Mami a luat o pauză (și bine a făcut!)

Zilele trecute am luat o pauză și am plecat la București. I-am lăsat pe cei doi băieți din viața mea să se „conecteze”, să-și sudeze relația, să-și găsească o cale fără intervenția mea, a mamei (poveste lungă ce-și merită textul ei). Pe scurt: pentru că eram tot după ei, ba să-i împac, ba să-i despart, veșnic pacifistă și cu pofta de intervenție. Cică-s mai grecoaică decât grecoaicele când vine vorba de copilul meu, asta după spusele unei prietene de aici (vă las pe voi să trageți concluziile). Așa că la îndemnul unei doamne dragi mie, am luat o pauză (că doar nu credeați că-mi vin idei din ăstea, așa de una singură!). Am plecat și dusă am fost. Fără să-i sun, fără să mă sune, m-am văzut cu prieteni, m-am bucurat de cină/ prânz/ mic dejun fără să am grija lui Ionuț (fără nici o urmă de mustrare de conștiință, cu mâna pe inima spun că tare îmi era dor să fiu nițel de capul meu), am respirat și am revenit cu forțe proaspete.
Am ajuns acasă și i-am găsit pe cei doi mai uniți ca niciodată.Ionuț cu gura până la urechi, nu mai contenea din povestit, ce a făcut cu tati, unde au fost, cum au mai râs. Ta-su, altul cu gura până la urechi, îi ținea isonul. Deja în cap îmi planific următoarea plecare. Când i-am văzut cum se așează la desene animate și Ionuț i se cuibărește în brațe aproape că am pus mâna să rezerv un bilet pentru altă escapadă. Știți cum e când aproape de topești de fericire?

Anunțuri

Un gând despre &8222;Mami a luat o pauză (și bine a făcut!)&8221;

  1. Pingback: Pauză și cel mai frumos cort din lume |

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s