Daisy și împărțeala

Astăzi vreau să v-o prezint pe Daisy. Pe Daisy a noastră primită de la Deuța. Pe prima, originala, a uitat-o Ionuț în parc, zi în care a fost cel mai trist copil. Repeta de unul singur „a plecat în excursie, sigur vine înapoi!” N-a venit ea, a venit o variantă mai scundă și cu gura închisă. O iubește mult, mult de tot. Celor care comentează – Daisy? E păpușă pentru fetițe! Ionuț le răspunde foarte senin, nu, e păpușă pentru copii. O luăm peste tot, dar atenție, stă la mami în geantă, nu iese deloc de acolo! Azi am lăsat-o să se odihnească, noi am plecat la plimbare. Ne-am întors mai bogați cu un excavator – nu mami, din ăsta sigur nu avem! Are roți, nu șine! La culcare, în pat, Ionuț își numără prietenii stabili – doi căței și nelipsita Daisy și ultima achiziție, excavatorul. Îmbrațișare și pupic de noapte bună, ies din cameră și asist la următorul dialog:
– Nu Daisy, nu-ți dau excavatorul să te joci. E numai al meu! Nu, nici măcar puțin. Te rog frumos să nu pui mâna, am spus că el al meu. Îl vrei și tu? Doar puțin? Daisy, Daisy, ce ai pățit? Te-ai întristat? Bine, te las să te joci puțin și tu. Vai Daisy, ai reușit să-i pornești motorul! Știi ce mult mă bucur! Vrei să te mai joci puțin cu el? Bine, uită, acum îl vreau și eu, zic să îl împărțim. Eu învârt roțile din față, tu pe cele din spate. Vezi, ce bine ne distrăm?

Am râs de una singură și mi-a venit să sar în pat lângă el, să-l smotocesc și să-l drăgălesc până-n zori. Minunea mea de copil…

photo-11

P.S. Pentru cei care se întreabă ce-i mare fâs toată discuția, spun doar atât: pe Ionuț nu l-am „învățat” să împartă. Am evitat și evităm în continuare să-l facem să dea jucării altor copii, dacă nu vrea, nu dă. El decide. Din cauza asta mi-am auzit povești de nu știu câte ori la locul de joacă, faptul că-s „străină” m-a scos cu basma curată. Noi, ăstea străinele nu cunoaștem obiceiurile locului. Copilul trebuie să împartă, e semn că-l crești bine. Oriunde mergem, ducem cu noi jucării și dacă vrea să dea, dă. Are câte una pe care nu o lasă din mână – gen Daisy sau câte o mașinuță nouă și decide singur. Din aceași categorie: nu l-am „învățat” să salute, nici să spună mulțumesc sau te rog. Și totuși o face la fel de natural ca noi cei din jur… Na, de asta-s așa făloasă azi. Pentru că dialogul lui imaginar cu Daisy m-a făcut să fiu și mai convinsă că da, se poate și altfel!

Reclame

3 gânduri despre „Daisy și împărțeala

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

SUS ↑

Cu o moarte toti suntem datori, dar cui dracu' ? Doresc sa platesc !

Nu-mi pare rau ca plec, imi pare rau ca am venit.

Me and my monkeys

Times are bad. Children no longer obey their parents, and everyone is writing a book.

Pisica Neagră

We're all mad here!

Ana - O mamă curioasă

Poveștile și curiozitățile unei mame imperfecte

Andrei Albu

Blogger, IT-st, om cu chitară

Garden Walk Garden Talk

The Greater Garden of Nature

Corina Ozon

Colecționar de povești, hacker de minți și sentimente, furnizor de stări.

Blogul Monicăi S

Primul meu jurnal online pe un CMS

imaginecontinua

Lumea de altadata si cea de azi.....

smartbabyfilip

curiozităţile şi strădaniile unei mame în secolul XXI

luizapuia

Cuvintele potrivite sunt mereu simple..

Lecturi de mamica

recenzii carti, timp liber, dezvoltare personala, parenting

Cu o moarte toti suntem datori, dar cui dracu' ? Doresc sa platesc !

Nu-mi pare rau ca plec, imi pare rau ca am venit.

Me and my monkeys

Times are bad. Children no longer obey their parents, and everyone is writing a book.

%d blogeri au apreciat asta: