Dinozaur caută suflet

Statu’ acasă multe zile-n șir ne-a amețit complet. După ore-ntregi de decupat, desenat, construit, concursuri de mașini, făcut prăjituri, desene animate, o sută de cărți citite, azi am stat amândoi „degeaba” (descrierea lui Ionuț) și am povestit.
– Mami, ce se întâmplă când murim?
(ca o paranteză aici, Ionuț a început să aducă în discuții subiectul ăsta, cu moartea, în urmă cu vreun an. A luat o pauză și acum l-a reluat. Cel puțin o dată pe zi auzim întrebări legate de moarte și morți și când se întâmplă, cum, exact ce se petrece???)
– Pleacă sufletul din trup și gata. Murim.
– Și trupul ce face fără suflet?
– Nu face nimic, se topește încet-încet până nu mai rămâne nimic din el.
– Și sufletul? Ce face fără trup?
– Plutește. Sufletul e energie, rămâne energie dar în altă formă.
– În ce formă?
Simt că mă pierd în detalii, una la mână pentru că nici eu nu știu exact ce se întâmplă și doi, pentru că oricum explicațiile cu care am crescut noi mi se par stupide. Și nu, nu cred în ele.
Îl văd și mai dezorientat și, evident, nu se lasă.
– Și totuși, ce se întâmplă cu sufletul.
– Păi unii oameni cred că sufletul pleacă-n cer. La Dumnezeu. Alții, că iese din trupul care moare și se mai plimbă puțin după care se reîncarnează, adică se naște într-un alt trup. Alți oameni cred că nu se întâmplă nimic, moare trupul, spiritul se transformă în altceva. Habar nu am nici eu. O să aflăm când vine timpul.
– Când vine timpul?
– Atunci când murim.
– Și când murim?
– Nu știu. Mai încolo. Când suntem bătrâni.
Pare mulțumit de răspuns. Dar nu, e doar o iluzie.
– Eu când mor nu vreau să merg în cer. Merg în cer doar cu avionul. Dar dacă spiritul meu merge in alt trup, după ce am murit, pot să fiu tot eu?
– Nu.
– Mami, dar dacă găsim un spirit, putem să-l punem într-un dinozaur?
– ?!@?$#Ș43??
– Că eu tare îmi doresc un dinozaur. Dar nu vreau doar cu oase, vreau să aibă și suflet. Și să se miște singur, fără baterii. Se poate, mami?
– Nu se poate. Ce suflet să găsim? Unde să-l găsim??
– Mami, poate moare cineva și îl vedem când moare și noi stăm acolo cu dinozaurul din oase și așteptăm să primească sufletul care iese. Dar nu îl tăiem noi, nu-i așa?
– Ce să tăiem noi???
– Omul mort! Iese sufletul singur, mami, așa-i?
Simt cum mă ia cu dureri de cap, nu alta. Parcă am deschis o cutie a Pandorei și habar nu am ce să fac cu atâtea daruri. Habar nu am cum să-i explic mai pe înțeles ceva ce nici eu nu pricep exact. Mă gândesc poate or fi ceva oameni mai deștepți care au explicat chestiile ăstea pe înțelesul celor mici (și nu numai). În vreo carte. Idei?

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Dinozaur caută suflet&8221;

  1. Pingback: Moartea vine când e gata lucru’… |

  2. Reblogged this on and commented:

    Copiilor de aici nu li se prea povestește despre moarte. Nici despre lucruri triste. Și mie una nu mi se pare corect să îmbrăcăm viața doar în roz și-n sclipici pentru că-s „prea mici” să înțeleagă. Așa cum Ion știe că bebelușii nu-s aduși de barză știe că vine un moment când toți ne ducem. Unde ne ducem? Asta-i întrebarea la care n-am găsit încă un răspuns care să-l mulțumească. Pentru că revenie la subiect în mod regulat, e clar că nu-i lămurit…
    Vă amintiți?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s