2

Meniu vegetarian … local

Ne pregătim de o mini vacanță. Mâine mergem în o vizită la Maria, ajunsă-n țară și emoția-i mare. Mă sună în seara asta, stresată nevoie mare.
– Auzi, mama face liste cu ce să pregătească de mâncare pe când veniți. A vrut să facă legume umplute cu carne tocată și i-am zis că tu ești vegetariană.
Mă umflă râsul.
– Și ce a zis?
– Păi a spus: a, nu mănâncă nici carne tocată? Fac pui. Fac supă de pui.
Acum râd de-a binelea. Știu ce urmează.
– A spus că mâncăm noi carnea, ție-ți rămâne zeama. Teoretic, nu pui gura pe carne, spune Maria și ne trezim hlizindu-ne ca proastele-n târg.

P.S. În urmă cu ceva vreme am trăit același episod într-o discuție cu socrul. Încerca să mă convingă de cât de buna e supa de pui a soacrei și dacă vreau să o gust, o putem strecura. Așa practic nu mă ating de carne, ci doar de o supă bună. Simpatic, nu?

0

În aşteptare

În urmă cu vreo şase, şapte săptămâni, într-o minunată dimineaţă de duminică, soţul cel cucuiet şi-a făcut cafeaua şi s-a aşezat la citit ziare. După vreo două minute, aud un urlet şi-l văd pe creţ cu laptopul meu din care se prelingea cafea cu lapte şi cu două linguriţe de zahăr.
L-am dus urgent la reparat şi, după obicei grecesc, încet, fără grabă că ni se urcă la cap, l-am recuperat abia ieri. Ajung acasă, toate-s bune mai puţin tastele cu numere. Ălea se lasă apăsate dar nu scot urme. Şi cum toate parolele mele includ şi cifre, am rămas cu el aşa cum l-am adus. Azi de dimineaţă hai înapoi la service de unde m-au trimis acasă, cică vor suna la centru în Atena (că doar acolo l-au reparat) şi mă contactează.
– Să nu-l las aici?
– Nuuu, nu e nevoie!
– Dar nu funcţionează tastele, încerc eu să-i conving.
– Vă sunăm noi.
– Bine, bine, dar să nu-l las aici?
– Nu, nu e nevoie!
– Dar îl am acum cu mine… mai fac eu o încercare!
– Nu, staţi liniştită, nu e nevoie.
Acum există trei variante: 1. au descoperit ceva metodă telepatică de a-l repara. 2. îl reparăm la telefon. 3. îl duc la ei, din nou, mâine. Nu, nici măcar nu încerc să-i înţeleg. Închid ochii şi respir, inspir aer sărat de mare (şi visez culori pe pereţi. Dar despre asta, în altă poveste.)

3

A fi sau a nu fi Work at Home Mom

Când eram de o şchioapă, îmi doream să scriu cărţi. Şi să locuiesc pe o insulă.
La 16 ani visam să fiu reporter. De război. Nu, nu glumesc. Mă vedeam călătorind prin tot felul de teritorii îndepărtate, mereu pe fugă şi cu o valiză mică pregătită de plecare la cel mai mic semnal. La terminarea liceului am ajuns studentă la Jurnalistică în Cluj.
Pe la 20 mi-am mai schimbat din ambiţii. Visam în continuare să călătoresc dar mi-am mai domolit niţel zburdălnicia şi curajul. Aşa că am început să am vise de carieră. Am dus-o tot aşa până pe la 26, studii, stagii de practică, încercări. Mă vedeam prin ceva corporaţie/ agenţie / multinaţională de la noi sau cine ştie de unde altundeva. Muncă multă, călătorii, familie în doi –ipostaza de mamă ieşea din discuţie. La 27 mi-am cunoscut soţul şi am uitat de toate. M-a luat valul: la propriu şi la figurat. M-am mutat în Grecia, am lucrat pe ici pe colo şi apoi s-a născut Ionuţ. Şi odată cu el, s-a născut şi gândul: vreau să-l cresc. Vreau să fiu cu el zi de zi, să mă bucur de fiecare moment, să nu pierd nici un pas important. Vreau să stau cu el, să simt cu tot sufletul cum e să ai copil(ul de care mă temeam aşa de mult). După doi ani de mămiceală full time, mi s-a făcut dor de Alexandra cea activă şi am dat din coate-n stânga şi-n dreapta, mi-am muncit mintea, am întors-o pe toate părţile. Să fac lucuri utile, să mă simt împlinită profesional dar, dar să rămân în continuare în viaţa lui Ionuţ. M-am uitat în jur, unele mame ştiu să gătească şi valorifică treaba asta la maxim, altele ţes, croiesc, mânuie acele cu îndemânare. Altele dau ore de engleză, franceză, germană sau mai ştiu eu ce (asta e altă opţiune pe care o am în minte). Mie-mi place să scriu. Am început să exersez pe blog şi după mesaje multe de încurajare am pornit proiectul micuţilor pofticioşi. Apoi am revenit la alte povestiri (scrise înainte de Ionuţ), am găsit tot felul de modalităţi de a mă ţine ocupată. De a-mi ţine mintea ocupată. Deocamdată câştigurile (financiare) sunt nesimnificative, dar cred în ce pot să fac. Şi nu aş schimba alegerea făcută pentru nimic în lume.
Work at Home Moms mi-a ieşit în cale ca o alternativă, aşa cum m-am regăsit în multe proiecte, ăsta mi se potriveşte ca o mănuşă. Mă implic şi aici, de departe, e drept, însă cu tot sufletul. Scriu pe suntparinte.ro, vă povestesc şi aici, pe blog şi am pornit lucrul la o carte care, de pe-acum e una din preferatele lui Ionuţ. Cel mai drag critic al meu. Povestiri pentru micuţii pofticioşi o să apară şi în ediţie în limba greacă şi… ce pot să-mi doresc mai mult?

Textul ăsta e parte a unui „FLASHMOB ONLINE” initiat de Asociatia Work At Home Moms Romania. Alte proiecte cucuiete, dar şi informaţii utile, de citit pe site: http://www.wahm.ro
insigna wahm 250

Şi să nu uit: am pus umărul la proiectul ăsta alături de alte mămici minunate. Le găsiţi aici:

Maria Pruteanu
http://scrisoricatreefrem.wordpress.com

Oana Radu Jindiceanu
http://mamaareblog.blogspot.ro/

Liliana Bolbol
http://whatsforlunchlily.blogspot.ro

Ana Baias
http://melaroana.wordpress.com

Joe Popov
http://ozzy.ro/

Oana Mihaela Constantinescu
http://mamicaactiva.wordpress.com/

Valentina Roman
http://valentinaroman.ro/

Andreea Sfarlea
http://www.casutafericita.ro/

Liliana Hamurar
http://www.calendarulmagic.ro/

Ana Maria Mitrus
http://meseriadeparinte.ro/

Cristina Ropotan
http://imaginepeople.ro/

Livia Caciuloiu
http://liviacaciuloiuminea.wordpress.com/

Diana Gamulescu
http://micolino.ro/blog/

Ioana Oancea- OK
http://ecomami.wordpress.com/

Catalina Chingaru
http://sabienlesavon.blogspot.ro/

Ramona Rac-Hristov
http://blog.emma-antonia.ro/

Mona Turcitu
http://mukallita.blogspot.ro/

Madalina Voicu
http://bioarmoniablog.wordpress.com/

Sorina Butcu
https://delirart.wordpress.com/

Anca Balaban
http://www.ancabalaban.ro/

Celena Iordanescu
http://celenaiordanescu.wordpress.com/

2

Ş A S E

Azi m-au anunţat ăştia de la wordpress că suntem împreună de şase ani. Nu-mi vine să cred că au trecut deja. Îmi amintesc ziua în care am scris asta şi pare a fi ieri. Atunci erau toate verzi la mine-n cap. Între timp m-am măritat cu un om de care mă îndrăgostesc mai mult şi mai mult cu fiecare zi ce trece, am un Ionuţ zglobiu şi vesel, proiecte fără număr şi am schimbat masa pe care scriam atunci. Şi computerul. Şase ani. Aştia şase şi alte două luni fac 74 de luni de Grecia. Dar cine mai numără?

La mulţi ani şi inspiraţie şi să ne vedem tot aici şi-n alţi şase!

P.S. Citeam zilele trecute, pe un blog pe care-l vizitez des, asta. Şi am râs de m-am prăpădit amintindu-mi episodul ăsta. „Tortul” meu aniversar – şase ani de blogging în Grecia e un text în care, evident, fac haz de necaz. Să râdeţi bine!