Despre grădiniță, joacă și nasturi

Despre cum am scăpat de grădinița cea veche am mai povestit. Despre câte supărări am strâns și cât de vinovată m-am simțit să-l fi dus într-un loc ce nu ni se potrivea, am tot scris. Zilele ăstea se împlinește un an de când am schimbat macazul și pe zi ce trece sunt tot mai convinsă că am făcut-o bine! Și când asta ți se confirmă pe neașteptate, ăsta da motiv de bucurie!

Am ieșit în oraș zilele trecute, eu cu Ionuț și o prietenă dragă. Cafea pe malul mării, obicei intrat în rutină, copiii se joacă. Ionuț se ia la întrecere cu bicicletele cu un băiețel, râd amândoi, fac schimb de mașinuțe. Mama copilului e singură la masă, se întoarce spre noi și intrăm în vorbă. Câți ani are, cum îl cheamă, merge la grădiniță, unde.

-Merge deja de anul trecut, acum e la an pregătitor și am schimbat grădinița că nu eram mulțumită.

Se ridică două rânduri de antene, ale mele și ale prietenei mele (mămică și ea).

– A, păi unde-l duceați înainte?

– La grădinița din Piața Sfântul Dumitru (la mine-n oraș toate piețele au biserica-n centru și nume de sfinți).

Eu înghit în sec (acolo merge și Ionuț acum!) și decid să nu scot un sunet ca să nu-i influențez răspunsul.

– Nu mi-a plăcut deloc! Copiii acolo sunt lăsați să facă ce vor, nu au nici un fel de limite! Nu îi învață nimic, doar îi lasă să se joace! Păi ce să dau eu bani ca să se joace? Se joacă acasă, la grădiniță vreau să învețe! Și copilul meu e foarte răsfățat pentru că a crescut cu bunica și are nevoie de limite și de o mână de fier, că nu ascultă, dar nu ascultă deloc! Mai rău s-a făcut după ce l-am dus la grădinița aia!

Continuă doamna să-și spună of-ul și noi o ascultăm și tare-mi place s-o aud. Muzică pentru urechi.

– În plus, dacă fac prostii, nu-i pedepsesc! Ați mai auzit așa ceva? Stă educatoarea cu el și discută! Ce să discuți? Că nu pricepe! Dacă-l pui în camera lui și îi iei jucăriile cu siguranță nu mai face și alte tâmpenii! Eu așa fac, ne explică ea foarte serioasă. Dumneavoastră unde-l duceți? La ce grădiniță?

– Păi acolo îl duc… zic eu schițând un zâmbet (crețu-mi spune mai mereu că zâmbesc frumos și trebuie să o fac mai des, ce idei îmi vin în minte…)

– Și sunteți mulțumită? se miră dânsa.

– Foarte! Pentru că eu asta vreau să se joace cât mai mult, să învețe prin joacă, să nu fie presat să facă lucruri, să nu-l audă pe trebuie să la tot pasul…

– Dar doamnă, așa nu învață nimic! Sper că nu-l duceți și la anul acolo! Am auzit că în anul pregătitor continuă cu joaca! Și auzi ce-i învață: să-și închidă nasturii! Și să-și lege șireturile!

– Păi ca să țină bine creionul în mână, trebuie să aibă dexteritate, zic eu și deja râd de-a binelea.

– Doamnă, așa nu ajung copiii ăștia nicăieri! Se duc la școală și nu știu nici să scrie nici să citească!

– Păi pentru asta se duc la școală, să învețe!

– Dar alții știu deja! Vreți să fie ultimul în clasă? explodează doamna care deja e roșie roșie la față.

Ce să-i mai explic? Mai are sens să intru-n conflicte și discuții? Cum că una vrea ea, alta vreau eu și de fapt, amândouă avem dreptate? O las baltă, schimbăm subiectul. Și eu mă simt mai împăcată ca oricând pentru că știu că am luat decizia care ni se potrivește.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s