Povești (de noapte bună) 1 2 3 4

Când vine vorba de cărți pentru Ionuț, așa cum am mai spus și cu alte ocazii, sunt extrem de sclifosită. Nu îi cumpăr orice – nu am răbdare să-i citesc traduceri proaste sau texte pe care e musai să le modific tot la al doilea cuvânt. Încerc pe cât se poate să nu fiu răutăcioasă dar sunt cărți pentru copii care doar risipesc hârtia. E părerea mea – după multe, multe ore petrecute prin libării în căutare de povești pe care să i le citesc cu drag. Am renunțat de mult la basmele clasice – cam de când mă întreba mirat cum se poate ca o scufiță mică și roșie să fie lăsată singură prin pădure? Și ce capră (de mamă) pleacă la cumpărături și-și lasă copiii singuri acasă? Caut mai mereu povești noi, cu texte frumoase – autori români sau traduceri bune, menite să-ți lipească paginile de mână și textul de inimă.

Azi a ajuns la noi un pachet mare și gras – cărți, ceaiuri și dichisuri. Asortat cu nori negri și ploaie cu găleata. Așa că am desfăcut darul, am făcut un ceai pentru năsuc înfundat, am umplut un bol cu biscuiți și ne-am cuibărit la ceas de poveste. Care ceas a fost până la urmă vreo trei. Repetiție. De câte ori poți citi o carte nouă până să te plictisești de ea? Eu una, de vreo două, hai maxim trei. Ionuț? După runda patru de citire, am renunțat la numărat. „Mai vreau doar o dată, mami, doar o singură dată povestea cu Jacqueline, Jacqueline, toți sunt Jacqueline, chiar și tu” Râde, râde și-mi crește inima de bucurie să-l aud așa de vesel. Mai citim o dată. Și apoi din nou. Și se distrează, ce se mai distrează. Mă lasă să încep povestea doi și eu citesc text nou, curat, pe care nu mi-au poposit niciodată ochii și mintea mi-o ia înainte, la galop. „Na, ăsta da text absurd. Oare Ion al meu pricepe ceva?” Nu-mi termin vorba din cap și mă ajunge râsul lui din urmă. Ce se mai distrează fecioru’mi cu Eugene Ionesco, și repetă după mine:
„- Se cheamă brânză? întreabă Josette. Atunci ziceam că e brânză.
– Nu, spune tăticul, fiindcă brânza nu se cheamă brânză, se cheamă cutiuță muzicală.
Cutiuța muzicală se cheamă covor.
Covorul se cheamă lampă.
Tavanul se cheamă podea.
Podeaua se cheamă tavan.
Peretele se cheamă ușă.”
Pe mine una mă umflă râsul, dar nu pentru că mi se pare că-i distractiv ci pentru că, în mintea mea de om mare, nu are sens. Ce teatru? Ce absurd? Alta-i situația cu Ionuț care nu știe teorie dar începe să-și creeze denumiri noi și doar pentru el. Doamne, Doamne ce se mai veselește. Până să ajungem la povestea patru, Ionuț are o nouă carte preferată – și după ce apuc să-i citesc și ultima poveste, e clar. Începe să-mi placă și mie (pentru ca mă simt cu musca pe căciula, nu alta!). Tati merge-n baie să-și facă toaleta, micuța Josette se duce după el și stă-n fața ușii, vrea să intre, bate, miaună (mămici și tătici de prunci mici, sună cunoscut?) iar el, ei, el are o idee genială care o ține pe fetiță ocupată și pe el liber să se bucure de câteva minute de liniște-n privat.
Patru povești – POVESTI 1 2 3 4, dialogurile lui Josette, o fetiță de treizeci și trei de luni cu tatăl ei. Scrise de Eugene Ionesco, ilustrate de Etienne Delessert si aparute la editura Arthur. Citite de mine cu voce tare timp de cateva ore bune. Si „recitite” de el, inca o data, inainte de culcare. Vi le recomand una cate una, de cat mai multe ori!

photo-24

Anunțuri

5 gânduri despre &8222;Povești (de noapte bună) 1 2 3 4&8221;

  1. Pingback: Află cine a câștigat concursul de recenzii! |

  2. Pingback: Jocul lui, regulile lui, logica nimanui | Aventuri în Ouzoland

  3. Pingback: Live, din baie |

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s