Daisy și împărțeala

Astăzi vreau să v-o prezint pe Daisy. Pe Daisy a noastră primită de la Deuța. Pe prima, originala, a uitat-o Ionuț în parc, zi în care a fost cel mai trist copil. Repeta de unul singur „a plecat în excursie, sigur vine înapoi!” N-a venit ea, a venit o variantă mai scundă și cu gura închisă. O iubește mult, mult de tot. Celor care comentează – Daisy? E păpușă pentru fetițe! Ionuț le răspunde foarte senin, nu, e păpușă pentru copii. O luăm peste tot, dar atenție, stă la mami în geantă, nu iese deloc de acolo! Azi am lăsat-o să se odihnească, noi am plecat la plimbare. Ne-am întors mai bogați cu un excavator – nu mami, din ăsta sigur nu avem! Are roți, nu șine! La culcare, în pat, Ionuț își numără prietenii stabili – doi căței și nelipsita Daisy și ultima achiziție, excavatorul. Îmbrațișare și pupic de noapte bună, ies din cameră și asist la următorul dialog:
– Nu Daisy, nu-ți dau excavatorul să te joci. E numai al meu! Nu, nici măcar puțin. Te rog frumos să nu pui mâna, am spus că el al meu. Îl vrei și tu? Doar puțin? Daisy, Daisy, ce ai pățit? Te-ai întristat? Bine, te las să te joci puțin și tu. Vai Daisy, ai reușit să-i pornești motorul! Știi ce mult mă bucur! Vrei să te mai joci puțin cu el? Bine, uită, acum îl vreau și eu, zic să îl împărțim. Eu învârt roțile din față, tu pe cele din spate. Vezi, ce bine ne distrăm?

Am râs de una singură și mi-a venit să sar în pat lângă el, să-l smotocesc și să-l drăgălesc până-n zori. Minunea mea de copil…

photo-11

P.S. Pentru cei care se întreabă ce-i mare fâs toată discuția, spun doar atât: pe Ionuț nu l-am „învățat” să împartă. Am evitat și evităm în continuare să-l facem să dea jucării altor copii, dacă nu vrea, nu dă. El decide. Din cauza asta mi-am auzit povești de nu știu câte ori la locul de joacă, faptul că-s „străină” m-a scos cu basma curată. Noi, ăstea străinele nu cunoaștem obiceiurile locului. Copilul trebuie să împartă, e semn că-l crești bine. Oriunde mergem, ducem cu noi jucării și dacă vrea să dea, dă. Are câte una pe care nu o lasă din mână – gen Daisy sau câte o mașinuță nouă și decide singur. Din aceași categorie: nu l-am „învățat” să salute, nici să spună mulțumesc sau te rog. Și totuși o face la fel de natural ca noi cei din jur… Na, de asta-s așa făloasă azi. Pentru că dialogul lui imaginar cu Daisy m-a făcut să fiu și mai convinsă că da, se poate și altfel!

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Daisy și împărțeala&8221;

  1. Pingback: Scârboşenii | Aventuri în Ouzoland

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s