Cine se scoală de dimineață…

Visez frumos. Clătite. Parcul Poporului, Timișoara, e vară, cald. „Mergem în Unirii?” se aude o voce râzând. „Muci!!! Maaaaami, muci!” Mă trezesc brusc. Ceasul arată ora 5. Ăsta micu’ s-a țăcănit complet? Mă ridic din pat și merg la el.
– Mami, m-am trezit, am muci!
Îl curăț ca prin vis.
– E foarte dimineață, mă duc să mai dorm puțin, spun eu.
– Du-te. Eu mă joc, spune el.
Încerc să mai adorm, număr nuci, pietre, căței, perechi de pantofi. Nu, nu mai vine somnul. Lenevesc până la șase juma’ după care mă urnesc în bucătărie. Ceai, lapte, mic dejun, vreau farfuria verde, nu, azi vreau zece paie, toate mov, ba nu, toate galbene, mami, vreau în brațe, mami, am muci, tati vreau din cana ta, mami, vreau, nu vreau.
Plecăm într-un final spre grădiniță. Plouă mărunt. Ionuț curăță toate gardurile, caută șuruburi, țevi de scurgere, cuie. Își ține umbrela cu amândouă mâinile și o rotește în față.
– Mami, asta e elicea mea. Sunt pilot.

photo 1

Nu se uită la drum și alunecă.
– M-am împiedicat!
Se ridică, pantalonii-s uzi, mâinile pline cu noroi.
– Nu-i nimic, așa-i?
Așa-i, Ioane. Ajungem la grădiniță. Drum pe care eu îl parcurg în maxim 10 minute, se lungește brusc în prezența pilotului. Puțin peste 25 de minute. Îl dezbrac, îl schimb, Ionuț se lipește de mine, „azi nu vreau să rămân aici, azi sunt obosit, vreau cu tine!”
În capul meu se văd luminițe colorate. Aud voci. Îl las cu educatoarea, plec, apuc să fac trei chestii acasă (plus o faimoasă fasole bătută/ frecată ca la buna de la Cluj), scriu trei rânduri, dau două telefoane – e ora de cules Ionuț de la grădi.
Ajung după el, cu traseu în minte.
– Mergem la poștă să luăm un pachet.
– Cu mâncare, mami?
– Cu dulceață de gutui!
– Mmmm, zice el.
– Mmmm, zic si eu.
Ajungem, așteptăm vreo 10 minute, Ionuț pune mâna pe tot, verifică toate instalațiile, și-și pierde răbdarea („Acum sunt obosit!”) Ne vine rândul, dau chitanța, văd pachetul, mă ia cu leșin. E mare și greu. Și parcă nițel lipicios.
Pornim înspre casă. Ionuț vrea de mână. Și în parc.
– Ionuț în parc nu mergem. Mergem acasă!
– Dar eu vreau în parc!
– Te-am auzit. Eu însă vreau să mergem acasă, cutia asta îmi rupe brațele.
– Eu vreau în brațe!
– Unde să te mai pun? Eu car cutie, ghiozdan și umbrele!
– Eu mă car pe mine și și eu sunt greu!
Tac. Tace. Reîncepe după câțiva pași.
– Dar sunt foarte obosit. Și mi-e foame.
– Știu. Eu vreau să ajung să deschid pachetul și să mănânc din el cu lingura.
Râde. Râd și eu. Facem o pauză. Vrea pe drumul cu deal. Să urcăm dealul. Mama lui de deal, cine l-a pus în drum.
Ajungem acasă. Deschidem pachetul. 4 borcane, unul spart.
– Mami, dar au mai rămas trei! Și sunt foarte mari!
Ne liniștim. Biscuiți cu dulceață de gutui. Mă dor toate. Mi-e somn. Ionuț adoarme la mine-n brațe, în timp ce-i citesc. Eu nu pot să dorm. Îmi amintesc visul de azi noapte. Și-l fac să devină realitate 🙂

photo 2

P.S. Probabil astăzi ar fi fost o marți ca oricare alta, de nu ajungeau borcanele cu dulceață de gutui. Bubulina Gospodina, ești o minune! 🙂

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s