? Dau din cap, mă umflă râsul. „Trebuie să o țin în frigider? Știți, trebuie să o trimit în Anglia și mă întrebam”…
„Stați liniștită, nu o să fie așa de cald pe drum! Numai la noi e așa vreme bună, vai de ei în restul Europei!” zâmbește conspirator. Zâmbesc și eu, dau să ies, mă strigă: „De-acum încolo să folosească numele grecesc, să-i spuneți dumneavoastră!”
Închid ușa și pentru a nu știu câta oară mi-e asa de clar de ce aici lucrurile sunt cum sunt și merg din „bine” în „cel mai bine”. Bine măcar că e soare. Sau poate de aia.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s