Nebunie la pătrat

Joi, 9am, pornim de la Viena înspre Timișoara. Eu, sor-mea și copiii. Doi. Ionuț – 3 ani și 2 luni. David – 1 an și 5 luni. „O să doarmă pe drum de nu o să-i putem trezi!” spun eu încrezătoare. Doar tot așa s-a întâmplat de fiecare dată când am făcut traseul. Pornim la drum. Prima oră trece în pace, Ionuț dă să adoarmă, pe David îl ținem ocupat cu niște nuci și stafide. Ceva îl supără și începe să chițăie. Nu tare, dar suficient cât să-l trezească pe Ionuț din amorțeală. Ăsta mare începe să miaune, eu nu vreau în scaun, vreau în brațe, nu vreau în mașină, nu vreau, nu vreau. Am răbdarea la început, îi povestesc, discutăm, se liniștește. Își concentrează atenția asupra lui David, începe să-l piște de picior. David plânge. Mă întorc și-mi țin mâna pe fiu. Râde și îi miros pofta de joacă. Trece altă jumătate de oră, încep să fie tot mai agitați și nu, nici urmă de chef de somn. David începe să arunce motocicleta din mână, plânge, i-o dau, o aruncă din nou. Preia și Ionuț jocul. Mă dor mâinile și spatele de la atâta întors și chircit printre scaune. Vreau apă. Vreau banană. Vreau alune. Le răstoarnă printre scaune, David are banană și în păr. Mai trece o jumătate de oră, poftă de somn? Nici gând. „Hai să oprim, îi lăsăm să alerge puțin, se obosesc și sigur dorm până după Budapesta!” spune Dea. Oprim, îi lăsăm liberi, aleargă, se împing, chiuie. Trebuie să plecăm. Ionuț nu comentează, David începe să țipe. A, așa deci, Ionuț se uită la el, se uită la mine și începe și el. Nuuuuu plecăm încă!!! Îl conving, îl convinge și pe celălalt, numai ce se văd în scaune, încep din nou să țipe amândoi. Țipă, țipă și, țac. Adorm în același timp! Mie-mi vine să chiui de bucurie, sor-mea e și ea toată zâmbete. Parcurgem aproape 40 de minute în linște. Ionuț visează, începe să plângă în somn, plânge tot mai tare, se zbate în scaun, nu avem unde să oprim, urlă, urlă tare de tot, se trezește și David, plânge și el. Dea la volan, eu încerc să-i liniștesc pe amândoi, Ionuț face scandal. Vreau să mă lăsați singur, sunt nervoooooos, țipă, țipă tare de tot, următoarea ieșire e undeva la 20 de km, viteză, Dea, viteză. Pun mâna pe el, îi vorbesc, trec minute bune, David plânge mai cu foc, liniște. Se liniștesc pe rând. Oprim din nou, mănâncă amândoi, aleargă, scandal la plecare, să vezi că adorm din nou amândoi. David ar mai vrea să doarmă, Ionuț nu-l lasă. Îl împinge, îl pișcă – de ce am pus noi scaunele unul lângă altul și nu am lăsat distanță între ei???? Îi sare somnul, încep să miaune, fiul meu e pus pe scandal, încep să-mi pierd răbdarea. Scot vorbe care parcă nu-s ale mele. „Ioaaaaaaaneeeeee, lasă-l în pace!!! Dacă nu-l lași în pace, opresc mașina și te las aici!!!” Mă minunez și eu de perla mea. „Nu mă lași aici! Zici tu numai așa!” spune el. Se liniștesc pentru câteva minute, încep din nou. Unul miaună, îl împinge pe celălalt, David plânge. E obosit, sâcâit, o vrea pe mă-sa. Eu simt că-mi pierd răbdarea. Isteria mă cuprinde. Îmi vine să sar din mașină. Glumesc cu Dea, unde naiba e siropul ăla pe care i-l dau când face alergie? Așa doarme de la el! Țip iar. Neputința mă roade rău. Sunt obosită, Dea la volan, la fel. Ăștia urlă ca nebunii, pe rând, deodată, nu mai termină. Țip. Țipăm. Mașină de nebuni. Respir. Inspir. „Ionuț, vă zic o poveste?” Liniște. Am găsit butonul. Ăla de-i închizi pe amândoi. Caut în minte printre cărțile din biblioteca de acasă. Le spun povești. Liniște. Mă ascultă, aproape adormiți. Liniște. Spun povești un ceas și peste. Spun și-i liniște. Ajungem.

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Nebunie la pătrat&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s