unu’ vesel și unu’ … nuștiucum

De când am ajuns înapoi, acasă dulce casă-n Grecia, s-au petrecut printre altele, două episoade: unu care m-a pus pe gânduri, altul care m-a făcut să râd.
Încep cu primul. L-am dus pe Ionuț la pediatru, tușește deja de vreo trei săptămâni, nu tare, nu des, dar suficient cât să-mi pun eu semne de întrebare. În sala de așteptare, un Ionuț zglobiu și o fetiță pufoasă și roz. Noi eram primii la rând așa că atunci când se deschide ușa cabinetului, dau să intru. Mama fetiței mă roagă să o las înainte ca să ia o rețetă, politicoși, îi facem loc. Doctorul o vede pe fetiță, îi zâmbește, ea se fâstâcește, hi hi hi și hu hu hu, vai ce drăguță ești, vai de rochiță frumoasă, hi hi hi și hu hu hu. Îl privesc pe Ionuț, zâmbește și el. Ies ele, intrăm noi. „Bună ziua, juniorule!” spune domnul doctor și țac îl atinge peste cap, bărbătește. Ionuț pare nițel dezorientat. Se urcă pe cântar, doctorul îl pișcă de obraz, Ionuț se ferește și se ascunde în spatele meu. „Hai mă, urâtule, ce bărbat ești tu?” îl întreaba el dar copilul nu se dă scos de după picioarele mele. Eu îmi dau ochii peste cap. Și când te gândești că omul mi-a fost mereu simpatic! Reușesc să-l pun pe masa de consultații pe Ionuț, doctorul îl atinge-n glumă cu stetoscopul peste cap, „măăăăă, ești bărbat sau ce? Ok, respiră acum adânc, bine?” Ionuț stă nemișcat, între noi fie vorba cred că nici nu respiră. Hai Ioane, respiră adânc. Mă privește atent și dă din cap a nu. Te rog? încerc eu încă o dată. Nu.
Consultația se termină, ieșim.
– Mami, de ce la fetiță i-a spus că e frumoasă și mie că-s urât? Și de ce să fiu bărbat? Că eu sunt doar un copil. Mami, știi de ce?
Știu de ce dar habar nu am cum să-i explic. Îmi cer timp de gândire și încă nu i-am dat de capăt.

Episodul cel vesel l-a inclus și pe băiatul cel creț. Discută cei doi să meargă la supermarket împreună.
– Dar tati, eu vreau la supermarket-ul ăla cu mașinuțe (*trei coșuri de cumpărături, de la un anumit supermarket, au montate și câte o mașinuță în față. Ionuț stă acolo și noi îl împingem)
– Ok, acolo mergem. Dar dacă nu găsim coș din ăla cu mașinuță, luăm unul normal, bine?
– Cum să nu găsim, mai tati, sigur găsim, doar că probabil trebuie să așteptăm puțin. Sau poate mai mult!
– Păi asta zic, dacă nu găsim, să nu mai așteptăm, să luăm unul normal!
– De ce să nu mai așteptăm? Ne grăbim? Unde ne grăbim? Nu tati, trebuie să avem răbdare, așa zice mama tot timpul!
Ta-su tace și eu râd pe înfundate.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s