TREBUIE să…

M-am săturat până peste poate de domnia lui „TREBUIE”. Copilul trebuie să asculte, să mănânce ce-i spunem noi și când îi spunem noi, să se poarte frumos, să se supună, să se îmbrace cum îi spunem, să nu aibă prea multe păreri, să stea cuminte, să stea frumos. Copilul trebuie.
Revoltată până sus, sus de tot în dimineața asta și cu fum gros ce-mi iese din nări. Fum negru de supărare. Copilul trebuie.
Nu știu care-i povestea cu ce „trebuie să” un copil din România pentru că de fiecare dată când ajung acasă mă înconjor de oameni faini și buni care simt ca mine. Habar nu am care-i situația printre restul oamenilor. O fi mai bună ca aici, o fi mai rea, n-o fi deloc. Aștept să-mi spuneți voi. Dar în partea asta din josul globului, unde-s io acum, pufăi de cel puțin trei ori pe zi. Pentru că aici un copil trebuie. Trebuie să asculte, să stea cuminte, să nu se miște prea mult, să stea frumos, trebuie. Și dacă trebuie, trebuie.
Săptămâna trecută, Ionuț mă anunță că el nu vrea să meargă într-o mini excursie organizată de grădiniță (la bibliotecă). Nu vrea și pace, el va rămâne la grădi cu prietenul lui cel mai bun. Mă neliniștesc nițel, educatoarea însă îmi alungă temerile: nu vrea să meargă, nu merge. Nu trebuie! (din fericire, grădinița lui Ionuț e pe alt sistem și din partea aia nu am nici un motiv de supărare) După amiază îl întreabă bunică-sa cum a fost în excursie, Ionuț spune că nu a fost, femeia se dă de ceasul morții.
– Dar trebuia să mergi! Cum să nu mergi? Dacă au mers toți?
– Nu a vrut să meargă, nu-i obligatoriu, răspund eu cu lecția învățată de la grădi.
– Dar nu se poate să facă doar ce vrea! Unele lucruri trebuie făcute, explică ea foarte serioasă.
– Ăsta a fost unul dintre lucrurile ce nu trebuiau făcute, și închid subiectul.
– Dar nu se poate așa. Trebuie să facă ce fac toți.
Și să stea cuminte, să stea frumos, să asculte, să se supună.
Ieri vorbesc la telefon cu o amică. Disperată și stresată.
– Fii’mea cea mare nu suporta hainele pe ea. O enervează toate, ne ia ore bune până reușim să o îmbrăcăm. În fiecare dimineață urlă ca nebuna, când vine acasă vrea să stea desculță, nu mai știu ce să fac cu ea!
– Păi las-o să-și aleagă singură hainele dimineața și când vine acasă las-o să stea desculță! zic eu (ce altceva??)
– Nu se poate! Că ea vrea hainele de vară că o enervează hainele groase. Cum să meargă în rochie de vară la grădi? Și desculță? O să răcească!
(aici spatele gol, picioarele goale, vântul și curentul fac ravagii mai rău ca-n România!)
– Dacă răcește, răcește. Cu siguranță data viitoare o să-și aleagă haine mai groase!
– Nu se poate să facă DOAR CE VREA EA! Trebuie să și asculte!
Și să stea cuminte, să stea frumos, să se supună.
Altă zi, altă mamă. Băiețelul de o vârstă cu Ionuț. Se joacă și nu se oprește din jucat nici când îl cheamă la masă.
– Hai să mănânci.
– Dar nu mi-e foame.
Vine până la urmă la masă, alături de al meu copil care de pe toate platourile pline cu bunătăți jinduiește doar la macaroane. I le pun în farfurie și începe să mănânce.
– Doar macaroane mănâncă?
– Asta a vrut.
– Dar nu se poate să-l lași să mănânce doar macaroane! spune ea în timp ce umple farfuria micuțului cu ceva din fiecare.
– Păi dacă asta vrea! Are opțiunile în față, e liber să-și ia ce vrea.
– Dar nu se poate. Trebuie să mănânce și altceva! oftează ea în timp pune farfuria băiețelului în fața lui și începe să-l îndoape.
– Trebuie să mănânci tot dacă vrei să te mai joci. Altfel mergem la culcare! decretează sigură și copilul mănâncă. Nu se poate să facă doar ce vor ei.Trebuie să ne asculte când le spunem ceva, pentru că le vrem binele.
Și să stea cuminte, să stea frumos, să se supună.

– Ionuț nu spune mulțumesc, aud eu dintr-o parte. Trebuie să-l înveți. Și nici nu salută. Ce-o să zică lumea, are aproape cinci ani și trebuie să salute. Și nici nu-și împarte jucăriile. Trebuie să le împartă.

Știți ce greu e să fii părinte când „trebuie” ăsta îți conduce viața?

Din fericire, în viața noastră nu prea-și are locul. Ionuț trebuie doar să deschidă gura când merge la doctor, trebuie să ia medicamentele pe care ni le dă, trebuie să nu alerge ca nebunul pe străzile unde circulă mașini, trebuie să nu arunce jucării de la balcon. Adică trebuie când e vorba de sănătate și siguranță. La voi ce trebuie și ce nu?

Anunțuri

9 gânduri despre &8222;TREBUIE să…&8221;

  1. Pe langa ce ai spus tu, sa nu mazgaleasca peretii, ca stam in chirie :)). A mai tras niste liniute si le pot acoperi rapid cu acrilic alb, dar eu nu prea il cunosc pe „trebuie” asta si ma fac ca nu-l aud de la altii. :)))

    Apreciază

  2. Teoria asta o aplic si eu, cat pot si cum pot. Daca la voi trebuie, ghici cum trebuie in Germania, astia sunt obsedati rau! Oricum, imi pica extrem de bine sa citesc asta fix astazi. Printez articolul si il iau cu mine luni la gradinita, mai trag cu ochiul cand aud un „trebuie”, ca sa nu-i dau peste cap, spre socul onor audientei. Cred ca voi dezvolta alergie la verbul asta.

    Apreciază

    • In partea din Germania unde locuiesc acum pe langa trebuie se mai adauga si Nu este voie… 😦 Am ajuns la concluzia ca in Romania sunt mult mai multi.parinti dornici sa practice un parenting bazat pe atasament si nebazat pe atatea reguli ca si in aceasta parte a Europei.

      Apreciază

  3. Pingback: Despre grădiniță, joacă și nasturi | Aventuri în Ouzoland

  4. In orice tara exista acest trebuie, care de multe ori difera de la o tara la alta. De ex, eu locuiesc in SUA si aici parintii trebuie sa nu doarma in pat cu bebelusii sau cu cei mici , copiii trebuie sa doarma pana in ora 19.00 , copiii trebuie sa doarma in camera separate de parinti , copiii trebuie sa stie sa citeasca deja la gradinita etc.
    Aici in SUA simt o presiune foarte mare cu cititul pentru ca cititiul este impartit pe literele din alfabet si la fiecare clasa trebuie sa atingi neaparat un anumit nivel , sa zicem ca pana in clasa a 1 a trebuie sa citesti nivelul J , pana in a 2 a sa ajungi la nivelul M si tot asa, iar daca nu ajungi acolo trebuie sa fii intr-un program special pentru copii care au disabilitati de invatare si inseamna ca ” the student is failing ” .Daca un copil e prea linistit are sindrom Asperger, daca copilul e prea energic are ADHD , daca copilul nu are rabdare la clasa sa stea intepenit 8 ore pe zi de la gradinita , atunci el sufera de ADD si tot asa .
    Tot in SUA daca stai cu parintii dupa 20 de ani esti considerat handicapat, insa sunt familii de imigranti care isi aduc parintii sa locuiasca cu ei , ori care au plecat cu familia si nu vor sa se desparta si le place sa traiasca impreuna, sa se ajute , insa daca spui cuiva ca stai cu parintii , cu socrii deja esti desconsiderat aici .

    Apreciază

    • ufff, am o prietena americanca aici si imi povestea cum acolo toti is diagnosticati (de-s nitel diferiti de „turma”) Ma sperie ingrozitor abordarea asta…. al meu copil singur era bagat pe medicatie de eram acolo (ca nu-i sta fundu’ jos;)))))

      Apreciază

  5. Reblogged this on and commented:

    M-am trezit fără chef azi – probabil că presiunea de zilele trecute și-a spus cuvântul. Am rămas în minte cu vorbe ce m-au enervat la culme și m-au scos din starea mea de veselie datorată primăverii (și primelor zile la plajă). Trebuie, trebuie, de ce nu faci așa, pentru că trebuie? Și mi-am amintit de textul ăsta, de anul trecut însă cât se poate de actual…

    Apreciază

  6. Italia e tara lui „trebuie” in sensul opus: TREBUIE ca un copil sa fie senin, trebuie sa se joace cat mai mult, trebuie sa aiba o viata sociala activa (in fiecare zi cate o actiune, gen petrecere, iesiri cu prietenii). Daca un copil simte nevoia sa se joace singur, parintii se ingrijoreaza. De fapt, copiii de la nastere nu stiu ce inseamna singuratatea. La gradinita TREBUIE sa se implice in activitati chiar si la jocul liber, altfel e suspectat de neintegrare. Excesul asta devine greu de suportat si obositor, mai ales pentru un copil care vrea un pic de timp cu el insusi.

    Apreciază

    • Si-n Grecia viata sociala e la mare pret. Si eu am un copil caruia ii place sa mai fie si singur si care nu vrea sa se implice unde se implica toti si nici sa faca ce fac toti. De obicei scapam usor pentru ca toata lumea-mi pune mie vina-n carca, eu sunt straina, asa ca probabil copilul meu e altfel din cauza mea :)))) Din fericire, sotul meu ma sprijina si fiind si eu o exceptie de la regula, un singuratic, il intelege pe Ionut mai bine decat o pot face eu…

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s