Cărțile lui Ionuț

Aveam de multă vreme-n minte un astfel de top. O prietenă dragă mi-a dat un imbold și azi am găsit pofta ce-mi lipsea. Despre cărțile mele am scris aici – la începutul anului, despre ale piticului nu. Pentru că suntem o familie de cititori, crețul cu ale lui, eu cu ale mele, greu ar fi fost ca Ionuț să scape fără bibliotecă adevărată. Cantitativ (la ora asta numără 185 de cărți în patru limbi) dar și calitativ (nu cumpărăm orice!).
Preferatele noastre? Sunt multe, multe. Mă opresc la cele în limba română, cele pe care „doar mami le poate citi și uneori, doar uneori, musafirii” 🙂

De departe, pe primul loc e de ceva vreme Pietrele lui Aston de Lotta Geffenbald (ed. Cartea Copiilor). Pentru că Ionuț se regăsește în povestea asta, o citim și o recitim – eu una o cam zic din minte.
Urmează cartea lui Mihai Ciobanu, Aventurile pisicii Coadă- Coadă (ed. Aramis) cu povestioare foarte simpatice, pe care eu una încerc (fără succes) să le mai scurtez. Pentru că draga de buni Maia nu a apelat la astfel de tricuri, mi-a stricat toate socotelile și acum nu pot să sar nici măcar un rând – ați înțeles: Ionuț știe povestea vorbă cu vorbă (a, Teo, mami de băieți frumoși, mulțumim!)
Pe locul 3, cartea La culcare, Veronica! de Tove Appelgren (ed. Univers). De departe, preferata mea.
Urmează Regele tuturor sălbăticiunilor de Maurice Sendak, povestea preferată a lui Ionuț de fiecare dată când iese vrăjitoarea și-și face de cap.
4 e David și puiul de întuneric al Mariei Surucan (ed.Benefica) pe care o citim măcar o dată la două zile. Pentru că David și pentru că balauri spațiali.
5 și 6 sunt alte două minuni de cărți de la editura Cartea Copiilor: Ghici cât de mult de iubesc de Sam McBratney și Nu ți-e somn, ursulețule? de Martin Waddell. Pe acesta din urmă l-am descoperit și în engleză și am cumpărat toate cărțile cu ursuleții cei simpatici. Cei mai simpatici!
7 e Povestea puiului de arici de Lucia Muntean și 8, Gruffalo (ed. Cartea Copiilor) de Julia Dohaldson cu ilustrații de Axel Scheffer (pe care eu una îl ador!).
Ultima, în top e Năsturel de Don Freeman, tot de la ed. Cartea Copiilor.
Ăstea-s doar o parte. Mai avem vreo șase cărți care urmează să ajungă din România – printre care una pe care o așteptăm, vai cum o mai așteptăm – Stejarul pitic, cel mai bun tătic de Victoria Pătrașcu și ilustrată de Livia Coloji și alte patru comandate de peste mări și țări.
Poftă să le citiți vă doresc! 🙂

p.s.Cartea mea nu e în top, cu toate că este printre preferatele lui Ionuț. Adoarme după primele două povești și asta o face să fie și preferata mea! 🙂

later edit Numa’ ce am ajuns acasă și m-am lăudat cu ce am făcut. Ionuț m-a certat, am uitat de una, importantă, foarte importantă, mami!!! E vorba de Povestea Pădurii de Ileana Vasilescu (ed. Creanga Fermecată). Mi-am cerut scuze, cum am putut să uit?:)

photo-3

Anunțuri

6 gânduri despre &8222;Cărțile lui Ionuț&8221;

  1. Am cautat cartile pe amazon.com, sa vad ce as putea comanda in Germania si in ce limbi. Surpriza a fost „La culcare, Veronica!” – apare sub titlul „Josephine will nicht schlafen”. De ce i-or fi schimbat traducatorii numele?
    Multumiri pentru lista!

    Apreciază

    • Sa stii ca titlul „La culcare, Veronica!” apare doar pe coperta! In interior apare „Peripetiile Veronicai” Habar nu am ce-i cu ameteala asta 🙂 Nu conteaza, cartea e foarte simpatica!
      Lectura placuta!!!

      Apreciază

  2. Pingback: Cărți pentru Ionuț | Aventuri în Ouzoland

  3. Bun! Noi locuim în Spania. Prin ce site pot cere sa îmi aducă cărțile în română. Multumesc. E o idee foarte buna sa dați titluri de cărți ce le plac copiilor. Uneori nu știi ce sa alegi, mai ales ca prin internet nu se pot răsfoi cărțile.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s