O nouă provocare

Nu mai beau cafea de aproape 5 luni. A fost o chestie neplanificată: s-a întâmplat într-o dimineață în care m-am trezit că nu mai am nici urmă de boabe de cafea în casă. Uitasem să cumpăr. M-am luat cu altele și a urmat o altă dimineață fără cafea. Și tot așa cam o săptămână în care mi-am petrecut diminețile cu ceai verde. După altă săptămână mi-am dat seama că pot foarte bine și fără cofeină – nu mă simțeam deloc mai somnoroasă așa că am zis, de ce nu? Oricum ceașca mea de dimineață era o bombă calorică – trei degete de cafea, restul lapte (pentru că de fapt mie nici nu-mi place gustul de cafea!) și vreo două linguri de zahăr. Am renunțat la ea fără nici o urmă de tristețe.
Peste o lună, am lăsat și carnea. Din nou, fără să planific nimic. Era perioada în care Ionuț nu voia să mănânce „animăluțe” așa că mă apucasem eu, spre disperarea grecilor din familie, să caut alternative (bătălia proteinelor!) Dintr-o parte în alta, am dat peste niște rețete așa de apetisante de până și statul în bucătărie s-a transformat în placere. Cireașa de pe tort a fost un film, „The Cloud Atlas” pe care l-am văzut într-o pauză de somn a lui Ionuț (da, pe vremea aia încă mai dormea la prânz!) și care cumva, m-a dat peste cap. Nu, nu-i un film pro vegetarianism, de fapt, soțul meu l-a văzut de două ori și tot n-a priceput ce am pățit. Cert e că după vizionare, nu am mai mâncat carne. Deloc. Nu am luat-o treptat, nu am început cu renunțare rând pe rând, pur și simplu, nu am mai mâncat. Au trecut patru luni de atunci și nu am nici o poftă și nici o urmă de regret. Nu am slăbit, nu m-am îngrășat, nu mi-e rău, nu-s amețită, nu trăiesc doar cu frunze și salate și adevărul că singura greutate ce mi-a ieșit în cale au fost socrii. Greci adevărați (unul cu rădăcini cipriote) au privit întreaga acțiune ca pe o nebunie (temporară) de-a mea. Când au văzut că se îngroașă gluma, s-au panicat nițel – „Da’ nici pui nu mănânci??? Puiul nici măcar nu-i carne!” „Hai, ia măcar o chifteluță! Are și legume în ea!” și tot așa. Acum soacră-mea îmi aduce o dată pe săptămână pește pregătit de ea (la pește încă nu am renunțat!) ca să fie sigură „că nu leșin de foame de la atâta linte și salată!”
Și pe când credeam că sunt pe drumul cel bun, ieri, m-a prins postarea asta cu batonul de ciocolată în mână. M-am cam simțit cu musca pe căciulă, respectiv zahărul în mână. În primă fază mi-am spus, păi stai, că io nu-s dependentă. Am moflăit batonul, m-aș fi ridicat să mai iau unul (cine m-a pus să cumpăr variantele multe și mini???) dar m-am ținut bine de scaun. Dimineața beau ceai verde cu lămâine dar nu-i posibil să închei micul dejun fără vreo bucată de chec însiropat. Până la prânz mai am o gustare, vreun fruct, două, trei dar e musai să asortez și câte un biscuite rătăcit prin buzunar. Dacă merg la supermarket înainte de prânz e clar că până ajung la casă devorez măcar o ciocolată mică și dacă merg după prânz, sufletu-mi oftează după un desert cu ciocolată, cremă sau ce-o fi, dulce să nu uite să fie. După amiaza, orez cu lapte și cremă de caramel, câte un gris cu ciocolată, mai facem și câte o prăjitură cu mere și ce dor mi-e de câte o limonadă câteodată. Rece și cu zahăr mult și brun. Seara cinăm și numai ce s-a culcat piticul și nu se uită crețul (că-i la dietă!) mai savurez câte un colț de ciocolată. Nu, nu-s dependentă dar nu trece zi fără să dărâm ușa de la dulapul din bucătărie, poate poate dau peste ceva acolo.
Am renunțat să mai cumpăr, dar nici să mă prind cu lingura în borcanul cu marmeladă nu-i cel mai sănătos lucru. Am promis că mănânc dulciuri doar la final de săptămână, dar weekend-ul nu începe miercurea, nici măcar pentru cei mai norocoși dintre noi. Așa că, acum zic STOP. 30 de zile fără zahăr. Fără ciocolată, caramele, bombonele. Dacă vin în vizită ascundeți tot. Nu-mi fluturați pe sub nas minuni cu zahăr pudră și nici creme sau budinici. Trăiesc pentru ziua în care ciocolata amăruie o să mi se pară a fi cel mai dulce desert. Pentru ziua în care amandina și broscuța o să-mi fie indiferente. 30 de zile fără zahăr. De azi.

Anunțuri

9 gânduri despre &8222;O nouă provocare&8221;

  1. you’re nuts! io am citit postu’ lui easy peasy si, constienta fiind de cata fericire aduce ciocolata in viata mea *nu, nu aia amaruuuuuie, am zis pas. dar te incurajez! long live semintele:P

    Apreciază

  2. Of Alexandra, zaharul cu toate derivatele lui este si cel mai mare dusman al meu.Eu fac si sport ca sa slabesc nitel dar ma intorc acasa si imi bat joc de tot efortul cu o gustare dulce. Pentru cafea am luat un inlocuior. Recunosc ca nu imi place ciocolata sadea, dar o ciocolata calda e maxim. Evit sa cumpar dulciuri, dar ma apuca niste crize de as manca zahar cu lingurita. Cand ai sa gaseti formula magica te rog sa o impartasesti. Chiar si cea mai mica victorie. Esti de inspiratie.

    Apreciază

    • nu stiu daca exista o formula magica „universala”. In cazul meu functioneaza orice ma „izbeste” ca din senin. Asa a fost cam cu toate :)))) Te tin la curent

      Apreciază

    • Planul e sa tin eu astea 30 de zile eliberatoare de dependenta :))) Pana ma reglez nitel, ca eu deocamdata daca am in fata o tableta de ciocolata, nu ma las pana n-o rad pe toata. Si mai caut si altele. Ma apuca tremuriciul daca nu am ceva dulce „la bord” … Si asta nu-i chiar buna…

      Apreciază

  3. 🙂 Asa-s eu. carne nu, aia nu, dar daca pacatuiesc si cumpar ceva ulce de la supermarket, apai ma tine cateva zile. efectiv provoaca dependenta afurisitul asta de zahar. In weekend am pacatuit cu pizza (eu vegetariana, numai faina aia era alba…), tarte cu fructe si alte minunatii, luni nu am mancat decat niste fructe si mancare seara. am zis sa ma detoxific. Marti a fost bine. Ieri am gasit o ciocolata intr-o poseta….na! Maine iar vine weekend-ul 🙂

    Apreciază

  4. Pingback: Despre un nefumător care fumează (încă) | Aventuri în Ouzoland

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s