Muci, strănut, tușit și de la capăt (și o amintire de neprețuit)

De săptămână și, Ionuț al meu e mucos și toate cele. A venit într-o vineri de la grădi trâgându-și nasu într-o veselie (și în bluză) și nițel răgușit. La o zi după, am plecat în excursie cu grădinița, un autocar plin ochi de copii ce ne-au înveselit drumul cu tusă pe vreo două’jde și una de voci și pe când am revenit acasă, tușea și Ion. L-am ținut acasă săptămâna trecută luni și marți, a dat semne de mai bine și cum alături de ele, dădea și semne de nerăbdare (să meargă din nou la grădi) și eu semne că-mi pierd mintea (de nu merge) am reluat programul. Vineri dimineața muci și mai mulți și tusă ce a pornit de pe la șase dimineața.
– Stăm acasă! decretez eu.
– Nuuu, te rog azi nu! O să vopsim nu știu ce cu nu știu cum și trebuie, mă înțelegi, TREBUIE să mă duc și eu!
– Dar ai muci. Și tușești!
– Mă șterg mami, și pun mâna la gură! Te rog, mami!
Mă las înduplecată (nu că ar fi fost greu, mai ales că aveam lecție de cusut și făcut minuni – DA, fac și din astea 🙂 ). Vineri după amiază tușește și mai tare și nasul nu se oprește. De parcă-i robinet defect. Anulăm vizite și plecări, stăm în casă, stăm și sâmbătă. Duminică parcă e mai bine, dar petrece o zi alergând-o pe bună-sa pe câmpuri (la propriu) asta ca să aibă mă-sa timp de „reconectat” cu ta-su la prânz romantic și înghețată pe o bancă cu vedere la mare. Azi de dimineață mă trezește pe la cinci juma’ (dar credeți că am văzut ceasul bine la ora aia?) tușind și horcăind. Pediatrul îmi spune ce să-i dau și de nu e mai bine până pe joi, să-l duc să-l vadă (pentru că săptămâna trecută l-a văzut de două ori și chiar nu-i motiv de îngrijorare, doar coloana sonoră la ora de bună dimineața nu e cea mai plăcută!)
Așa că acum îl țin acasă. Până se face bine de tot, ca nou adică. Cu riscul de a mă strica eu – Ionuț stă acasă. Construim Lego, plastiline, pictură, lucru manual, mai facem și de mâncare între timp și eu îmi trag sufletul și dau la tastatură cât el se uită la câte un dinozaur la televizor.
– Mami, nu-mi place că-s bolnav și nu-mi place nici fără grădi dar îmi place când ne uităm la desene dimineața.
Dau din cap și-mi amintesc de zilele ălea faine, din copilărie când eram bolnavă și stăteam acasă, la televizor și răsfăț. Ce amintiri frumoase. Mă întreb însă dacă și buni Maia își amintește cu la fel de mare plăcere acele momente 🙂 Dacă nu, îi transmit pe această cale toată înțelegerea mea!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s