Limbi străine și un sfat

Am mai povestit și cu alte ocazii despre cum văd eu lucrurile, dar subiectul e în continuare actual și provocator. Mă oftic și mă revolt, îmi tot șoptesc eu cum că nu are rost, că sunt responsabilă pentru ce simt și nimeni, nimeni nu mă poate scoate din pepeni decât dacă le permit eu și alte cele. Ei, astăzi am uitat de toată teoria (pe care mi-o repet în minte în fiecare dimineață, ca pe o mantra, poate-poate reușesc să o pun și-n practică). Ionuț e mult mai bine așa că am organizat o ieșire. Și ce loc e mai bun pentru petrecerea dimineții cu un copil de patruanișișapteluni (care a stat în casă o săptămână întreagă!!) decât un magazin cu farfurii și cuțite și obiecte de bucătărit și bucătărie? Intrăm, eu încep să-i explic domnului ce vreau, Ionuț dă atacul printre obiecte (cuțite la nivelul lui??? Vreau și eu unul și o pensulă! Și o cană, și uita-te mami, ce farfurii puse una peste alta!) Eu cu o mână-l caut, cu alta caut în geantă să plătesc.
– Vai doamna, dar de ce nu vorbiți grecește cu copilul? mă întreabă vânzătorul.
Eu mă uit la el ca și cum nu l-aș fi auzit bine.
– Păi de ce să vorbesc cu el grecește? răspund cu o întrebare și zâmbesc politicos.
– Pentru că sunteți în Grecia. Ha ha.
Mă încrunt.
– Și vorbiți foarte bine! Nici n-aș fi zis că nu sunteți de aici, continuă el.
Eu tot încruntată.
– Eu vorbesc cu el în românește. Restul, grecii, să vorbească cu el în grecește.
– Dar doamnă, așa numai în încurcați! Și la ce îi folosește româna? Că doar nu locuiți acolo? Și probabil e obositor pentru el…
Respir, inspir, număr până la patru. Mă opresc din numărat în clipa în care dânsul adaugă, pe un ton din ăla, așa, stațisăvăzicunsecretBOMBĂ:
– Poate de aia e așa agitat…
Pufnesc în râs și nu mă opresc. Încă râd. Ionuț sare într-un picior tot drumul. Și când umblă în două picioare, se cațără pe toate gardurile, la propriu. Îi spun în românește să se liniștească nițel, nu de alta, dar am plase-n mâini și e greu, tare greu să mă țin după el. Evident, mă ignoră. Poate domnul ăla avea dreptate… L-am amețit și acum e prea târziu. (în continuare, râd și râd și râd!)

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

SUS ↑

Cu o moarte toti suntem datori, dar cui dracu' ? Doresc sa platesc !

Nu-mi pare rau ca plec, imi pare rau ca am venit.

Me and my monkeys

Times are bad. Children no longer obey their parents, and everyone is writing a book.

ŞI BLONDELE GÂNDESC

o blonda cazuta .... pe ganduri

Pisica Neagră

We're all mad here!

Ana - O mamă curioasă

Poveștile și curiozitățile unei mame imperfecte

Andrei Albu

Blogger, IT-st, om cu chitară

Garden Walk Garden Talk

The Greater Garden of Nature

Corina Ozon

Colecționar de povești, hacker de minți și sentimente, furnizor de stări.

o dama ocupata

trancaneli despre carti, calatorii, copii, chestii, trestii

Blogul Monicăi S

Primul meu jurnal online pe un CMS

imaginecontinua

Lumea de altadata si cea de azi.....

smartbabyfilip

curiozităţile şi strădaniile unei mame în secolul XXI

luizapuia

Cuvintele potrivite sunt mereu simple..

Lecturi de mamica

recenzii carti, timp liber, dezvoltare personala, parenting

Cu o moarte toti suntem datori, dar cui dracu' ? Doresc sa platesc !

Nu-mi pare rau ca plec, imi pare rau ca am venit.

Me and my monkeys

Times are bad. Children no longer obey their parents, and everyone is writing a book.

ŞI BLONDELE GÂNDESC

o blonda cazuta .... pe ganduri

%d blogeri au apreciat asta: