Bebelușul cel rău și vrăjitoarea cea fioroasă

Am avut seară cu cântec. Ionuț, cu capsa pusă încă de la ora la care am ajuns acasă. Face baie, miaună, nimic nu-i place, e sâcâit, eu încet încet dau să rămân fără răbdare. Se așează la masă, eu cu cana de lapte-n mână.
– Ce culoare de pai vrei?
Ionuț miorlăie un răspuns pe limba bebelușilor.
– Vrei portocaliu?
Dă din cap a nu.
– Albastru?
Același răspuns.
– Vrei să bei direct din cană, fără pai?
Începe să miorlăie și să silabisească. Scot cutia cu paie, să-și aleagă singur, mi-o smulge și da cu ea de pământ.
– Ok, nu vrei lapte, concluzionez eu și încep să strâng de pe masă.
Ionuț coboară de la masă și se trântește pe podea urlând de mama focului. Mai încerc să aflu ce vrea, cobor lângă el, vezi de treabă. Urlă și mă împinge. Îl iau binișor de pe jos – ok, poate n-am fost chiar finuță, și-l duc la el în cameră. Simt că-mi vine să mătur cu el și cu toate paiele măsii, aleg să respir și să mă retrag o secundă în camera de lângă. Strâng din dinți, respir, mă duc iar la el. Mă privește în timp ce se tăvălește și urlă, mamă cum urlă. Încerc să-l iau în brațe, hai să te ajut să te liniștești, primesc în schimb un picior în burtă și o palmă ce-mi mută capul din loc. Aproape că-l scap. Țip, știu, greșit, nu se face, nu, nu, nu. Dar uit și țip. Mă ridic, iau o altă pauză, revin, se urcă la mine-n brațe, mai plânge puțin. Se liniștește brusc dar vorbirea tot nu-i revine. Tot ca un bebeluș face. Ignor și-l întreb de vrea să doarmă ori să mănânce. Arată cu mâna înspre bucătărie. Mănâncă, alege pai albastru – culoarea mi-o indică arătând înspre bluza mea și merge la culcare. Îmi vine să-l strâng de gât, ce drăgăleală de noapte bună. Mă înmoi însă, înmoi și tonul. De la „Bă da ce naiba o fost asta? Ce-am făcut de nu ți-a plăcut” și ieșit din cameră, ajung după două minute să mă cuibăresc lângă el.
– Mă Ioane, ce o fost asta?
– Mami, o fost un bebeluș la mine-n gură și el tot urla și țipa și nu m-a lăsat să-ți spun ce vreau.
– Aha, zic eu și mai că nu pic din pat.
– Da mami, mai vine uneori și nu vrea să plece… și plânge mult și urlă ca nebunul.
– Am înțeles. Și bebelușul ăla m-a pocnit?
– Nu mami, eu te-am lovit ca să poată să iasă el. Și a ieșit și m-am liniștit.
– Aha. Bun. Lasă că văd eu cum facem data viitoare când mai apare bebelușul ăsta. Îmi pare tare rău că m-am isterizat și am țipat.
– Stai liniștită, răspunde înțeleptul de Ionuț. Nu tu ai țipat ci vrăjitoarea cea fioroasă.
– Care vrăjitoare?
– Aia care e în gura ta. Ea țipă, are și o mătura… Mami, îți dai seama, tu ai înghițit și o mătura. Și o bufniță, pentru că vrăjitoarele au și o bufniță…
Râde. Râd și eu cu el. Adoarme într-o clipită și eu nu-mi pot lua gândul de la vrăjitoarea cea fioroasă… De-aș putea-o face pierdută…

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Bebelușul cel rău și vrăjitoarea cea fioroasă&8221;

  1. Pingback: Cărțile lui Ionuț | Aventuri în Ouzoland

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s