0

Încercarea moarte n-are

Grade multe afară, soare, praf. Ionuț povestește vesel pe drum de la grădiniță înspre casă. Îmi pregătesc în minte ieșirea pentru după amiază, la plajă și mă trezesc vorbind.
– Vreau să intru într-un magazin să văd niște costume de baie. Crezi că poți sta liniștit, așa, pe lângă mine, fără să verifici tot? Să mă uit în liniște?
– Nu, raspunde puiul meu senin.
Oftez. Mai încerc o dată. Ce l-aș mai manipula.
– Doar intrăm, mă uit și ieșim. Și tot ce vreau e să stai nițel liniștit, să nu pui mâna pe nimic. Pot să am asta de la tine? mai fac eu o încercare.
– Nu, răspunde el la fel de senin.
Îmi iau inima-n dinți. Chiar vreau să văd costumele de baie că parcă mi-au rămas ochii la unu săptămâna trecută. Și o să mă uit repede. Apare magazinul în cale, dau să intru, Ionuț se uită la mine și zâmbește. Scanez într-o clipă rafturile, cu coada ochiului sunt pe el, verifică niște pantaloni și a deschis un sertar. Nimeni nu-i spune nimic așa că îmi vad de costumele de baie. Dau să iau unul, Ionuț deja a deschis toate sertarele, eu pun ce am în mână la loc, cu jumătate de suflet. Mai dau o tură, vai ce aș mai atârna eu pe aici măcar câteva minute, e răcoare și e bine. Ionuț începe să scoată din sertare. Mă adun și-l adun.
– Hai să mergem, spun eu.
– Nu cumperi nimic? spune el.
– Nu pot, Ioane, nu pot. Trebuie să probez, să mă uit atent, nu pot așa. Vin altă dată.
– Mai bine fără mine. Că mie-mi plac sertarele ălea și nu o să pot să stau niciodată liniștit. Dar să iei un costum verde, că din ăla n-ai, concluzionează Ionuțul meu.

0

Recomandare de vacanță: Kythnos

În urmă cu vreo două luni, mă sună nașa noastră dragă să-mi spună ideea ce-i încolțise în minte: o vacanță cu mine, Ionuț și o altă prietenă și a ei fetiță. „O insulă, mare, soare, trei-patru zile împreună, relaxare, căutăm ceva comfortabil dar ieftin, nu vă stresați, mă ocup eu de toate!” Zis și făcut. A găsit insula, a găsit hotelul, a rezervat cameră, bilete pentru vapor. Am aruncat și eu un ochi peste cele găsite dar între noi fie vorba nu prea mi-am bătut capul. A venit și ziua cea mare și am reușit să plecăm la drum toți cinci: trei mari și doi mici, bagaje, cărucior, scaune de mașină, voie bună cât cuprinde – toți într-un Polo. Da, se poate. Entuziasmul ne-a pierit nițel când am ajuns la destinație, Kythnos și camerele de hotel rezervate s-au dovedit a fi un studio fără ușă despărțitoare, de fapt un fel de cameră mai mare. Patul pentru bebelușă stătea să se dezmembreze așa că eu și Ionuț am sfârșit pe canapele și cele trei cucuiete în patul (cică) dublu. Nu-i bai, de data asta copiii au aceleași ore de somn și trezire, cât de complicat poate fi totul? Am petrecut o seara cu povești și chițăit pe balcon (cei doi pitici adormiți), depănat de amintiri. Trezire brutală cu câteva minute înainte de 7. Noi cele cu copii am plecat la plimbare, cea fără a rămas să doarmă. Am petrecut o zi descoperind insula – fantastică! Plaje pustii, liniște, prunci veseli. A doua dimineață trezire și mai brutală. Dă tonul pitica, Ionuț o urmează. 6:20. Descoperim și altă parte a insulei, mă îndrăgostesc și vreau să rămân acolo. Ultima dimineață, trezitul la ore imposibile continuă. 6. Prima baie la 8, e drept, soarele e mai blând cu noi. Începem să dăm semne de oboseală. Cea fără de prunci nu prea mai are răbdare, ăstea cu, nici ele. Concluzionăm: trei e numărul ideal de zile pe care-l putem petrece împreună în armonie. Rămâne să repetăm experiența și la anu’.
Între timp vă recomand Kythnos. Cu sau fără copii. Neaparat la final de iunie când e aerisită, pregătindu-se de turiștii care vin din iulie încolo. Ușor de ajuns – puțin sub două ore din portul Lavrio, ușor de străbătut, suficient de mare ca să te țină ocupat câteva zile.

048

109

128

146

173

249

272

276

0

Cum să pierzi un client

Vineri am hotărât să-i cumpăr lui Ionuț o piscină din plastic. Să o ducem în curte la bunica unde-i spațiu berechet și să aiba unde se bălăci în zilele în care nu avem pofta de mare.
Pentru că eu și crețul am decis de luni bune să facem o schimbare, să cumpărăm din magazinele mici de la noi din oraș și astfel să sprijinim afacerile locale, am mers direct la țintă. Un magazin de jucării fondat în urmă cu mulți zeci de ani, un bătrânel și fiul la casă. Cumpăr piscina, cumpăr și o pompă – din aia de dat la picior, plătesc, nu primesc chitanță dar nu comentez, plecăm fericiți la bunici. Vineri nu-i zi de umflat piscina, da, se mai întâmplă și-n Grecia să fie o zi de vară urâtă. Sâmbătă plecăm prin alte părți, duminică dimineața Ionuț așteaptă prima baie în piscina cea nouă. Ta-su se pune pe umflat, se strică pompa. Găsim alta, piscina umflată, Ionuț face baie. Trec minute bune, partea de sus se dezumflă încet dar sigur. O umflăm la loc, peste un timp istoria se repetă. Repetă procedura, același rezultat. Colacul din partea de sus se dezumflă. Pe Ionuț nu-l deranjează, eu mă simt nițel trădată.
Luni dimineața mă duc țintă la magazinul de unde am luat-o.
– Știți, piscina e găurită…
– Nu se poate, răspunde domnul atât de prietenos vineri. Probabil nu ați închis-o bine după ce ați umflat-o.
– Am închis-o bine, am umflat-o de multe ori și după câteva minute se dezumflă. Plus, pompa s-a stricat după prima umflare…
– O, nu cred. Probabil că ați apăsat prea tare pe ea.
– Păi dacă nu apeși, nu umflă, exclam eu cu năduf.
– Doamnă dragă, trebuie să apăsați finuț, îmi explică răbdator domnul.
– Finuț, nefinuț, piscina e spartă.
– Și eu ce vreți să fac?
– Păi nu știu… Nu are garanție?
– Nu, cum să aibă? Doar ați desfăcut-o.
Mă uit la el, se uită la mine. Mai puțin și-l pocnesc.
– Asta ce înseamnă?
– Înseamnă că eu nu am ce să fac, răspunde el și mă priveșe trist. Dacă e desfăcută…
– Păi domnule, dacă nu o desfăceam, nu îmi dădeam seama că e spartă, ridic eu tonul, doar așa, nițel, poate-poate-l sperie.
– Poate că ați spart-o când ați desfăcut-o, mă încurajează el. Se mai întâmplă.

Mă simt ca într-un film cu proști. Eu fiind actorul principal. Ies. Și una mi-e clară: nu o să mai intru.

2

P.S.

Au trecut aproape trei luni de când scriu și pe suntparinte.ro. Povestesc acolo în fiecare săptămână despre ce mai face Ionuț și eu cu el și-mi place, îmi place mult de tot. Ultima dată am povestit despre animale. Astăzi Ionuț mi-a propus să-i cumpăr măcar niște gândaci, pentru că peștele nu face mare lucru. Înainte de asta povesteam despre băiatul cucuiatul care ține de hainele de iarnă și nu se lasă dezbrăcat sub nici o formă. Între timp s-a și dezbrăcat, de la el pornire și a făcut și baie-n mare. De bucurie că vrea să facă, am uitat și că-i mucos și că tușește.
Cu vreo trei săptămâni înainte povesteam despre culori. Ale noastre, ale oamenilor. Și despre speranțele mele.
Ieri ajung pe la magazinul soțului. Era prin preajmă soacră-mea și vărul de care povesteam, hai să-i zicem Chris.
– Ieri am fost cu Ionuț la depozitele lui Chris. Și era și negrul…începe ea să zică, soțul însă îi taie elanul:
– Negrul ăla are și un nume. Nu-i mai spuneți așa, se răstește el.
Soacră-mea se face mică, mică. Pe Chris îl umflă râsul.
– Acum înțeleg de ce Ionuț îmi explica ieri de zor că toți oamenii au nume și nu e frumos să-i strigăm așa, negrule, adică.
Mă uit la Costas, el la mine, zâmbim cu tot sufletul. Da, există speranță.