Două ore, 60 de copii și gânduri bune

Ce bine e când îți dai seama că ai făcut o alegere minunată. Ce bine mă simt eu astă seară, nu-mi ajung vorbele… Explozie de sentimente bune și vesele și pline de culoare.
Am avut carnaval la grădinița lui Ionuț. Grădinița cea nouă, cum zice el. Trei grupe, fiecare cu 20 de copii, adunați voi, plus câte doi părinți de fiecare și poate și câte un bunic rătăcit. La un moment dat mă simțeam ca la casa de nebuni. Copii veseli, știți, din ăia de-i vezi prin parc fugind liber și te întrebi unde le sunt părinții? Chiuituri, nebunie, Ionuț vesel nevoie mare, a așteptat toată ziua să ne reîntoarcem la grădiniță. Se joacă cu prietenul lui, sar, aleargă, țopăie, educatoarele ne dau materiale să ne facem singuri costume de carnaval (azi le-am făcut noi, vineri merg cei mici echipați de acasă, cu ce le-a trecut prin cap, în cazul nostru, Ionuț copac. Nu, nu glumesc!), tot ele zâmbesc îngăduitoare. Baloane, confetti, muzică, piticii noștri se cațără, intră-n clasă, ies în curte, intră din nou, scot jucăriile de la loc. Eu cu prietena mea ne uităm la ei, ne uităm una la alta, „Ce facem? Ne prefacem că n-am văzut!” Râdem. Apare o bunică – „Vaaaai, dar ce-ați făcut aici!? Ia băgați tot la loc! Vin doamnele educatoare și vă ceartă!!!” Cei doi se uită lung la ea, evident, nu fac nici o mișcare, cu siguranță nu se apucă de strâns. Educatoarea lui Ionuț apare în spate, o prinde cu blândețe de mână pe băbuță: „Ei, păi de ce să-i cert? E clasa lor, știu locul jucăriilor. Le-au scos, se joacă și le pun la loc. Așa cum facem în fiecare zi. Nu-i așa?” Cei doi zâmbesc ușurați și dau din cap. Se joacă, pun la loc ce-i de pus (noi, mămicile, cu ochii cât cepele), continuă goana unul după altul. Aleargă în cerc, cad, se trântesc, se tăvălesc. Nimeni nu-i ceartă, nu, nu trebuie să stea frumos, pot să țipe, să se împingă, râd (tot nu m-am dumirit cum e cu statul frumos!).
Gata programul, evident, nici unul nu se dă dus acasă. Plecăm într-un final, cei doi prieteni își iau rămas bun.
Ce altă dovadă să vreau decât un Ionuț cu gura până la urechi care mă întreabă: „Venim și mâine la grădi cea nouă, așa-i?”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s